Posts Tagged ‘Noah Oppenheim’


images

Nu e deloc simplu să încadrezi temporal atât de strict un film (4 zile după asasinarea lui JFK), să ai un subiect despre care s-a scris şi vorbit enorm (moartea “celui mai puternic om al planetei”), iar perspectiva din care este narat să fie aceea a unei singure persoane! Dar chilianului Pablo Larrain ( cel care a făcut şi Neruda) i-a ieşit, şi încă într-un aşa fel, încât mulţi pomenesc şi de Oscaruri atunci când vine vorba de Jackie. Dramatic (cum altminteri, când e vorba de un asasinat!!), acest biopic încearcă să ofere viziunea celei care a fost părtaşă la tragicele evenimente, reuşind o punere în pagina cinematografică pe de o parte- delicată şi atentă, pe de alta- intensă şi tensionată, unicul scop vădit fiind un “restitution” faţă de cea care a fost timp de doar doi ani prima doamnă a Americii.

(mai mult…)

Reclame

afisTrebuie să ne mândrim că dintre toate țările, România este prima care vede acest nou episod al francizei (cu o săptămâna înaintea premierei americane!), așa că avem un motiv în plus să „propagăm” veștile acum că am beneficiat de acest statut privilegiat pe care îl datorăm Freeman Entertainment, care a devenit un nume respectat pe piața distribuitorilor de film.

The Divergent: Allegiant- Part 1 ne vine de la Lionsgate, un producător ce a excelat în blockbustere și francize dacă ne gândim că tot de la ei ne-au venit și Twilight, Hunger Games și RED 1&2, și care acum l-a desemnat pe regizorul Robert Schwentke să pună în pagina cinematografică un alt bestseller al Veronicăi Roth. (mai mult…)