Posts Tagged ‘Sienna Miller’


 

afis

Mulţi încep să afirme că Ben Affleck ar fi mult mai talentat ca regizor, şi că Argo- cel de 3 ori oscarizat şi moţat cu alte 3 Golden Globe, a avut şi multa Bafta (3 buc!) şi ar fi marcat ieşirea pe piaţă a unui regizor de talent şi viitor.

(mai mult…)

Reclame

Afis BurntUn film frumos prin culoare, și gustos, prin mâncare! Actori chipeși, scenariu credibil, filmări plăcute! Într-un cuvânt, cum zic ardelenii, – chitoș sau în mai multe cuvinte: o producție împodobită ca un brad frumos!

Înainte de a vă spune ceva despre film vreau să amintesc ceva despre regizorul (tot un fel de “chef” în lumea lui) John Wells: mi-a atras atenția acum 5 ani cu The Company Men, am fost sfătuit să urmăresc serialul Shameless (pe care încă nu l-am bifat), apoi m-a făcut să-i acord o atenție deosebită după vizionarea lui August: Osage County (câte două nominalizări la Oscar, Golden Globe şi Bafta). Acum a reușit să mă facă să salivez, să privesc cu admirație o meserie- cea de bucătar- pe care ar trebui să o tratăm cu mai mult respect. Este un regizor care știe să realizeze producții cu încărcătură mare emoțională, deși are la activ numai cinci filme regizate, iar pentru cinsprezece pelicule a fost producător. (mai mult…)


308555id1i_TheJudge_FinalRated_27x40_1Sheet.indd

La 84 de ani (pe 31 mai a.c. va împlini 85 de ani) Clint Eastwood cu siguranță și-a exersat creierul zi de zi, dacă ne gândim că acuitatea cerebrală începe să scadă extrem de lent, chiar începând cu vârsta de 24 de ani- iar el este încă în maxim de potențial…

(mai mult…)


Regie:  Bennett Miller

Scenariu:  E. Max Frye, Dan Futterman

Cu:  Steve Carell, Channing Tatum, Mark Ruffalo, Vanessa Redgrave, Sienna Miller, Anthony Michael Hall, Guy Boyd, Brett Rice

Distribuit de InterComFilm

Foxcatcher_3

Dupa Capote si Moneyball, regizorul Bennett Miller revine cu o poveste de suflet si pe care a “clocit-o” ca pe un ou de brontozaur, adica de prin 2007.

(mai mult…)