Sincer să fiu am aşteptat o a doua parte a aventurii agenţiei Kingsman, aşa cum nu m-am aşteptat să existe şi o a treia! Şi e clar că s-a dorit ca această a doua parte să aibă “greutate” măcar prin distributie, dar să ştiţi că şi replicile sunt destul de savuroase (chiar dacă scenariul suferă pe alocuri de lipsă de inspiraţie).
Apoi la fel de clar e faptul că britanicul Matthew Vaughn (Stardust, Kick Ass, X-Men: First Class) şi-a invitat prietenii (Mark Strong, Michael Gambon) să joace în această a doua poveste a agenţiei secrete care de faţadă se ocupă de croitorie de lux, iar pentru “inedit”, regizorul a hotărât să introducă şi un moment cu Elton John, care ajunge captivul unei diabolice şefe de cartel, interpretată de Julianne Moore. Şi e posibil ca la auzul cuvantului cartel, Vaughn să fi avut o tresărire şi să-i fi venit ideea să îl convoace pe actorul născut în Chile, Pedro Pascal (agentul Javier Peña din Narcos) pentru un rolişor de agent secret dintr-o organizaţie americană (Statesman), creată (sic) înaintea celei britanice. Aşadar, prietenia britanico-americană este acum consolidata şi prin agenţiile secrete, chit că dacă mă întrebati pe mine, americanii sunt mai inspiraţi, ei alegând de ochii lumii o societate producătoare de whiskey, nu de whisky J. Mai şmecheri decât “englejii” cu ţoalele! Sau poate e o aluzie transparentă rău, că unii ar trebui să înveţe să bea şi alţii cum să se îmbrace!
Până şi cotidianul The New York Times a acceptat, după ani de zile, să folosească ambele denumiri, în urma nemulţumirilor specialiştilor din domeniu, aşa că şi în film ni se reaminteşte că rednecii fac whiskey, iar scoţienii, canadienii, japonezii produc whisky. Şi în Kentucky nu e numai Fried Chicken, ci se găsesc şi alte lucruri, dacă e să ne amintim numai de faptul că James Bond (lăudat fie-i numele!) a găsit în zona asta Goldfinger, Pussy Galore sau Fort Knox. Dar Vaughn plusează pe fenomenul musical Glastonbury pentru o inedită operaţiune de introdus un cip de urmărire, musai într-o zonă cu mucoasă, nu neapărat cea nazală sau bucală. (!!!) Şi ce se întâmplă în Glastonbury rămâne întipărit pe retină!