La 84 de ani (pe 31 mai a.c. va împlini 85 de ani) Clint Eastwood cu siguranță și-a exersat creierul zi de zi, dacă ne gândim că acuitatea cerebrală începe să scadă extrem de lent, chiar începând cu vârsta de 24 de ani- iar el este încă în maxim de potențial…
Ca regizor l-am descoperit acum 20 de ani, cu The Bridges of Madison County, iar ca actor nu mai țin minte, că făcea filme cu 10 ani înainte de a mă naște și nici eu nu mai sunt chiar o trufanda. Dar de regie e vorba, pentru că de la Mystic River și până la J. Edgar mi-a pus părul pe moațe (cum se zice). Iar această ultimă realizare regizorală am așteptat-o cu sufletul la gură, pentru că știam că republicanul Clint a fost de la început împotriva războiului din Irak și îl consideră o mare greșeală. American Sniper însă nu e nici o pledoarie pentru război, nici un protest – ci mai degrabă o analiză matură, atât a oamenilor implicați direct, cât și a celor care au stat acasă. Nu sunt înflorituri, sunetul e captat impecabil, mixajul clar, iar scenele de luptă, chiar dacă par cam lungi, își au rolul lor și sunt verosimile. Grea treabă și la construcția scenariului, când finalul este știut, iar memoria țintașului american, supranumit de arabi Diavolul din Ramadi (Shaitan Ar-Ramadi), trebuie respectată.
Bradley Cooper este o surpriză plăcută și din cauza rolului, care l-a solicitat atât fizic, cât și psihic, dar și din cauza faptului că trebuia să portretizeze viața unui om- Chris Kyle – cu care a apucat să vorbească la telefon, cu câteva săptămâni înainte de moartea încă neelucidată a pușcașului marin (procesul veteranului Eddie Ray Routh, care este acuzat de crimă și care suferă de stres post-traumatic, va începe în februarie anul acesta). Și s-a achitat admirabil, fiind ajutat în realitate de un fost camarad de arme al lui Chris – Kevin Lacz, care a devenit și consultant, și care îşi joacă propriul rol în film. Ironia sorții, scenaristul Jason Hall, care a adaptat cartea scrisă de lunetist, a discutat cu cel poreclit The Legend, cu doar o zi înainte de dispariția lui halucinantă.
În filme Clint a împușcat sute de inamici, iar în viața reală Chris Kyle a împuşcat 160 de oameni (cifra oficială dată de guvernul american), cifra care apare în cartea lui Chris Kyle fiind de 255 de persoane. Din aceste experiențe jucate și trăite a ieșit un film mult mai aproape de realitate decât, de ex., Lone Survivor, pe care l-am văzut exact acum un an si ce se situează cinematografic, datorită scenelor de luptă, mult mai aproape de Black Hawk Down!
Nu știu dacă a contat faptul că tatăl lui Chris a spus că dacă memoria fiului său va fi întinată, iadul se va dezlănțui, dar Eastwood și implicit, Cooper, reușesc să creioneze o imagine sensibilă, chiar agreabilă a lunetistului și chiar să se detașeze de cea inițială de redneck neaoș.
Sienna Miller este veridică în rolul Taya, soția militarului care a executat patru misiuni în Irak: pune întrebări redundante, îl presează când nu e momentul, dar știe și când să-l ajute și să nu-l părăsească la greu.
În film apare în două scene de luptă și bătrânul Renault 12/ Dacia 1300 , care ne face să oftăm nostalgici și plini de regrete când e mitraliată sau spulberată de un tanc. Mai mult, Mustafa (Sammy Sheik), lunetistul inamic, folosește o pușcă semiautomată cu lunetă, model 1974, fabricată în România. Și deși cele două obiecte menționate nu mai sunt chiar un brand de țară, putem spune că suntem și noi prezenți cu ceva în această producție.
Pentru un film de război – American Sniper – excelează atât la aspectul vizual, cât și la capitolul interpretare! E mai puțin film biografic și mai mult viziunea unui experimentat regizor asupra unui om controversat. În rest, cât e de negru adevărul din jurul lunetistului american sau cât de mult i-a plăcut să ucidă sălbatici, cum le zic cei din SEALs inamicilor din Iraq, vor exista păreri pro și contra. A omorât oameni pentru a trăi și pentru a-și proteja camarazii. Că în realitate i-a plăcut să facă această treabă, o afirmă chiar Chris într-un interviu din 2012, când recunoaște și că l-a pocnit pe Jesse Ventura, fost guvernator al statului Minnesota, fost Navy Seal și veteran, iar actualmente om de televiziune și radio. De ce? Pentru că Jesse a spus, într-un cadru nepotrivit (decernarea medaliei de onoare pentru Michael A. Monsoor, fostul pușcaș care s-a aruncat pe o grenadă trasă de un insurgent și care prin sacrificiul său, a salvat viaţa altor 4 camarazi): meritați să pierdeți și voi câțiva oameni! Și reacția unui fost pușcaș marin a fost pe măsură: Punch down!
Kyle era implicat, alături de foşti camarazi din SEALs, într-o companie de securitate -Craft International – al cărei motto spune clar și răspicat: „Despite what your momma told you, violence does solve problems”. Să mai adaugăm și faptul că s-a născut în Texas, cel mai conservator stat american şi locul unde libertatea de a trage cu arma este preţuită la maximum de către majoritatea locuitorilor.
American Sniper ne oferă la început o formulă radicalizată a percepției vieții: lumea se împarte, așa cum spune tatăl lui Chris – interpretat de Ben Reed- în oi, lupi și câini de pază, fiecare individ având libertatea de a alege ce vrea să fie (scurt!), pentru ca pe parcurs Eastwood să dea culoare sentimentelor, să idealizeze și să servească privitorului o versiune cosmetizată și suportabilă a războiului, care, dacă ar fi să apară în culorile lui adevărate ar îngrozi pe toată lumea (nici așa nu e departe!)
Regizor: Clint Eastwood
Scenariu: Jason Hall, Chris Kyle, Scott McEwen, Jim Defelice
Cu: Bradley Cooper, Sienna Miller, Luke Grimes, Kyle Gallner, Sam Jaeger, Jake McDorman, Cory Hardrict