Filmul acesta este, fara nici o indoiala, si frumos dar si inteligent croit, si sensibil si cu o doza de dramatism ce nuanteaza comentariul existential, si va avea acces imediat si la sensibilitatea, dar si la permeabilitatea pentru povesti de dragoste a oricarui spectator care va alege sa-l vada. Si asta pentru ca aceasta pelicula a lui Arnaud Desplechin te marcheaza incontestabil, stiinta regizorala si de scenarist fiind remarcabila, dar intr-un mod atat de atipic incat –desi subiectul nu e chiar nou – felul in care e cinematografiat este o provocare pe care odata ce o primim nu putem sa o refuzam, regasindu-ne implicati fie ca martori activi, fie ca fosti traitori ai eternei prime povesti de iubire a vietii. Filmul este dezarmant de sincer, cu o deschidere exceptionala asupra gandirii adolescentine ce abordeaza aproape filosofic sentimentul, cu o acuratete a analizei care e aproape o vivisectie pe suflet. Citește restul acestei intrări »
Ce îi trebuie unei comedii ca să fie “bună”, în afară de actori de marcă, de un scenariu interesant, cu un mesaj la vedere care să ne moralizeze? Cred că şi umorul trebuie să fie de calitate, personajele cât mai variate, şi totul să se adune într-o atmosferă stenică, în măsură să ne destindă. Iar filmul lui Garry Marshall ( da, da, cel cu Pretty Woman, Frakie & Johnny şi Overboard) le cam are pe toate, fără să fie însă unul pe care să vrem să-l revedem la nesfârşit. Dar ne vom simţi reconfortaţi cu siguranţă de energia benignă a peliculei, şi vom ieşi surâzători de la vizionare, semn că a fost exact ce ne trebuie pentu o stare de bine. Şi nu tocmai asta înseamnă un film reuit? Unde mai pui că le adună laolaltă pe Julia Roberts, pe care am văzut-o mai rar (acum 2 ani în August: Osage County, iar anul trecut în Secret in Their Eyes), pe Kate Hudson, care anul acesta a fost vocea lui Mei Mei din Kung Fu Panda 3, dar care nu depaşeşte nivelul comediilor lejere, şi pe Jennifer Aniston, încă în formă, şi ea cantonând pe acelaşi palier stilistic. Citește restul acestei intrări »
Weekendul trecut ne-a prilejuit la Festivalul Filmului European intalnirea cu primul lung metraj al regizoarei Alessia Scarso, care abordeaza o reteta de succes garantata: o poveste cu un copil si un caine. Iar daca baiatul nu are mama ( dar are un tata tanar, frumos si primar!) e introvertit si singur, iar patrupedul este un golden retriever splendid, dornic de atentie si iubire, avem deja garantia ca va iesi un film cald, benign potrivit pentru toata familia. Citește restul acestei intrări »
Cine se mai îndoieşte că supereroii vor fi mereu la moda, indiferent câtă vreme va trece si indiferent cat de multi vor ajunge sa fie, se inseala in mod sigur! Caci daca nu i-a nascocit Marvel inca pe toti, este oricand loc destul pentru altii noi, pentru ca noua ne trebuie. Da, noua, mari si mici, celor care mai credem in victoria binelui, care nu am dezarmat in fata mizeriei si uratului, care gandim ca exista pana la capat o cale pentru ca raul sa nu invinga. Si daca la Superman Vs Batman ne capacitam sa ne aliam cu unul sau altul, nestiind in nici un fel de ce se razboiesc pana la urma, aici, in Captain America treaba se incurca tare. Caci nu avem numai doi supereroi, ci armata intreaga, largita a Razbunatorilor care se incoloneaza dupa liderul lor de grup, Căpitanul sau Iron Man. Citește restul acestei intrări »
Exceptional cineast, Thomas Vinterberg ne bucura prin dubla prezenta la Festivalul Filmului European cu noua sa productie The Commune, dar si cu drama din 2012, The Hunt, al carei coautor al scenariului este alaturi de Tobias Lindholm. Intensa, problematizanta si dura aceasta drama te face sa te revolti, te indigneaza si te emotioneaza pana la lacrimi si iti dinamiteaza intelegerea printr-o poveste relativ simpla, care este o demonstratie cinematografica a felului in care un fapt aparent minor, o minciuna a unui copil, poate degenera si distruge vieti.
Ceea ce ne uimeste in acest film este usurinta cu care oamenii se grabesc sa dea verdicte fara sa cerceteze daca nu cumva sunt bazate pe fapte nereale, felul inuman in care hartuiesc si trateaza un semen fara nici cea mai mica urma de compasiune, dar mai ales instinctele primare, de carnasier ce guverneaza micile comunitati in care legea o fac nu doar reprezentantii ei, ci si oamenii , de multe ori fara a discerne, fara a gandi, fara a cantari faptele si a cerceta radacina raului. Filmul este guvernat de o tensiune in crescendo, cu atat mai coplesitoare cu cat vine sa se cladeasca pe linistea aparenta a acelui gen de comunitate in care toata lumea se stie, peste care un presupus caz de agresiune sexuala asupra unui copil asterne multiple straturi de ura, neputinta, suferinta, razbunare, durere, discriminare, umilinta si nebunie escaladata.
Personajul principal este interpretat exceptional de Mads Mikkelsen, care isi mai pune inca o data in valoare imensul talent, versatilitatea si stiinta speciala a expresiei si a limbajului non verbal, fapt care i-a adus in anul lansarii premiul pentru cel mai bun actor la Cannes, pentru rolul Lucas, ofertant in mod special pentu ca ii prilejuieste desfasurarea intr-o partitura in registru major, plina de trairi extreme si de sansa de a face un personaj remarcabil prin statura morala, si care alege sa nu se schimbe, sa nu se inraiasca, ramanand demn, egal cu el insusi, indiferent de felul in care ceilalti il trateaza, deplin incredintat ca are constiinta curata iar adevarul este de partea lui.
Intr-un paradox ce pare aproape o hipnoza colectiva, toti cei care ar fi putut sa se indoiasca de vinovatia lui, nu o fac, Lucas fiind condamnat apriori, fara drept de apel, putinele persoane care lupta pentru si alaturi de el fiind fratele si cumnatii, fiul si proaspata iubita. In rest toate emotiile impartasite in timp cu prietenii de-o viata, toate experientele comune, amintirile, copilaria, adolescenta si tineretea traite laolalta nu mai inseamna nimic in fata tavalugului unei vinovatii prefabricate, argumentate circumstantial si alcatuite de fapt din frustrarile, ignoranta, rautatea, micimea umana si agresivitatea celorlalti, proiectate asupra personajului Lucas.
Este uimitor felul in care Vinterberg manuieste emotiile fruste si trairile primare, nedecodand prea mult si implicand major spectatorul, care se vede nevoit sa-si gaseasca propria grila cu care sa citeasca filmul. Emotional The Hunt nu te scapa din chingi nici o clipa, balansul antitetic aproape neverosimil al personajelor pozitive si negative fiind pana in ultima clipa unul neasteptat.
Finalul deschis, abrupt, atipic ne confrunta cu intoleranta manifesta – ce pare sa nu lase loc absolvirii de cruzime si vina, validand inca o data talentul si inspiratia regizorala a lui Thomas Vinterberg. Sa nu uitam ca a fost un veritabil prodigy child al cinematografiei, ca in 1989 era cel mai tanar student al Facultatii de Film daneze, iar pelicula lui de absolventa, The Last Call , a fost nominalizata la Oscar in 1994.
Provocatoare si realista intr-un mod socant, aceasta drama psihologica pune fata in fata limitele naturii umane vs personajul colectiv reprezentat de comunitate si ne ofera un thriller remarcabil condus regizoral, jucat si filmat – ce arunca in scena teme majore precum intoleranta si injustetea acuzatiilor nefondate, intr-o lume care nu iarta si nu uita.
The Price of Desire, regizat de Mary McGuckian este dovada certa a faptului ca talentul nu are nevoie de nimic altceva pentru a se manifesta, de vreme ce creatoarea care semneaza si scenariul este autodidacta. Remarcabil cinematografiat, cu un plus de charm din succesiunea ping pong-ului verbal franco-englez usor teatralizat, filmul este dincolo de un veritabil “restitutio” al activitatii arhitectei vizionare Eillen Grey, o cronica sui generis a unei iubiri surprinse in evolutia ei. Stransa in discursul hiperintelectualizat, stadialitatea trairilor dintre Eileen si mai tanarul ei iubit, Jean Badovici, parcurge fazele iubirii spirituale, personajele fiind capabile sa trasfigureze, sa sublimeze sentimentul in arta, si sa pastreze legatura vie, chiar si atunci cand relatia se termina. Citește restul acestei intrări »
Este reconfortant sa vezi o sala plina in seara de gala a unui festival, aceea care da startul si traseaza jaloanele, cu atat mai mult cu cat este vorba de un eveniment exceptional aflat la cea de-a XX-a editie, Festivalul Filmului European. Filmul de debut al acestui remarcabil eveniment cultural a fost Comunitatea, regizat de danezul Thomas Vinterberg si distribuit in Romania de catre Independenta Film. Citește restul acestei intrări »
Înainte de a merge la acest film, am avut o singură reținere: Anna Kendrick! Trebuie să am și eu (ca mulți alții) o actriță care nu-mi spune nimic și în cazul meu e fata aia care zice câteva replici în Twilight, a jucat în Up In The Air, a dansat în Pitch Perfect și cântă Cups. Și chiar dacă îi arunci în arenă, lângă ea, pe Sam Rockwell și Tim Roth, nu mă convinge, cum nu m-a convins nici când a jucat alături de George Clooney. Dar uitându-mă în filmografia ei am observat că e activă și în domeniul teatrului, unde la 12 ani a devenit a doua cea mai tânără actriță nominalizată la premiile Tony. Așadar, sunt numai eu alergic la ea? Așa se pare! Citește restul acestei intrări »
Pentru un film turnat în două luni, cu un buget restrâns, nu e rău! Pentru un regizor antrenat pentru filmele horror (Eden Lake, Woman In Black), scenarist la My Little Eye și asistent de regizor la The Descent: Part 2 din nou, nu e rău! Pentru un film care nu s-a vrut cu teroriști (ni s-a cam aplecat de teroarea, ca și de victoria de după 1989…unde ești, fă, Victorie, în acest caz- bă, teroristule) și care este de fapt despre tâlhari, din nou scriu că nu e rău. Citește restul acestei intrări »
Independenţa Film va aduce pe ecranele românești cinci lungmetraje din Competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, ediția cu numărul 69 (11-22 mai), anunțate săptămâna trecută. Iată mai jos peliculele care vor veni și în cinematografele noastre:
La Fille Inconnue, de Jean-Pierre și Luc Dardenne
Julieta, de Pedro Almodóvar
Juste la fin du monde / It’s Only the End of the World, de Xavier Dolan
I, Daniel Blake, de Ken Loach
The Neon Demon, de Nicolas Winding Refn
Recent, Independența Film a adus în România 8 filme de la Cannes 2015, printre care și câștigătorul Palme d’Or: Dheepan / Dheepan (de Jacques Audiard), La Tête haute / Standing Tall (de Emmanuelle Bercot), La giovinezza / Youth (de Paolo Sorrentino), Love (de Gaspar Noé), Trois souvenirs de ma jeunesse (de Arnaud Desplechin), Le tout nouveau testament (de Jaco Van Dormael), Our Little Sister / Umimachi Diary (de Hirokazu Kore-Eda) și The Assassin / Nie Yinniang (de Hou Hsiao Hsien).
La Fille InconnueÎn competiție (Belgia) Regia: Jean-Pierre și Luc Dardenne
Sinopsis: Un medic generalist refuză să trateze o fată. Ulterior, după ce respectiva este găsită moartă, doctorița se simte cuprinsă de remușcări și încearcă să-i afle identitatea.Într-un interviu pentru Variety, frații Dardenne au dezvăluit că pentru rolul principal în acest film au încercat s-o coopteze pe actrița Marion Cotillard. Însă colaborarea lor s-a concretizat atunci (în 2014) într-un alt film celebru: Deux jours, une nuit / Two Days, One Night.
Juste la fin du monde / It’s Only the End of the World
În competiție (Canada-Franța) Regia: Xavier Dolan
Cu: Nathalie Baye (Laurence Anyways, Catch Me If You Can), Vincent Cassel (Black Swan, Mesrine: L’Ennemi public nº1, L’Instinct de mort), Marion Cotillard (Deux jours, une nuit, De rouille et d’os, La Vie en Rose), Léa Seydoux (Spectre, The Grand Budapest Hotel, La vie d’Adèle), Gaspard Ulliel (Saint Laurent, Hannibal Rising)
Sinopsis. Louis (interpretat de Gaspard Ulliel) este un scriitor foarte bolnav întors acasă, după o absență de 12 ani, pentru a-și anunța familia de moartea lui iminentă.
Filmul este inspirat din piesa omonimă a lui Jean-Luc Lagrace.
Xavier Dolan: ”Sunt mândru să aduc acest film la Cannes. Fiind o adaptare a unei piese franțuzești, cu actori francezi, mi se pare cu atât mai emoționant să-l prezint pe teritoriu francez, în contextul acestei competiții, în cele mai bune condiții posibile pentru un cineast. Ori de câte ori lumea pomenește de Cannes, imediat se aduc în discuție petrecerile cu multă șampanie, nesfârșitele evenimente de PR și alte chestii ieftine pentru cei lipsiți de imaginație. Dar ceea ce se întâmplă acolo cu adevărat este altceva: se leagă prietenii, au loc întâlniri, plus senzația unică de a-ți fi proiectat filmul într-un cinematograf celebru, unde toți respiră alături de tine, râd cu tine sau plâng cu tine. Sunt foarte emoționat că am fost invitat din nou la Cannes”.Juste la fin du monde este al șaselea lungmetraj al tânărului regizor canadian. La numai 27 de ani, regizorul, actorul şi scenaristul Xavier Dolan are deja cinci filme regizate, dintre care trei au mai trecut deja pe la Cannes. J’ai tué ma mère / I Killed My Mother a obţinut trei premii în 2009, din care unul pentru tineri realizatori – Prix Regards Jeune, la fel Les amours imaginaires / Heartbeats, în 2010, iar Laurence Anyways a primit Queer Palm, în 2012. Tom à la ferme (2013) a luat premiul FIPRESCI la Veneţia şi a făcut parte din Selecția oficială.
Julieta
În competiție (Spania) Regia: Pedro Almodóvar
Sinopsis. Julieta trăiește în Madrid și tocmai și-a pierdut soțul. Fiica sa a împlinit 18 ani și a decis să plece de-acasă fără nicio explicație. Julieta face tot posibilul să o găsească însă singurul lucru pe care îl află este cât de puțin își cunoștea fiica.
Julieta este al 20-lea lungmetraj al lui Almodóvar și este inspirat din trilogia Runaway (Chance, Soon și Silence) scrisă de Alice Munro, ale cărei drepturi regizorul spaniol le-a cumpărat încă din 2009. Este al treilea film al său inspirat dintr-un text de limbă străină, după Carne trémula / Live Flesh (1997) și La piel que habito / The Skin I Live In (2011). Inițial, filmul s-a numit Silence, însă în post producție Almodóvar l-a schimbat pentru a evita eventualele confuzii cu filmul omonim al lui Martin Scorsese, care deasemenea va fi lansat tot în 2016.
The Los Angeles Times a prezis că Julieta va fi reprezentantul Spaniei la Oscar 2017.În Spania, în primul weekend, Julieta a realizat încasări de 585.000 euro.
Din cauza recentului scandal Panama Leaks, în care a fost pomenită și o companie a fraților Almodóvar, regizorul și-a anulat toate conferințele de presă și întâlnirile cu publicul din săptămâna lansării. Ulterior, Almodóvar a revenit cu un interviu în care a precizat: „Eu și Augustin (fratele său – n.red.) ne asumăm în întregime responsabilitatea de a fi apărut în acele dezvăluiri. Am anulat ieșirile în presă deoarece am vrut să evit ca lumea să mă întrebe despre acel caz în loc să mă întrebe despre filmul meu.” Însă, în lipsa dovezilor că firma fraților Almodóvar, El Deseo, ar mai fi avut activități off shore în ultimii 15 ani, incidentul a fost deja depășit.
I, Daniel BlakeÎn competiție (Anglia-Franța) Regia: Ken Loach
Sinopsis. Daniel Blake este un bătrân din nord-estul Angliei care se îmbolnăvește și are nevoie de asistență socială din partea statului. În timp ce se chinuie să învingă sistemul birocratic pentru a obține acest ajutor, el o întâlnește pe Katie, care ar vrea să scape de la azilul pentru nefamiliști, dar pentru asta trebuie să accepte un apartament la sute de kilometri distanță.
I, Daniel Blake poate fi considerat ”ultimul film de după ultimul film” al lui Ken Loach. În urmă cu câțiva ani, în timp ce lucrau la Jimmy’s Hall (2014), producătorul tradițional al lui Ken Loach anunța că acesta ar fi ultimul film al regizorului britanic.
Ken Loach este autorul unei impresionante liste de filme care cuprinde: Kes (1969), Sweet Sixteen (2002), Looking for Eric (2009), The Wind That Shakes the Barley (2006), Ae Fond Kiss (2004), My Name Is Joe (1998), Route Irish (2010), The Angels’ Share (2011, Selecţia oficială, Cannes, 2012), Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy (Competiţia Oficială Cannes 2014). Ultimele trei lungmetraje au fost distribuite în România de Independenţa Film.
The Neon DemonÎn competiție (Danemarca – SUA) Regia: Nicolas Winding Refn
Cu: Elle Fanning, Keanu Reeves, Alessandro Nivola, Christina Hendricks, Jena Malone.
Sinopsis. Jesse (rol interpretat de Elle Fanning) este un tânăr și foarte frumos model care ajunge în L.A. unde este recrutată de un fashion mogul ca fiind muza sa personală. În scurt timp, calitățile respective o fac ținta colegelor de breaslă.
Este al treilea film consecutiv al lui Refn care intră în competiție pentru Palme d’Or, după Drive și Only God Forgive.
Nicolas Winding Refn: ”Am decis că am făcut destule filme despre bărbați violenți. Am vrut ca de data asta să fac un film în care să joace numai femei. Am făcut această poveste despre Los Angeles la insistențele soției mele. M-am săturat de Asia, mi-a tot spus. Dacă vrei să mai faci vreun film în străinătate iar eu să te însoțesc, eu nu merg altundeva decât în L.A., a zis ea.”
Independenţa Film este o casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.
Independenţa Film a distribuit pelicule ca: Youth (r. Paolo Sorrentino) – Cel mai bun film european 2015, Dheepan (r. Jacques Audiard) – Palme d’Or 2015, Mommy (r. Xavier Dolan), Deux jours, une nuit (r. Fraţii Dardenne), La grande bellezza (r. Paolo Sorrentino), Nymphomaniac (r. Lars von Trier), La Vie d’Adèle (r. Abdellatif Kechiche), The Hunt (r. Thomas Vinterberg), Amour (r. Michael Haneke), Trainspotting (r. Danny Boyle), Amélie (r. Jean-Pierre Jeunet), Melancholia (r. Lars von Trier), Todo sobre mi madre (r. Pedro Almodóvar), In The Mood for Love (r. Wong Kar Wai), Vicky Cristina Barcelona (r. Woody Allen), Dogville (r. Lars von Trier) etc.
Înainte de a merge la acest film, am avut o singură reținere: Anna Kendrick! Trebuie să am și eu (ca mulți alții) o actriță care nu-mi spune nimic și în cazul meu e fata aia care zice câteva replici în Twilight, a jucat în Up In The Air, a dansat în Pitch Perfect și cântă Cups. Și chiar dacă îi arunci în arenă, lângă ea, pe Sam Rockwell și Tim Roth, nu mă convinge, cum nu m-a convins nici când a jucat alături de George Clooney. Dar uitându-mă în filmografia ei am observat că e activă și în domeniul teatrului, unde la 12 ani a devenit a doua cea mai tânără actriță nominalizată la premiile Tony. Așadar, sunt numai eu alergic la ea? Așa se pare! 
Pentru un film turnat în două luni, cu un buget restrâns, nu e rău! Pentru un regizor antrenat pentru filmele horror (Eden Lake, Woman In Black), scenarist la My Little Eye și asistent de regizor la The Descent: Part 2 din nou, nu e rău! Pentru un film care nu s-a vrut cu teroriști (ni s-a cam aplecat de teroarea, ca și de victoria de după 1989…unde ești, fă, Victorie, în acest caz- bă, teroristule) și care este de fapt despre tâlhari, din nou scriu că nu e rău. 
Radiotopic 