Posts Tagged ‘Naomi Watts’


afisTrebuie să ne mândrim că dintre toate țările, România este prima care vede acest nou episod al francizei (cu o săptămâna înaintea premierei americane!), așa că avem un motiv în plus să „propagăm” veștile acum că am beneficiat de acest statut privilegiat pe care îl datorăm Freeman Entertainment, care a devenit un nume respectat pe piața distribuitorilor de film.

The Divergent: Allegiant- Part 1 ne vine de la Lionsgate, un producător ce a excelat în blockbustere și francize dacă ne gândim că tot de la ei ne-au venit și Twilight, Hunger Games și RED 1&2, și care acum l-a desemnat pe regizorul Robert Schwentke să pună în pagina cinematografică un alt bestseller al Veronicăi Roth. (mai mult…)

Publicitate

birdman-449192l-1600x1200-n-8f726499

Michaela spune despre BIRDMAN- Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei:

De mult nu am mai mers la un film cu un orizont al aşteptărilor atât de înalt, şi care să nu fie demolat după vizionare, sau măcar coborât sub limita de la care începi să te uimeşti. Cu Birdman însă am răsuflat uşurată căci nu a fost nevoie să fiu dezamăgită: mi-a oferit mai mult, m-a făcut să mă bucur, dar m-a şi problematizat, şi deşi unii îl cataloghează drept comedie neagră, eu am rezonat la el ca la o dramă. Viziunea lui Alejandro González Iñárritu (regizorală şi de scenarist), inovatoare și îndrăzneată, ne propune o serie de lupte interioare ale personajelor cu ego-urile proprii, fiecare dintre ele  apropiind demersul când de un thriller psihologic, când de o parabolă, fiind când o incursiune în lumea teatrului, când o introspecție hilară sau dureroasă, când o dihotomie a personalităţii, când o plonjare în imaginativ. (mai mult…)


Exclusive-St-Vincent-Poster

Bătrânețe…haine crețe (educația de acasă mă împiedică să citez exact vorbele din popor, dar si parafraza e de ajutor in crearea imaginii !!!)

Filmul de joi seară, St. Vincent, distribuit de Forum Film, a fost un debut regizoral pentru Theodore Melfi, care are ceva experiență în realizarea de spoturi comerciale și videoclipuri, dar și în filme independente și scurt metraje. Și de când am văzut trailer-ul mi-am zis: hopaaa, Murray vrea să joace ceva gen Jack Nicholson, neștiind la acea vreme, că la începutul pregărilor, în cărți era propus chiar actorul cu ochi de cobră ( bătrână, acum). Sunt bun pentru casting, nu-i așa? Dar, în 2012 Murray a semnat pentru rol si apoi au venit și restul: Melissa McCarthy, mama cu un copil adoptat, Chris O’Dowd, preotul catolic, de modă nouă, care m-a amuzat teribil ca manieră de predare și adresare în școală și Naomi Watts în rol de prostituată rusoaică (o adevărată doamnă a nopții). Dar un joc mai curat și mai sincer ca al puștiului debutant Jaeden Lieberher, rar am văzut. El polarizează toate personajele ( mamă, tată, profesor, coleg de școală, prostituată, asistentă, etc) și o face dezinvolt. (mai mult…)