Zootropolis văzut de Michaela Platon 🙂
Zootropolis este un film Disney clasic, dacă admitem că asta înseamnă o poveste frumoasă, moralizatoare, cu happy end, personaje minunat desenate (și merchandise friendly!), muzică fredonabilă instantaneu și o atmosferă care ți se lipește de suflet orice vârstă ai avea. Așa că e clar „clasic”! Și pe deasupra este și un policier bine temperat, cu dialog deștept și plin de substanță prins într-o fabulă care arată într-un mod deloc flatant către societatea actuală. Politicienii, animale sălbatice sau de ogradă, au aceleași apucaturi venale, șefii aceleași orgolii meschine, funcționarii publici aceeași lentoare și lipsă de interes, vedetele militează pentru diverse cauze, cetățeanul este desconsiderat și manipulat oneros, iar poliția mai capătă uneori niște noi membri care cred încă în adevăr, în justiție și în menirea ei în comunitate. (mai mult…)
Dacă e să te iei după numele regizorului francez-Louis Leterrier- care a semnat regia pentru Now You See Me (2013), The Incredible Hulk (2008) și The Transporter (2002) poti crede că vei vedea un film de acțiune cu spioni și urmăriri spectaculoase. Asta s-a dorit, cred, până în momentul în care a intrat în scenă Sacha Baron Cohen, ca scenarist, producător și actor. Și așa s-a dus dracului toată presupunerea! Și dacă știi câte controverse a stârnit actorul fără teamă de penibil și apt pentru orice nebunie, abia atunci hotărăști dacă vrei să vezi Grimsby au ba. 
Chiar astăzi treceam în revistă la radio numele unor actori de primă mână care au primit nominalizări la Oscar, dar nu l-au câștigat…încă! Printre aceste nume era și cel al lui Ralph Fiennes, un personaj care se simte în largul lui în teatru, dar și la Hollywood. În 1994 era nominalizat pentru rolul secundar din Schindler’s List, dar Academia l-a preferat pe Tommy Lee Jones pentru interpretarea din The Fugitive, iar în 1997 a fost propus pentru interpretarea contelui Laszlo de Almásy din The English Patient, (filmul a luat Oscar), dar rolul pianistului David Helfgott jucat de Geoffrey Rush în Shine a fost mult mai convingător pentru membrii onoratei adunări cinematografice. E și chestie de noroc, de ce filme sunt la concurență, de felul în care se votează pentru apărarea fiecărui domeniu din care membrii Academiei americane fac parte, de gusturi, de lobby, șamd 
Acum dacă e să fiu sinceră (ca întotdeauna!) mă aşteptam să fiu puţin dezamăgită de film, suprasaturat de efecte speciale, prea opulent ca scenografie şi costume, prea ca la …zei!
Îl semnalam cu surle şi trâmbiţe prin decembrie trecut, şi pomeneam că va deschide Festivalul Filmului de la Berlin- ceea ce, recunoaşteţi, e ceva!- aşa că aşteptam această producţie ca mai tot mapamondul dornic să vadă ce mai scot din joben fraţii Coen, când geniali, când doar inovativi, când în afara normelor, când convenţionali în mod extrem. 
Chiar şi luând în calcul numai titlul şi faptul că este o comedie, şi tot ar trebui să fie buluc de spectatori în săli, căci-nu-i aşa – nu ţi se serveste oricând o “motivaţională” la care să mai şi râzi. Filmul lui Chrisian Ditter este o altă creaţie a lui în registrul comic, dupa cele două, Limba turca pentru începători şi Franceza pentru începători din 2006, şi Love, Rosie cu Lilly Collins din 2014, toate fără rezerve nostime, stenice şi benigne.
Sincer, de Valentine’s sau Dragobete, dacă v-ați hotărât să sărbătoriţi cumva, eu v-aş îndruma către filmele frumoase, cu energie bună, care ne destind şi ne fac să ne întoarcem cu iubire către copilul din noi. Iar la capitolul copilărire, nu văd nimic mai potrivit decât un film cvasi-animat cu… veveriţe. Căci Alvin & Company sunt la fel de “lovable” şi de “cute” ca şi minionii, care ne-au vrăjit prin candoare într-atât încât, de merchandise friendly ce sunt, alimentăm franciza cu aviditatea de a avea unul personal –sub orice formă ar fi el. Aşa că Alvin şi “verdeliţele” mi se pare o alegere potrivită pentru cele 86 de minute de comedie stenică și aventuri veveriţeşti într-o lume care acceptă şi ieşirea din normă, şi iubirea pentru creaturi imaginare vorbitoare şi cântătoare- adică în …ficţiune! 
Am mai afirmat-o , îmi place diversitatea. Doar datorită ei ne putem exersa liberul arbitru, doar ea adunată ne dă întregul, şi numai aşa avem criterii de comparaţie. Aşa că am aterizat la Zoolander2 conştientă de ce o să primesc, indiferent unde va vira povestea. Şi a făcut-o fix în aceeaşi zonă a comediei cu accente groteşti, dar cu o creativitate care este- orice am zice -o mare virtute, chiar dacă ar putea sluji cauze mai bune. 
…sau Ryan Reynolds pentru a 5-a oară într-un film după cărți de benzi desenate! Nu spun că asta e rău… Good deadpool (not bad deadpool), dar ce e mai surprinzător este faptul că filmul reprezinta debutul în lung metraj al regizorului Tim Miller. Go, Tim Miller, go!
Am așteptat cu nerăbdare acest film, nu din cauza subiectului, ci mai mult pentru a vedea la ce nivel se ridică prestația actorului Will Smith și dacă e justificată au ba agitaţia făcută pe seama actorilor de culoare ce lipsesc anul acesta de pe lista nominalizaţilor la Oscar! Știu că Fresh Prince este tipul care ia în serios orice rol, care se pregătește mult și care se adaptează oricărei situații. Este lăudat de regizori ca Michael Bay sau Peter Berg, pentru profesionalismul de care dă dovadă și pentru munca pe care o depune pentru ca fiecare scenă să iasă perfect. Și au fost câteva filme care mie mi-au demonstrat acest lucru: Ali, The Pursuit of Happyness sau Seven Pounds! Unii îl îndrăgesc pentru felul lui de a juca în comedii, alții pentru rolurile din drame și cred că există un segment care este interesat și de preocupările muzicale. Dar acest rol din Concussion, cel al doctorului Bennet Omalu, care a fost primul medic ce a stabilit că șocurile repetate asupa capului , pe care le suportă jucătorii de fotbal american, pot conduce la moartea lor prematură, este un pas înainte în dezvoltarea lui ca actor ce face lumea filmului mai luminoasă. Nu prea sunt lucruri negative care pot fi spuse despre acest om și asta este o calitate. Sigur că vor fi binevoitori care să se trezească acum să spună ba că a avut aventuri homosexuale, ba că are o căsnicie de fațadă, ba că Jada ”joacă” în tabăra adversă, dar Will trece peste toate râzând și cu mult șarm. 
