Posts Tagged ‘Luca Guadagnino’


 

afis 3

Când mai toată lumea- în febra nominalizărilor la Oscar- îl vazuse deja on line, eu m-am abţinut cu stoicism, ca să pot să mă bucur de imaginea  şi sunetul unei proiecţii in sala de cinema. Filmat în nordul Italiei pe o proprietate tipic mediteraneeană, într-o casa de genul celor prin care energia circulă fluid iar natura dă năvală până în prag, Call Me By Your Name este delicat şi solar, intens şi dureros, de un romantism aproape desuet, dar cu o retorică a imaginii fabuloasă.

(mai mult…)

Anunțuri

AfisChiar astăzi treceam în revistă la radio numele unor actori de primă mână care au primit nominalizări la Oscar, dar nu l-au câștigat…încă! Printre aceste nume era și cel al lui Ralph Fiennes, un personaj care se simte în largul lui în teatru, dar și la Hollywood. În 1994 era nominalizat pentru rolul secundar din Schindler’s List, dar Academia l-a preferat pe Tommy Lee Jones pentru interpretarea din The Fugitive, iar în 1997 a fost propus pentru interpretarea contelui Laszlo de Almásy din The English Patient, (filmul a luat Oscar), dar rolul pianistului David Helfgott jucat de Geoffrey Rush în Shine a fost mult mai convingător pentru membrii onoratei adunări cinematografice. E și chestie de noroc, de ce filme sunt la concurență, de felul în care se votează pentru apărarea fiecărui domeniu din care membrii Academiei americane fac parte, de gusturi, de lobby, șamd (mai mult…)