Sir Ridley Scott! A fost strigat de 3 ori până acum la catalogul nominalizărilor la Oscar pentru Thelma & Louise din 1991, Gladiator din 2000 și pentru cel mai apropiat de realitate film de război, Black Hawk Down din 2001. A stat jos resemnat mulțumindu-se cu un Glob de Aur și două premii Emmy. (mai mult…)
În deschiderea celei de a cincea ediții BIEFF a fost programat un film suprarealist al suedezului Roy Anderson, A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence! Un titlu mai greu de ținut minte in varianta originală și mai ușor și amuzant într-o traducere care ar putea suna așa:Un porumbel stătea pe-o cracă și cugeta la nemurirea sufletului. A fost o alegere bună pentru un circuit festivalier, pentru că publicul care vine la așa ceva se așteaptă la filme în care abundă situațiile fără logică și sub semnul ridicolului. (mai mult…)
Awesome!
Dumb and Dumber To este un film ca să vă ”simteți” bine așa în weekend, când afara plouă și te uiți cu drag cum „ninge în decembre”… dar în nordul țării. Frații Farrelly revin cu continuarea gogomăniilor realizate de tontălăii Harry şi Lloyd, care timp de 20 de ani nu s-au maturizat, dar au devenit mai nostalgici. La frecventa întrebare: cum e față de primul? Răspunsul meu este: la fel, dar cu o tentă mai tristă. Numai că atunci când vezi pentru prima oară așa ceva, efectul umoristic pare mai…dramatic. Totul curge ușor, nu e plin de metafore, ca să nu obosești, vulgarul e tratat cu nonșalanță, iar sexul cu detașare. Nu stă nimeni să trateze probleme serioase și nu e timp de satiră. (mai mult…)
Prima mea întâlnire cu un film regizat de frații Sprieg, Peter si Michael, a fost prin 2010, când am văzut Daybreakers cu Ethan Hawke și Willem Dafoe. Citisem atunci că sunt gemeni identici, născuți în Germania, pe 29 aprilie 1976, dar care de la 4 ani trăiesc în Australia. Era cel de-al doilea film al lor, după Undead, o peliculă realizată din economiile lor, dar care s-a vândut in 41 de țări și care le-a deschis o poartă (sîc) la Lions Gate Entertainment. (mai mult…)
Bătrânețe…haine crețe (educația de acasă mă împiedică să citez exact vorbele din popor, dar si parafraza e de ajutor in crearea imaginii !!!)
Filmul de joi seară, St. Vincent, distribuit de Forum Film, a fost un debut regizoral pentru Theodore Melfi, care are ceva experiență în realizarea de spoturi comerciale și videoclipuri, dar și în filme independente și scurt metraje. Și de când am văzut trailer-ul mi-am zis: hopaaa, Murray vrea să joace ceva gen Jack Nicholson, neștiind la acea vreme, că la începutul pregărilor, în cărți era propus chiar actorul cu ochi de cobră ( bătrână, acum). Sunt bun pentru casting, nu-i așa? Dar, în 2012 Murray a semnat pentru rol si apoi au venit și restul: Melissa McCarthy, mama cu un copil adoptat, Chris O’Dowd, preotul catolic, de modă nouă, care m-a amuzat teribil ca manieră de predare și adresare în școală și Naomi Watts în rol de prostituată rusoaică (o adevărată doamnă a nopții). Dar un joc mai curat și mai sincer ca al puștiului debutant Jaeden Lieberher, rar am văzut. El polarizează toate personajele ( mamă, tată, profesor, coleg de școală, prostituată, asistentă, etc) și o face dezinvolt. (mai mult…)
If it bleeds, it leads – este neîndoielnic cel mai potrivit motto pentru acest film dur, care nu mai este doar o satiră la adresa practicilor sângeroase ale televiziunilor americane de știri care vânează doar senzaționalul, ci un deget acuzator îndreptat dur către cei care încurajează, îngăduie și difuzează aceste știri. Sigur că apetitul spectatorului este cel care hrănește cererea televiziunilor- și aici să ne amintim faptul că de-a lungul istoriei execuțiile erau publice și lumea se bulucea să vadă arderi pe rug, tăieri de capete și spânzurări, și mai exista și lapidarea pe care o făceau cu sârg (evident manipulați binișor) chiar poporenii, crezând cu tărie că înfăptuiesc un act de justiție. În zilele noastre s-a transmis pe undeva apetitul asta nesănătos pentru gregar, pentru moartea în direct, pentru suferința expusă, iar televiziunile de pretutindeni s-au grabit să promoveze fără scrupule acest gen, sporindu-și ratingurile și alimentând foamea de senzațional. Iar dacă mai adăugăm și reality show-urile…avem panorama întreagă a decăderii prin televiziune. Cât de jos?….Cât se poate! (mai mult…)
V-aţi întrebat vreodată ce anume ne mişcă la un film, altceva decât scenariul și jocul actorilor? Eu tocmai am făcut-o zilele astea când am văzut filmul lui David Dobkin, deopotrivă scenaristul şi regizorul lui The Judge. Şi chiar dacă are doar 45 de ani, şi o experienţă relativ redusă în spatele camerei, el este un foarte talentat scenarist, dar şi producător, aşa că multilateralitatea asta i-a fost de mare folos. Să revenim la întrebare…Ce impresionează și exaltă, ce atinge şi face să vibreze sufletul, ce înduioşează şi revoltă într-un film? Este similitudinea cu fărâme sau felii din propriile noastre vieţi, cu oameni iubiţi sau detestaţi, cu întâmplări pe care le-am trăit înşine, cu situaţii şi conjuncturi care ne vorbesc despre lucruri general umane. (mai mult…)
De cele mai multe ori mergi la un film crezând că-i bun, și pleci dezamăgit- alteori crezi că e mare plictiseală și vii extaziat! Sunt rare cazurile când la ceea ce te aștepți, aia primești. (mai mult…)
Neîndoielnic, pinguinii sunt drăgălaşi, caraghioşi, nostimi şi ..din cale-afară de ofertanţi ca personaje. Tot ei, şi exact din cauzele astea, sunt în centrul acţiunii în numeroase producţii hollywoodiene, care le-au exploatat potenţialul: Happy Feet, Surf’s Up sau Mr Peppers Penguins – ca să amintesc doar câteva dintre filmele cu păsăruicile în frac. Aşa se face că acum li se dedică un film în exclusivitate, şi, după ce au fost condimentul exotic din alte producţii, având apariţii episodice, au devenit chiar substanţa din care este facută “ciorbiţa”. (mai mult…)
Radiotopic 