Trebuie să ne mândrim că dintre toate țările, România este prima care vede acest nou episod al francizei (cu o săptămâna înaintea premierei americane!), așa că avem un motiv în plus să „propagăm” veștile acum că am beneficiat de acest statut privilegiat pe care îl datorăm Freeman Entertainment, care a devenit un nume respectat pe piața distribuitorilor de film.
The Divergent: Allegiant- Part 1 ne vine de la Lionsgate, un producător ce a excelat în blockbustere și francize dacă ne gândim că tot de la ei ne-au venit și Twilight, Hunger Games și RED 1&2, și care acum l-a desemnat pe regizorul Robert Schwentke să pună în pagina cinematografică un alt bestseller al Veronicăi Roth.
Pelicula are o dinamică interioară specifică genului, subiectul fiind un alt episod al luptei pentru supraviețuire vs putere, într-o societate post apocaliptică. Cel puțin așa pare la prima strigare, deoarece pe parcurs realizăm că de fapt este o parabolă a ceea ce ne oferă azi socieatea și nu doar o distopie SF. Degradarea valorilor, goana după putere, stratificarea socială și a sistemelor de gândire, manipularea, minciuna, toate sunt prezente, față în față cu personajele idealizate în marea lor majoritate, altele într-atât de transparente ca tipologie, încât par schematice.
Dincolo de orice remarcă avem peisajele cu o natură devastată, „extraterestra”, cu un pământ labirintic și roșu, imagini care aduc o simbolistică a dezolării cu apă rubinie și ploaie ca de sânge, cu o arhitectură destructurată din care a mușcat războiul, dar în care evoluează personaje frumos populate cu trăiri. Tris Prior și Tobias”Four” Eaton sunt aici un dipol –ea singura “pură”, el doar un “defect”, dar care introduc prin relația lor ideea că –nu-i așa- iubirea invinge și este tot ceea ce conteaza în orice lume, în orice timp. N-aș spune că scenariul este spectaculos sau din cale-afară de original, dar filmul curge frumos, elementele CGI sunt de foarte bună calitate, iar actorii bine distribuiți în roluri, chiar dacă acestea sunt pe alocuri nesubstanțiale. Una dintre cele mai spectaculoase scene este cea a escaladării Zidului, dar cu un final previzibil, ceea ce îi diluează oarecum şi din tensiune dar şi din importanţa la nivel global.
Oricum filmul și cărtile aduc o problematică de valoare pentru grupa de vârstă căreia i se adresează, contrastul dintre valorile umane /morale (prietenie, sacrificiu, iubire, familie, loialitate, liber arbitru, curaj) și cele pe care le propune societatea (minciună, manipulare, cruzime, dezinformare, egoism, lipsă de scrupule șamd) fiind unul în măsură să orienteze și să dea subiecte de discuții.
Filmele par chiar a adăuga ceva universului livresc al scrierilor Veronicăi Roth, așa că toata lumea căștigă din această ecranizare în care intră cam de toate, fără a aprofunda mai nimic, această consubstanțialitate servind în dublu sens, și per total avem o producție care o să placă, pentru că are destulă acțiune, destul pictural, efecte speciale de calitate, o poveste inspirată cu aventură, spectaculos, distopie și iubire. Rămâne să vedem finalul (dar și partea a doua în sine) anul viitor – ceea ce poate să ridice sau să rateze încheierea acestei francize.
Și pentru că o floare nu face primăvară, dar cu mai multe se înverzește chiar și ce e dincolo de un Chicago devastat din viitor, vreau să felicit casting-ul, mult mai reușit decât al altor producții în care s-au pompat sute de milioane de dolari. Acești tineri actori ies în față și datorită ajutorului oferit de cei cu mai mulți ani de experiență, cum e cazul lui Jeff Daniels (care interpretează rolul de leader, dar cu motoarele reduse, față de ce a avut de executat în The Martian sau Steve Jobs) sau Naomi Watts (care deși nu apare în multe scene e convingătoare în rol de mamă/șefă peste facțiuni).
Și chiar dacă Miles Teller nu mai e încăpățânatul student din Whiplash, reușește aici să fie ironic , antipatic și hilar. Theo James e din ce în ce mai relaxat și până la finalul acestei serii, care cred că va avea loc în iunie 2017, va fi gata și pentru alte roluri, din afara sferelor Divergent sau Underworld.
Shailene Woodley e pour la bonne bouche, este făptura în jurul căreia gravitează celelalte personaje, iar în această parte a treia ea e mai pașnică, nu trage des cu pușcociul, e împotriva violenței și a pedepsei cu moartea și are chef mai mult de pupat. Și fata lui Lenny Kravitz e nostimă, pe cât e de mică de înălțime (are 1,55 cu mâinile ridicate) pe atat de glumeață, mai ales când îl avertizează pe frățiorul lui Tris (Ansel Elgort) să-și țină mâinile acasă, dacă nu vrea să fie aruncat din navă.
Muzica este compusă de Joseph Trapanese, producătorul muzical care a lucrat cu Daft Punk la Tron: Legacy, Anthony Gonzalez (M83) la Oblivion și cu Mike Shinoda (Linkin Park) pentru coloana sonoră de la The Raid: Redemption.
Concluzia: dacă v-au plăcut celelalte două Divergente J , o să vă placă și asta! Este un progres în derularea poveștii, chit că a nu știu câta oară cei care au citit cartea vor fi dezamăgiți și vor cârcoti. Dar cum Veronica Roth nu e Shakespeare, iar Tris și Four nici ei Romeo și Julieta, Allegiant rămâne ceea ce trebuie să fie: o ecranizare a unor bestseller-uri americane.
Regie: Robert Schwentke
Scenariu: Noah Oppenheim, Adam Cooper, Bill Collage, Veronica Roth
Muzica: Joseph Trapanese
Cu: Shailene Woodley, Zoë Kravitz, Naomi Watts, Theo James, Jeff Daniels, Ansel Elgort, Miles Teller, Keiynan Lonsdale, Daniel Dae Kim, Maggie Q, Bill Skarsgard, Jonny Weston, Nadia Hilker, Andy Bean, Ray Stevenson, Mekhi Phifer, Joseph David-Jones
Radiotopic 