Senzația mea la vederea acestui film a fost una asemănătoare cu cea de la vizionarea deschiderii Jocurilor Olimpice din 2008, care s-au desfășurat sub sloganul ”O lume de vis”. Foarte adevărat, o deschidere magnifică acum opt ani și o prezentare de același calibru pentru un film chinezesc – poate cel mai scump de până acum! Au fost curtate nume mari, atât din lumea regizorală, cât și cea actoricească! James Horner ar fi trebuit să compună coloana sonoră, dar nu a mai fost să fie (RIP). Apoi cei trei actori americani, Matt Damon, Willem Dafoe și Pedro Pascal (de origine chiliană, propulsat de Game Of Thrones și Narcos) au fost secondați de categoria grea a actorilor chinezi: Andy Lau (este primul film al lui de la Hollywood, dar unul dintre cei mai scumpi actori din Hong Kong de la mijlocul anilor 89) și Hanyu Zhang. Și crema numelor grele e completată de directorul de imagine Stuart Dryburgh (Alice Through the Looking Glass)! Camerele digitale -Arri Alexa 65, au fost mânuite de asistentul preferat al regizorului- Zhao Xiaoding, iar editori de imagine au fost Mary Jo Markey (Star Wars: The Force Awakens) și Craig Wood (Pirates of the Caribbean). Voila!
Povestea este una care cu siguranță va avea un imens succes în toată Asia, mare amatoare de monștri, bătălii epice, harpoane cu somnifere sau săgeți sonore, concurs de tras cu arcul, salturi de pe Marele Zid (stil bungee jumping…cred că de la ei a venit și această distracție!) și coregrafia cu scuturi care mi-a adus aminte de cea a spartanilor din 300. Cât despre cel mai lung zid de pe Terra (să se oftice Donald Trump!!!) s-a folosit CGI la greu: dacă înălțimea lui maximă este de 9,1 metri, în film v-am zis că se poate sări cu coarda elastică, iar înălțimea ar fi undeva la 50 de metri. Povestea suferă de naivitatea asiatică, cu semne mari de mirare pentru noi ceilalți: de ce atacă șopârlele dragon (un fel de orci altoite cu Allien, dar ceva mai deștepte) numai o dată la 60 de ani, de ce mama șopârlă trebuie hrănită ca puii în cuib, când în mod normal altă acțiune se cere pentru multiplicare, de ce numai femeile fac bungee jumping sau de ce nu foloseau de la început praful de pușcă pentru a curăța Pământul de lighioane? Pesemne că asta fost comanda fermă: tu, nenea Zhang Yimou (nominalizat de două ori la premiile Oscar și cu două Bafta câștigate), faci ce îți spunem noi,producatorii, pentru că la noi e punguţa cu mulţi bani .
Mesajul filmului este unul moralizator: nu fura, crezi în forțele tale și într-un ideal, fii sincer, loial şi mai ales ai încredere şi bazează-te pe prieteni, iar asta îl face să fie recomandat nu numai minorilor, dar și celor care ar trebui reabilitați în societatea noastră (dacă printr-o minune arta ar putea fi capabilă de schimbarea asta!!!)
În plus, acest film se leagă direct de lucrurile importante (unele și importate) din China: Marele Zid, magnetul (pentru busolă), praful de pușcă, arta războiului (nu apare Sun Tzu, dar avem înţelepciunea strategului Wang), balonul cu aer cald și, nu în ultimul rând, încrederea. Dragostea nu e implicată pentru că se știe cum erau acum 50 de ani filmele de dragoste în China! Ea se deschide la primul nasture de la bluză și el oftează…așa că nici un nasture nu este deschis, nici o bluză nu e decoltată, costumele nu sunt foarte mulate, nimeni nu se pupă, nu se spun prostii, salutul e obligatoriu!
Aşa că legenda Marelui Zid devine o propunere pentru toate vârstele, pentru toate gusturile, pentru toţi cei care mai dau valoare poveştilor spuse cu har şi imaginaţie.
Regizor: Zhang Yimou
Scenariu: Max Brooks, Edward Zwick, Marshall Herskovitz, Carlo Bernard, Doug Miro, Tony Gilroy
Cu: Matt Damon, Jing Tian, Pedro Pascal, Willem Dafoe, Andy Lau, Zhang Hanyu, Eddie Peng, Lu Han, Lin Gengxin, Junkai Wang, Zheng Kai, Cheney Chen, Xuan Huang, Yu Xintian, Liu Qiong