Posts Tagged ‘OdeonFilm’


poster-the-martian-680Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, filmul acesta ar fi trebuit să fie lansat pe 4 iulie, într-atât de american în esenţa lui este, de infuzat cu toate valorile pe care acest popor –relativ tânăr- a ştiut nu doar să le promoveze, dar să se şi sprijine în susţinerea identităţii proprii. Filmul, deşi are un regizor ilustru, nu se ridică la nivelul altor producţii semnate Ridley Scott, dar nici nu alunecă pe panta facilităţii. Numai că subiectul este puţin schematic (mă rog, e o ecranizare, aşa că ar putea da vina pe autorul cărţii, Andy Weir!) şi îi lipseşte imaginea fascinantă a lui Cuaron din Gravity, sau plot-ul alambicat şi spectaculos din Interstellar. Dar ne place, fără îndoială, nu doar pentru că îl vedem pe Matt Damon într-un rol care ar fi putut fi un Cast Away pe Marte, dacă n-ar fi avut inserturile cu strădaniile terestre ale celor de la NASA. Şi sincer, oricât îmi place mie Matt, trebuie să recunoaşteţi că Tom Hanks este pe un alt palier al măiestriei actoriceşti. (mai mult…)


PaperposterFilmul lui Jake Schreier este unul pentru adolescenţi şi nostalgicii vârstei, pentru romantici şi sensibili,pentru toţi cei înclinaţi să vadă la cinematograf poveşti frumoase, mai degrabă decât drame şi horror-uri. Valorificând cinematografic un best seller, nuvela omonimă a lui John Greenm scrisă acum şapte ani, scenariul nu este unul inovator, dar ca şi cartea probabil, readuce prospeţimea unei vârste minunate- adolescenţa- şi a unei perioade pe care nimeni nu o poate uita- ultima clasă de liceu cu balul de final şi plecarea la facultate. (mai mult…)


…sau Fant4stic 🙂

fantastic-four-banner-146299Aş începe cu o întrebare: cât mai e nevoie în lume de super eroi, de modele şi de filme despre puterea însumată a energiilor, despre prietenie şi a fi special? Răspunsul meu este “cât încape!”, aşa că nu am să încetez să îmi bucur copilul interior cu poveşti care motivează, orice vârstă aş avea.

Fanii benzilor desenate (mai ales cei care le colecționează cu îndârjire pe cele din anii 40, 50 sau 60) se vor bucura aşadar, așa cum s-a întâmplat în 1994, apoi în 2005, de acest ultim reboot ce va fi pentru ei o sursă de amuzament (nu mă aștept însă la încasări amețitoare!). (mai mult…)


spy-posterSpioana este o comedie nostimă şi alertă, care nu doar ne modifică starea în bine, dar ne serveşte şi o satiră pe alocuri chiar acidă, la adresa celebrelor servicii secrete şi a spionilor lor fără cusur. Mai mult, prilejuieste o aşteptată reîntâlnire cu Jude Low –care şi-a recăpătat forma şi arată uimitor, dar ne-o propune pe Melissa într-o partitură care o pune în valoare din toate punctele de vedere şi o face un adevărat model de reuşită în cariera de actriţă. E drăgălaşă, e deşteaptă, e funny şi în unele scene e chiar frumoasă, într-un mod aparte şi natural. Au fost chiar momente când am comparat-o cu Whoopi Goldberg în Jumping Jack Flash! (mai mult…)


the-longest-ride-208468l

Nu o dată am pomenit în cronicile mele de un film la care țin mult:The Notebook, o incursiune sensibilă și vibrantă în universul dureros al bătrâneții, privit însă prin caleidoscopul minunat al unei vieți trecute, dar împlinite și luminoase. Și tocmai de la același scenarist—Nicholas Sparks – ne vine și acest The Longest Ride, un film romantic despre iubirea adevarată, despre alegerile pe care le facem în viață și despre cum nebănuite sincronicități leagă existențele, remodelează viețile, acordă șanse. (mai mult…)


home-movie-poster-2

Home este o animație nostimă, aventură fantastică sf, care o să le placă la nebunie ălora mici.De ce? Pentru că este un film simplu, colorat și sincer pentru personajele căruia regizorul Jim Johnson dă adunarea la microfon pentru Rihanna, Jim Parsons, Steve Martin și  Jennifer Lopez. Că și lor le-a plăcut să-și împrumute vocile e clar, dar și marketingul de promovare a productiei DreamWorks este unul copios, de vreme ce am văzut lansarea filmului la E! Entertainment și a fost una cu mare tam-tam. (mai mult…)


TheSecretServiceTrailerfront

Matthew Vaughn era acum 17 ani unul dintre producătorii filmului regizat de Guy Richie – Lock, Stock and Two Smoking Barrels –  pentru ca doi ani mai târziu să fie pe genericul de la Snatch, iar în 2002 să facă din nou echipă cu fostul soț al Madonnei pentru Swept Away! Dar la fel de bine e știut că este mare amator de benzi desenate, de aici și apetitul pentru producții ca: X-Men sau Kick-Ass. Și bun prieten cu Mark Strong , care apare în destule filme care poartă amprenta lui Matthew Vaughn. Așadar pentru Kingsman-The Secret Service nu putea să îl rateze! Alături de el apar Michael Caine, Colin Firth și Samuel L. Jackson. O distribuție de excepție pentru un film care m-a amuzat, ca pe un adolescent care nu a văzut vreodată vreun Bond sau Snatch.

theKingsman (mai mult…)


birdman-449192l-1600x1200-n-8f726499

Michaela spune despre BIRDMAN- Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei:

De mult nu am mai mers la un film cu un orizont al aşteptărilor atât de înalt, şi care să nu fie demolat după vizionare, sau măcar coborât sub limita de la care începi să te uimeşti. Cu Birdman însă am răsuflat uşurată căci nu a fost nevoie să fiu dezamăgită: mi-a oferit mai mult, m-a făcut să mă bucur, dar m-a şi problematizat, şi deşi unii îl cataloghează drept comedie neagră, eu am rezonat la el ca la o dramă. Viziunea lui Alejandro González Iñárritu (regizorală şi de scenarist), inovatoare și îndrăzneată, ne propune o serie de lupte interioare ale personajelor cu ego-urile proprii, fiecare dintre ele  apropiind demersul când de un thriller psihologic, când de o parabolă, fiind când o incursiune în lumea teatrului, când o introspecție hilară sau dureroasă, când o dihotomie a personalităţii, când o plonjare în imaginativ. (mai mult…)


penguins-of-madagascar

Neîndoielnic, pinguinii sunt drăgălaşi, caraghioşi, nostimi şi ..din cale-afară  de ofertanţi ca personaje. Tot ei, şi exact din cauzele astea, sunt în centrul acţiunii în numeroase producţii hollywoodiene, care le-au exploatat potenţialul: Happy Feet, Surf’s Up sau Mr Peppers Penguins – ca să amintesc doar câteva dintre filmele cu păsăruicile în frac. Aşa se face că acum li se dedică un film în exclusivitate, şi, după ce au fost condimentul exotic din alte producţii, având apariţii episodice, au devenit chiar substanţa din care este facută “ciorbiţa”. (mai mult…)