Posts Tagged ‘Laurence Fishburne’


kennedy_center_honors_2016_1920Aseară CBS a transmis cea de a 39-a ediție a galei Kennedy Center Honors, înregistrată pe 4 decembrie 2016 și ai cărei premiați au fost anunțați încă de la începutul anului. A fost ultima ceremonie pentru Barack Obama ca președinte în funcție, iar recepția de la Casa Albă a fost presărată de glume din partea primului om al Planetei. Seara a avut loc festivitatea din clădirea Kennedy Center, acolo unde în restul anului poți asista la concerte gratuite cu diverse teme și poți ieși pe terasa de unde se vede râul Potomac. Vedeta de televiziune şi comedianul Stephen Colbert (The Late Show with Stephen Colbert) a fost gazdă, iar una dintre glumele lansate chiar în deschidere a sunat așa: ”Cred că suntem toți de acord că am avut la Casa Albă o persoană inteligentă, plină de pasiune și demnă” (lumea ovaționează și președintele se ridică în picioare), la care Colbert adaugă: Sir, nu știu de ce v-ați ridicat, pentru că eu mă refeream la Michelle”. (mai mult…)


unnamedCând vă spuneam că iarna aceasta se poartă SF-ul, mă gândeam şi la această aventură  cu efecte CGI spectaculoase, pe care ne-o propune norvegianul Morten Tyldum, cel care ne regala acum doi ani cu excepţionalul The Imitation Game – cu o nominalizare la Oscar şi alta la Bafta. De această dată el alege să pună în operă scenariul lui Jon Spaihts, cel ce pare să fi dat o veritabilă lovitură de imaginaţie anul acesta, de vreme ce a scris şi Doctor Strange, un film ofertant din multe puncte de vedere. Cât despre Passengers, el ni se dezvăluie treptat, căci pe măsură ce îl vezi,  se adânceşte în sensuri şi pune pe tapet dileme morale şi alegeri existenţiale fundamentale. (mai mult…)