Când mai toată lumea- în febra nominalizărilor la Oscar- îl vazuse deja on line, eu m-am abţinut cu stoicism, ca să pot să mă bucur de imaginea şi sunetul unei proiecţii in sala de cinema. Filmat în nordul Italiei pe o proprietate tipic mediteraneeană, într-o casa de genul celor prin care energia circulă fluid iar natura dă năvală până în prag, Call Me By Your Name este delicat şi solar, intens şi dureros, de un romantism aproape desuet, dar cu o retorică a imaginii fabuloasă.
United Network Command for Law and Enforcement
Am avut două motive în plus (faţă de îndatorirea de înrăit consumator de filme) să văd cea mai nouă producţie distribuită de Freeman Entertainment: e un remake al celebrei serii din anii 60, în care vedetele de atunci erau Robert Vaughn şi David McCallum şi faptul că regia e a lui Guy Richie, cel care s-a hotărât să facă film după ce a văzut Butch Cassidy and the Sundance Kid, film realizat chiar la un an după ce se năştea şi văzut -evident- mult mai târziu, la vremea în care începea să viseze. Acum serios vorbind, în afară de Swept Away din 2002, care este de nevăzut, toate celelalte filme ale regizorului britanic sunt cel puţin interesante. Chiar şi scurt metrajul The Hard Case, prin care i-a atras atenţia lui Trudie Styler (nevestica lui Sting) şi care a investit în Lock, Stock & Two Smoking Barrels (unde Sting îl interpretează pe JD, tatăl lui Eddy şi patronul unui bar). (mai mult…)
Radiotopic 