După ce am văzut Leviathan acum doi ani, am “rumegat” filmul îndelung căci îmi dădea alte şi alte teme, provocându-mă recurent de parca as fi avut vreo problema de rezolvat. Acum cu Loveless îmi pare că Zvyagintsev s-a rafinat, a intrat pe un alt palier al compoziţiei regizorale, păstrând însă ceea ce ne uimeşte la filmele lui fără greş – imaginile de un pictural desăvârşit, aproape poematice uneori, care închid în unele secvcenţe poveşti infinite – si muzica (Evgheni si Sacha Galperine) provocatoare, cand sincopată, când guturală, cand îndurerată, când minimalista, rezonând cu felul în care curge scenariul şi, mai ales evoluează emoţional personajele.
Sincer să fiu am aşteptat o a doua parte a aventurii agenţiei Kingsman, aşa cum nu m-am aşteptat să existe şi o a treia! Şi e clar că s-a dorit ca această a doua parte să aibă “greutate” măcar prin distributie, dar să ştiţi că şi replicile sunt destul de savuroase (chiar dacă scenariul suferă pe alocuri de lipsă de inspiraţie). 
Michael Cuesta este un regizor care ”suferă” să realizeze filme de acțiune și asta e o boală grea care la el avansează de la fiecare producție cinematografică. Să luăm pe rând filmele pe care le are in portofoliu:L.I.E (un action movie avându-l în rol principal pe Paul Dano), apoi câteva episoade din Six Feet Under,Dexter sau Homeland, Kill the Messenger,de acum 3 ani, cu Jeremy Renner și zbang, anul acesta, cu asasinul american, în care rolul principal este deținut de un actor (Dylan O’Brien) ce s-a lansat ca vârcolac. Vârcolac, vârcolac, dar dacă e antrenat de Michael Keaton, poate iese un viitor Bourne sau, în caz de eșec, un Jack Reacher. După cum i-o fi norocul! 
Când am văzut trailer-ul de la “It”, mi-am închipuit că e un Stranger Things mai înspăimântător, dar această productie regizată de tânărul regizor Andy Muschietti m-a surprins şi consider că după Mama (filmul în care joacă Jessica Chastain, apărut acum 4 ani), “It” e un mare pas înainte în cariera lui.
Sigur că toată lumea ştie că această păpuşă este prin definiţie o păpuşă „de groază”, iar Annabelle 2 este de fapt un silogism: (aproape) toate filmele de groază sperie, Annabelle e un film de groază, deci Annabelle sperie. Care a fost de fapt momentul apariţiei ei şi în ce condiţii a devenit posedată, veţi afla din această realizare a suedezului David F. Sandberg, care are la activ mai multe scurtmetraje horror şi un singur lungmetraj-Lights Out, din 2016. 
Radiotopic 