Radiotopic

Cred că deja e un trend prin lumea făcătoare de bani de la Hollywood să prinzi povestea şi s-o scuturi ca să ajungi înaintea începutului chiar, aşa că prequell-urile par mai băgate în seamă pe masură ce originalitatea este abandonată în favoarea unui drum deja deschis de un film care a avut succes. Aşa că Cedric-Nicholas Troyan, care la Snow White and The Huntsman (2012) s-a ocupat de efecte speciale nu de regie, face acum un pas către upgradarea profesională şi preia frâiele acestei producţii care este puţin de acţiune, puţin de dragoste, puţin fantastică şi puţin dramă, într-un cuvânt o poveste.

Şi ştiti cu toţii că iubesc poveştile, că mă identific cu energia lor specială şi cu dinamica personajelor care – inevitabil- sunt împărţite în „răi” şi „buni’, aşa că o să recomand întotdeauna un film aparţinând acestui gen. Pe de altă parte nu pot să nu sesizez faptul că scenariul suferă pe alocuri de inconsistenţă şi este mult prea previzibil. Dar nu cumva apartenenţa la tărâmul acesta magic ne livreaza totul deja tag-uit, aşa  că doar o imaginaţie de geniu poate inova şi crea noul, spectaculosul, ceva în stare să ne uimească în mod absolut?!  Orice ar fi însă, personal prefer să vizionez o astfel de producţie (cu toate sincopele ei) decât să mă încarc negativ la un film plin de violenţă sau absurd.

Este clarissim pentru oricine că regizorul a mizat la maximum pe doua atuu-ri pe care le-a aruncat în „joc” într-un mod curajos: distribuţia şi efectele speciale.Cea dintâi, ni-i readuce pe Charlize Theron şi pe Chris Hemsworth din precedentul film, şi ne bucură prin prezenţa Jessicai Chastain şi a lui Emily Blunt, nou cooptate în a da viaţă- prima războinicei Sara, iar cea de-a doua reginei Freya. În rest avem licenţe explicite de prin alte producţii celebre, aşa că  atmosfera, personajele şi chiar situaţiile ne provoacă un deja vu cu Cronicile din Narnia, Lord of the Rings, Crăiasa Zăpezii, Harry Potter,Twilight iar lista poate continua. Al doilea atu este reprezentat de efectele speciale, capitol la care dl Troyan se pricepe, aşa că basmul devine fantastic şi capată mult mai multe valenţe cu ajutorul CGI şi a tehnicii 3D.

Cât despre personaje, ele sunt un fel de adunare generală la care au fost convocate cu duiumul, aşa că avem şi Regina rea- megalomaniacă, crudă şi egotică- şi Craiasa  Zăpezii- transformată în insensibilă prin pierderea iubirii- şi troli dar şi pitici (doar 4!), şi un vânător – căruia pe la noi i se mai zice şi Făt-Frumos- şi o Cosânzeană- care însă e războinică şi roşcată nu bălaie- şi o oglindă magică manipulatoare, care aici este nu doar un instrument, ci şi un receptacul al răului, de apariţia-dispariţia căreia legându-se partea suculentă a complotului.

Esenţa acestui basm rămâne însă povestea de iubire cu o luptă intrinsecă şi felul în care –nu-i aşa – ea învinge totul şi restabileşte echilibrul Universului. Filmul se termină, ca orice basm, cu un happyend, ceea ce este îmbucurător, căci şi rezoluţia asta optimistă a cam început să fie sabotată în multe scenarii.

Jocul actorilor este în conformitate cu nivelul de măiestrie artistică al fiecăruia, dar şi cu partiturile care nu toate sunt egale valoric, impresia generală fiind că niciunul dintre protagonişti nu a avut vreo dificultate cu privire la personajul pe care îl interpretează, filmul nevenind cu roluri substanţiale care să aducă beneficii de imagine, să conteze pentru vreun premiu sau să fie de CV. Şi cu toate neajunsurile, filmul merită cu siguranţă văzut, mai ales dacă o faci ca o alternativă la tot ce ne asaltează acum în cinematografie cu violenţă, cu iminenţa unor cataclisme, cu războaie intergalactice sau cu extincţia omenirii.

Aşa că vă invit să intraţi în poveste- unde e o minune pentru fiecare – şi să vă dedaţi la bucuria curată a celui care vede şi apreciază ceea ce e frumos şi bun, lăsând la o parte răul şi urâtul, pentru că – zău! – asta face bine şi la tonus şi la estetica vieţii!