Posts Tagged ‘Selena Gomez’


Dacă este un must see în materie de desen animat anul ăsta, cu siguranţă acest Hotel Transylvania 3 se califica fără dubii! Nu doar pentru că urmează celorlalte 2 filme ale seriei, apărute în 2012 şi 2015, într-un crescendo al hazului şi acţiunii scenariului, nu numai pentru că orizontul aşteptărilor noastre este foarte sus, dar şi pentru că vocile celebrelor personaje aparţin unor nume cunoscute ale scenei şi ecranului pe care ne bucurăm oricând să le vedem-auzim: Adam Sandler, Selena Gomez, Steve Buscemi, Kevin James, Mel Brooks, Fran Drescher sau David Spade, intraţi în roluri (cei care au fost în distribuţia celorlalte 2 filme) sau proaspăt aterizaţi în pelicula cu numărul 3. Regizat de rusul Genndy Tartakovski, naturalizat în State de prin ’77 şi antrenat cu 4 Dexter’s Laboratory , 1 Star Wars: Clone Wars, plus celelalte 2 Hoteluri Transilvănene, acest sequell mută acţiunea de pe plaiurile noastre pe o navă de croazieră, pe care ciudata familie a lui Dracula (cu el în frunte!) alege să-şi petreacă vacanţa. Dar cum „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, în scenariu dau năvală personaje controversate iar situaţia ia întorsături neaşteptate.

Şi ştiu că sunteţi nerăbdători- ca şi mine!- dar până pe 13 (!!!) iulie nu mai e mult, aşa că vă invit să …mai aveţi puţintică răbdare!

 

 

Reclame

The Big ShortafisÎn unele seri am bucuria de a merge la vizionari  împreună cu domnul Tudor Caranfil, iar fiecare discuție pe care o avem este pe teme de cinematografie sau experiențe de viață (aici avantaj el, pentru că a fost trecut prin multe)! Înainte de vizionarea filmului distribuit de Ro Image 2000-Big Short- îmi spunea că o persoană, pe care el o consideră de încredere, i-a mărturisit că filmul e bun, dar mult prea aglomerat de termeni financiari, folosiți de bănci, companii de rating sau agenții de evaluare. Și cum multe din previziunile lui s-au adeverit, mă gândeam că și de data asta va avea dreptate. (mai mult…)