Poți să spui orice despre Rogue One: că-ți place, că nu-ți place, că seamănă, că nu seamănă, că are coloană sonoră excelentă sau că este dezamăgitoare, dar nu poți spune că este la fel sau mai slab realizat ca episodul șapte, în primul rând pentru că e o altă poveste. E ca și cu votul din România: am ajuns să-l alegem pe cel (care credem că e) mai puțin corupt. Adică, răul cel mai mic! Așa și cu acest non episod; nu-l poți compara cu Star Wars: Episode IV : A New Hope, care a însemnat lovitură de baros pentru întreaga omenire cinefilă, dar poți în schimb să îi apreciezi părțile bune. Și are destule, pe care le voi aminti fără să vă stric plăcerea de a merge la cinematograf.
Dorința de a spune povești, așa cum o făcea George Lucas, pălește în fața năzuinței de a face bani, atât de arzătoare de parca ar fi… Steaua Morții. Și totuși acest Rogue One este setat pe evenimentele dinaintea celor prezentate în 1977, așa că are lucruri de spus și de lămurit. Știu, poate fi greu de urmărit fiecare fir și numai un fan înrăit al seriei Star Wars ține minte fiecare detaliu, aşa că sper să nu ne apropiem de situaţia din telenovelele ce par eterne (de tipul The Young and The restless) în care abia dacă mai contează unde pierzi episoadele şi unde reîncepi să te uiţi iar. Comparația e puţin forţată (aș putea spune mai degrabă că va deveni o franciză a la James Bond), dar după anunțul celor de la Disney cum că se vor întinde cu povestea asta pe care au dat un Everest de bani, cel puțin 40 de ani, ce poți să mai crezi?
Poți doar să mai aștepți alte scenarii, de exemplu unele despre cum arăta și ce făcea tânărul Han Solo în perioada preşcolară! Și asta cu condiția să fie păstrat interesul publicului, pentru că în momentul în care scenariile vor fi dezamăgitoare, regizorii nepotriviți, nu cred că se va mai ajunge la episodul 10, deși tare mi-e că nepoții mei se vor amuza la episodul 25.
În schimb, pe mine acest episod intermediar m-a făcut să tresar bucuros la scurta revedere a lui R2-D2 și a lui C-3PO, apoi să reacționez pozitiv la întâlnirea cu noi personaje jucate de actorii Ben Mendelsohn, Donnie Yenși Jian Wen, dar și la vederea personajelor Bistan (care aduce puțin cu Chewbaca), Pao și K-2SO (pentru că are ceva umor!). Și navele spațiale au reprezentat un motiv de nostalgie, dar şi de bucurie: cea a lui Krennic, noile TIE Striker și U-Wing în antiteză cu terestrele AT-ACT-uri – care inițial puteau fi date jos numai dacă le blocai picioarele imense.
Cât despre celelalte roluri, la prima vedere am tras următoarele concluzii: Jyn (Felicity Jones) are și nu are un quelque chose, Saw Gerrera (Forest Whitaker) te și atrage, dar te și miră de ce apare, Cassian Andor (Diego Luna) e brânză bună în burduf de câine.
Eu încă mai sper că vor fi secvențe viitoare (poate în episodul 8) cu Yoda (ca un soi de Force Ghost), care pentru mine a fost cel mai îndrăgit personaj și cu care m-am identificat în adolescență, spre surprinderea multora. Sau, cine știe, poate va fi luat în considerare cel care merită cel mai mult un spin-off : Obi-Wan Kenobi.
Concluzia mea este următoarea: atâta timp cât vor exista scenarii bune și regii măiestre, Star Wars va continua să se dezvolte frumos, iar eu voi merge la fiecare episod atât cât voi mai respira. Căci nu voi renunţa niciodată să visez SF, să sper că forţa binelui va învinge până la urmă, iar Universul va fi un loc al păcii și armoniei!
Regizor: Gareth Edwards
Scenariu: Chris Weitz, Tony Gilroy, John Knoll, Gary Whitta, George Lucas
Stars: Felicity Jones, Diego Luna, Alan Tudyk, Ben Mendelsohn, Donnie Yen, Mads Mikkelsen, Riz Ahmed, Jiang Wen,Forest Whitaker
Radiotopic 