The Little Prince

Cu siguranță pentru mine acesta a fost filmul sezonului, poate chiar al anului, și pot să afirm că am avut emoții știind că regizorul filmului este Mark Osborne, cel care ne-a dat Kung Fu Panda, minunata animație nominalizată la Oscar. În câte feluri poți să spui o poveste și ea să rămână nealterată și vie ca la prima lectură? Dar dacă este vorba de una dintre cele mai frumoase narațiuni ale literaturii? Și dacă nu e doar o simplă istorioară pentru copii, ci o călătorie inițiatică în care ești condus și abandonat într-un imaginar în care guvernează pe rând sufletul, apoi mintea duală, pentru ca apoi să te întorci la sinele tău transformat și puternic?

little_princeParabola lui Saint-Exupery este- în varianta cinematografică a lui Osbourne recalibrată prin inserarea poveștii (care în original este narată de explorator), pe realitatea cotidiană în care oamenii încep să piardă legatura cu miezul lor de lumină, sufletul fiind sufocat de rutină, conveniențe și prejudecăți. Robotizați și sterili, cu idealuri care mărginesc și șterg minunea și spectaculosul, oamenii sunt o turmă prinsă imuabil în această trăire mecanică. Așa că fetița destinată să fie personajul care evadează din rutină, accentuează ruptura dintre universul interior și cel real, iar transformarea ei ne bucură și ne încălzește ca o victorie personală asupra arbitrarului. Călăuza acestei schimbări- în fapt recuperarea eului de lumină- este bătrânul explorator care găsește în mica vecină iscoditoare, nu doar un rezoneur de stare, ci mai ales un discipol pentru calea reînvățării legăturii cu propriul suflet. Vacanța de vară devine spațiul acestui mentorat deosebit, iar povestea întâlnirii providențiale cu Micul Prinț  narată acum, este demersul ultim al unui om care nu vrea să dispară înainte de a mai împărtăși cuiva experiența lui uluitoare de prietenie și inimă. Odată cu fetița care învață să “vadă”lucrurile esențiale ale vieții, bucurându-se, jucându-se și fiind fericită, filmul o recuperează și pe mama care își redescoperă copilul interior și reînnoadă comunicarea cu propria fiică. Puterea credinței în valorile  fundamentale ale vieții și determinarea de a nu le lăsa să dispară, o fac pe fetiță să îl găsească pe Micul Prinț- acum devenit matur- și să îi redea sufletul pe care societatea abrutizantă consumeristă și sterilă i-l confiscase.

viatorCele doua planuri distincte cu care regizorul jonglează- imaginarul și realul- au și stiluri de desen diferite: primul preia și construiește pe desenele originale ale lui Saint- Exupery un univers pictural minimalist în nuanțe neutre, celălalt are culorile vii ale lumii noastre și importă artefacte din cealaltă dimensiune.

The littleApreciez meritul viziunii regizorale de a nu altera frumusețea acestei povești uimitoare în care metafizica se destăinuie și devine accesibilă, în care poți să descoperi cu ușurință ce este și cum funcționeaza liberul arbitru sau determinismul. Scenariul urmează textul lui Saint-Exupery și îl potențează, îl actualizează cu acest AZI pe care îl experimentăm cu toții, păstrând însă tipologiile din carte, puritatea, frumusețea adâncă a dialogurilor, legăturile între personaje și imaginativul excepțional al scrierii primordiale.

little-prince-cannes-film-festival-7Vocile care dau viață filmului formeaza o distribuție de excepție care îi reunește pe: Rachel McAdams (mama), Marion Cotillard (trandafirul), Benicio Del Toro(șarpele), Jeff Bridges(aviatorul), Paul Rudd (mr Prince), Paul Giamatti, Vincent Cassel, Ricky Gervais, Guillaume Canet, James Franco și Mackenzie Foy.

Cât și ce vor înțelege copiii din simbolurile  acestei parabole veți descoperi dacă îi provocați la discuții. Și cu cât vom analiza și vom despica mai abitir firul în patru cu privire la înțelesurile poveștii, cu atât mai vaste ni se vor părea ele și mai sensibil va tresălta lăuntrul nostru. Este însă evident faptul că avem nevoie de această cunoaștere metafizică, devenita esențială în strădania de a ne păstra sufletul nepervertit, ceea ce contează cu adevărat fiind iubirea- cea mai puternică forță din Univers- și motorul a tot ce e adevărat și valoros în această călătorie spectaculoasă care este viața noastră.

Regizor: Mark Osborne

Scenariu: Irena Brignull, Bob Persichetti, Antoine de Saint-Exupéry

Cu: Rachel McAdams, Paul Rudd, James Franco, Marion Cotillard, Vincent Cassel, Benicio Del Toro, Mackenzie Foy, Jeff Bridges, Paul Giamatti, Albert Brooks, Ricky Gervais, Riley Osborne

Reclame
Comentarii
  1. Thanks for one’s marvelous posting! I certainly enjoyed reading it, you might be a great author.

    I will make certain to bookmark your blog and will eventually come back at some point.

    I want to encourage you to continue your great work, have a nice morning!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s