Posts Tagged ‘Paul Giamatti’


The Little Prince

Cu siguranță pentru mine acesta a fost filmul sezonului, poate chiar al anului, și pot să afirm că am avut emoții știind că regizorul filmului este Mark Osborne, cel care ne-a dat Kung Fu Panda, minunata animație nominalizată la Oscar. În câte feluri poți să spui o poveste și ea să rămână nealterată și vie ca la prima lectură? Dar dacă este vorba de una dintre cele mai frumoase narațiuni ale literaturii? Și dacă nu e doar o simplă istorioară pentru copii, ci o călătorie inițiatică în care ești condus și abandonat într-un imaginar în care guvernează pe rând sufletul, apoi mintea duală, pentru ca apoi să te întorci la sinele tău transformat și puternic? (mai mult…)

Reclame

Poster SanNici nu ştiu cum să încep cronica filmului văzut acum câteva zile, care a fost mai degrabă o experienţă plurisenzorială decât o vizionare. Deoarece San Andreas, dincolo de a fi un alt scenariu pe un fenomen natural apocaliptic- un cutremur de 9,6 grade- este, graţie formatului 4DX o reală aventură sinestezică, menită să uimească, să surprindă şi să cucerească. Este filmul unul care să te impresioneze? Cu siguranţă, nu! Dar merită să mergeţi să-l vedeţi? Fără nici un dubiu, DA! Pentru că nu neverosimilul poveştii (pe care parcă am mai văzut-o în multe alte versiuni) este ceea ce o sa ne facă să ieşim buimăciţi din sala de cimena, ci felul în care acţiunea se infiltrează printre spectatorii care – zdruncinaţi, aruncaţi în toate părţile, stropiţi, bătuţi de vânt şi de fum- încep să fie participanţi la ceea ce se vede pe ecran! Sincer ar fi putut fi şi ecranizarea la ..Raţă, raţă, răţişoară ori Căţeluş cu părul creţ, şi tot erai bulversat şi cucerit instant de spectaculosul acestei realizări cinematografice. Şi peste toată această exaltare a simţurilor se adaugă şi vizualul în 3D care face, prin intermediul CGI, ca tot ce vezi să-ţi pară aievea. Căci , trebuie să recunosc, efectele speciale au fost extraordinare. (mai mult…)