Mă aşteptam la mult de la Danny Boyle, fără însă să intuiesc cum va centra un scenariu atât de dificil şi sensibil precum acesta care îl are ca personaj principal pe Steve Jobs, totul pornind de la ecranizarea biografiei omonime a fondatorului Apple. Walter Isaacson (fost redactor şef al revistei Times și director general al CNN, dar și CEO-ul Institutului Aspen) a realizat peste 40 de interviuri, timp de doi ani, cu Jobs, și a discutat cu peste o sută de persoane din anturajul acestuia. Așa că biografia a ajuns bestseller înainte de a fi publicată!
Posts Tagged ‘review’
IN THE HEART OF THE SEA
Posted: 05/12/2015 by michaelaplaton in FilmEtichete:2015, Amanda Silver, Ben Whishaw, Brendan Gleeson, Charles Leavit, Charles Leavitt, Charlotte Riley, Chris Hemsworth, Cillian Murphy, cinema, film, filme noi, Frank Dillane, IN THE HEART OF THE SEA, movie, Nathaniel Philbrick, recenzie, review, Rick Jaffa, Ron Howard, Tom Holland, trailer
Cum să nu îţi iasă un film atunci când te numeşti Ron Howard şi ai în palmares succese precum Apollo 13 (cu Tom Hanks, Kevin Bacon, Bill Paxton, Gary Sinise, Kathleen Quinlan şi Ed Harris ), A Beautiful Mind, Cinderella Man sau Rush, magicul Cocoon sau Ransone (cu Mel Gibson, Rene Russo şi Delroy Lindo)? Când pe celebrul Bulevard al stelelor de la Hollywood ai una cu numele tău, iar breasla te-a recompensat cu Director’s Guild of America, vreo 2 Oscaruri şi alte 13 nominalizări şi – neîndoielnic respectul confraţilor şi al publicului? (mai mult…)
SECRET IN THEIR EYES
Posted: 04/12/2015 by michaelaplaton in FilmEtichete:2015, Alfred Molina, Billy Ray, Chiwetel Ejiofor, cinema, Dean Norris, Eduardo Sacheri, El secreto de sus ojos, FBI, film, filme noi, Joe Cole, Juan José Campanella, Julia Roberts, Michael Kelly, movie, Nicole Kidman, recenzie, review, RoImage 2000, Secret In Their Eyes, trailer, Zoe Graham
De mult n-am mai văzut un policier atât de bine “organizat” , care să mă tensioneze și să mă mențină în stare până la final! O face cu măiestrie Billy Ray, acum la primul film de regizor după ce a scris scenariile pentru The Hunger Games, Suspect Zero, Captain Phillips și Sinatra, care o să apară în curând, și evident acest elaborat Secret In Their Eyes, care reușește să ne captiveze. Nu doar povestea este cea care intrigă și motivează atenția spectatorului, ci mai ales substratul ei, atât de migalos manufacturat scriitoricește încât abia la o discuție post vizionare sau la o revenire asupra filmului se revelează din starea lui contrasă și îți pune noi probleme. Și sunt cu duiumul: de la cele de morală, la cele deontologice, de la cele de politică la acelea de protocol operațional, totul într-o întrețesere de planuri subsidiare ce ne aruncă în zona trăirilor umane. Și atunci vorbim despre prietenie, iubire, furie, neputință, durere, groază, disperare, nevoia de a împărtăși sau vinovăție. Este așadar un demers artistic al sentimentelor profund umane care câștigă în valoare prin faptul de a fi fost gândit global și scris cu talent de acest nou apărut regizor, Billy Ray. (mai mult…)
Poveste de (din) dragoste
Posted: 03/12/2015 by michaelaplaton in FilmEtichete:2015, Brasov, cinema, Cristina Iacob, cronica, Dan Chiriac, Dragoş Bucur, Ducu Darie, film, film romanesc, filme noi, Gabriela Popescu, HaHaHa Production, Ionuţ Bora, Irina Petrescu, MediaPro Entertainment, Mimi Brănescu, Mirela Oprișor, movie, Patricia Poslusnic, Raluca Aprodu, recenzie, review, Smiley, trailer, Vlad Zamfirescu, Zazu Film
De la început vreau să vă spun că mă bucur că avem şi noi o Anne Hathaway a noastră; poate chiar mai modestă, mai talentată şi chiar mai frumoasă. Nu reacţionez vocal la filme, dar după vizionarea de presă nu m-am putut abţine (ca şi în reclama cu biscuiţii: tu nu eşti pregătit, dar eu nu mă pot abţine) şi am strigat: Bravo, Raluca Aprodu. În noul film al Cristinei Iacob ea îi dă replica lui Dragoş Bucur, un actor excelent pe care l-am descoperit odată cu filmul Marfa şi banii, al lui Cristi Puiu şi apoi să îl urmăresc după ce am văzut Furia, în regia lui Radu Muntean. Şi replica e pe măsură, chiar dacă Raluca e mai puţin cunoscută publicului larg. A fost fata care a apărut în reclamele dulci, apoi fata care apare în clip sau fata care joacă în filme. Şi să ştiţi că e şi fata care joacă în piese de teatru (acum e în „Happy End”, în regia lui Alex Bogdan, alături de Tudor Istodor). (mai mult…)
Micul Prinț
Posted: 01/12/2015 by michaelaplaton in Animatie, FilmEtichete:2015, Albert Brooks, Animation, Antoine de Saint-Exupéry, Benicio Del Toro, Bob Persichetti, cinema, Fantasy, Film, filme noi, InterComFilm, Irena Brignull, James Franco, Jeff Bridges, Mackenzie Foy, Marion Cotillard, Mark Osborne, micul prinț, Paul Giamatti, Paul Rudd, Rachel McAdams, recenzie, review, Ricky Gervais, Riley Osborne, The Little prince, trailer, Vincent Cassel
Cu siguranță pentru mine acesta a fost filmul sezonului, poate chiar al anului, și pot să afirm că am avut emoții știind că regizorul filmului este Mark Osborne, cel care ne-a dat Kung Fu Panda, minunata animație nominalizată la Oscar. În câte feluri poți să spui o poveste și ea să rămână nealterată și vie ca la prima lectură? Dar dacă este vorba de una dintre cele mai frumoase narațiuni ale literaturii? Și dacă nu e doar o simplă istorioară pentru copii, ci o călătorie inițiatică în care ești condus și abandonat într-un imaginar în care guvernează pe rând sufletul, apoi mintea duală, pentru ca apoi să te întorci la sinele tău transformat și puternic? (mai mult…)
Love the Coopers
Posted: 25/11/2015 by michaelaplaton in FilmEtichete:2015, Alan Arkin, Alex Borstein, Amanda Seyfried, Blake Baumgartner, christmas, cinema, Crăciun, Dakota Fanning, Diane Keaton, Ed Helms, filme noi, Freeman Entertainment, I Am Sam, Jessie Nelson, John Goodman, Marisa Tomei, Maxwell Simkins, Michelle Pfeiffer, movie, Olivia Wilde, recenzie, review, Sean Penn, Steven Rogers, Timothée Chalamet, trailer
HAOS DE CRĂCIUN
Regizor: Jessie Nelson
Scenariu: Steven Rogers
Cu: Diane Keaton, John Goodman, Ed Helms, Amanda Seyfried, Alan Arkin, Marisa Tomei, Olivia Wilde, Blake Baumgartner, Maxwell Simkins, Timothée Chalamet, Alex Borstein
Prin definiție Crăciunul ar trebui să ne armonizeze, nu să ne bulverseze! Cel puțin în teorie, căci practica ne-a demonstrat de zeci de ori că doar haosul și nebunia pot să genereze îndeajuns de multe situatii încât să stăm lipiți de micul sau marele ecran. Și pentru că nu mă așteptam la un film care să îmi pună probleme și să îmi provoace dileme, am primit exact ce mă așteptam, adică o comedie nostimă, cu o distribuție super și cu partituri lejere, care cred că i-a amuzat pe toți cei implicați. Tema centrală este o familie tipic americană, ușor trăsnită, care se reunește prin strădania mamei pentru un Crăciun ca la carte: cu masa plină, cu cadouri, cu adunat în jurul mesei. Fiecare dintre componenții clanului Cooper are o problemă, fie de relaționare, de ego sau de comunicare sau o frustrare majoră rămasă nerezolvată de ani de zile. Așa că fiecare încearcă să își pună o mască socială și să pară ceea ce nu e de fapt, în speranța că se va integra și va răspunde așteptărilor celorlalți. (mai mult…)
By The Sea
Posted: 22/11/2015 by MarcelPlaton in FilmEtichete:2015, Angelina Jolie, Brad Pitt, By The Sea, cinema, drama, film, filme noi, Mélanie Laurent, Melvil Poupaud, movie, Niels Arestrup, Pe malul mării, recenzie, review, Richard Bohringer, RoImage 2000, Romance, Sarah Naudi, trailer
By Michaela
Filmul acesta se află pe lista aşteptărilor mele guvernate de curiozitate, dacă nu pentru alt motiv, măcar pentru acela de a vedea unde o să ţintească regizoarea Angelina Jolie, după Unbroken de anul trecut- un film notabil care mi-a confirmat bănuiala că doamna Pitt ar putea avea stofă de “director”. Ca actriţă am valorizat-o în Gia, Girl Interrupted (pentru care a luat şi Oscar) şi Changeling al lui Clint Eastwood, restul rolurilor nefiind într-atât de ofertante ca să o scoată în evidenţă. Aşa că pentru o producţie gândită, regizată şi jucată de ea, cum este By The Sea, orizontul aşteptărilor mele era foarte sus, fiind aproape sigură că va vira către filmul de artă, un teritoriu care îţi oferă largheţea să stăpâneşti scenariul cu alte mijloace decât în filmele curente. Şi încă mai cred că asta a fost intenţia ei, însă fructificată necorespunzător, prea redundantă şi în simboluri şi în sugestii-metafore, prea absconsă într-o retorică a durerii contrase care prelungeşte mult prea mult suspansul devoalării “traumei”. Cu toate că distribuţia este tentantă, de la Brad Pitt la Richard Bohringer, la Melanie Laurent şi doamna Pitt însăşi, diluarea scriptului neîngăduit de mult pentru a putea păstra interesul, teatralizarea excesivă şi faptul că filmul pur şi simplu “nu curge”, nu ne inserează în nici un fel în poveste, după cum nici măcar episoadele hilare cu impărtăşirea plăcerii voyeurismului nu reuşesc să o facă. (mai mult…)
The Hunger Games: Mockingjay – Part 2
Posted: 19/11/2015 by michaelaplaton in FilmEtichete:2015, Adventure, cinema, Danny Strong, Desmond Phillips, distopie, Donald Sutherland, Elden Henson, Elizabeth Banks, Eugenie Bondurant, film, filme noi, Forum Film România, Francis Lawrence, Jeffrey Wright, Jena Malone, Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Julianne Moore, Liam Hemsworth, Mahershala Ali, movie, Natalie Dormer, Paula Malcomson, Peter Craig, Philip Seymour Hoffman, recenzie, review, Robert Knepper, Sam Claflin, Sarita Choudhury, Sci-Fi, Stanley Tucci, Suzanne Collins, The Hunger Games: Mockingjay - Part 2, trailer, Wes Chatham, Willow Shields, Woody Harrelson
Am ajuns şi la finalul acestei francize care a fermecat şi a inspirat, care a polarizat atenţia şi interesul şi ne-a oferit versiunea cinematografică a distopiei din spaţiul numit Panem, pornind de la trilogia americancei Suzanne Collins, al cărei prim volum apărea în 2008. La vremea ei, această apariţie editorială egala vânzările cărţii concurente din seria Harry Potter, şi astfel devenea iminentă ideea unei ecranizări. Aşa că povestea Capitoliului- spaţiu al privilegiaţilor- şi a districtelor din care anual erau selectaţi copii şi tineri pentru un spectacol magnific- dar mortal- televizat şi marketizat la sânge, devine o serie de mare succes pentru istoria blockbusterelor. (mai mult…)
Spectre
Posted: 17/11/2015 by michaelaplaton in FilmEtichete:007, Aston Martin DB10, Ben Whishaw, Christoph Waltz, cinema, Daniel Craig, Dave Bautista, film, filme noi, Forum Film România, Ian Fleming, Jaguar C-X75, James Bond, Jez Butterworth, John Logan, Léa Seydoux, Monica Bellucci, movie, Naomie Harris, Neal Purvis, Ralph Fiennes, recenzie, review, Robert Wade, Rory Kinnear, Sam Mendes, secret society, Spectre, trailer
Şi uite aşa am ajuns la Bond-ul cu numărul 24, fie-i numele dus mai departe! Cu toate criticile duse Executivului Special pentru Contrainteligență, Terorism, Răzbunare și Şantaj (adică ESCTRŞ, în limba română şi SPECTRE, în engleză), atât în marile ţări, mari consumatoare şi producătoare de film, cât şi în ţărişoara noastră, rezultatul cinematografic al lui Sam Mendes, merită cu siguranta văzut. Iată şi argumentele: (mai mult…)








