Matteo Garrone , deopotrivă scenarist, producător şi regizor al acestei pelicule, vine cu o propunere interesantă care valorifică scrierile medievale ale lui Giambattista Bazile, încercând cu Il Racconto dei Racconti o punere în scenă spectaculoasă a poveştilor care – se pare – au fost sursă de inspiraţie şi pentru Charles Perrault, dar şi pentru cei doi fraţi Grimm, lucru mult mai simplu acum, când CGI-ul înlesneşte înfăţişarea fabulosului într-un mod absolut. (mai mult…)
Laureat la Cannes cu premiul Un Certain Regard, filmul japonezului Kiyoshi Kurosawa te ia prin surprindere nu doar prin faptul că vine dintr-un alt spaţiu cultural, dar mai ales prin subiectul îndeajuns de spectaculos- deşi nu tocmai original- ca să te acapareze imediat. Căci Journey To The Shore ni se propune drept o parabolă a felului în care iubirea transcende spaţiul şi timpul, cuprinzând şi o poveste din care aflăm câte ceva despre felul în care înţelegem să ne desprindem de cei dragi, atunci când trec în “nefiinţă”. Ei, şi tocmai acest dipol fiinţă-nefiinţă este miezul subiectului pus în discuţie, “corporalitatea” devenind aici elementul liant între lumi, existenţa sau absenţa ei fiind pe rând – motor intern al scenariului, modalitate de punere în pagină sau figură de stil cinematografică. (mai mult…)
Filmul care a deschis cea de-a 68-a ediție de la Cannes, a fost și prima proiectie a celei de-a 6-a ediții de la București- „La tete haute”, şi îi apartine lui Emmanuelle Bercot , a doua femeie-regizor din istorie care a deschis festivalul de pe Croazetă, prima fiind Diane Kurys, cu „A Man in Love“, în 1987. Au prefațat deschiderea evenimentului cinematografic bucureștean, regizorul Cristian Mungiu, ambasadorul Franței la București, Francois Saint-Paul, și ministrul Culturii, Ioan Vulpescu. (mai mult…)
Regizorul Breck Eisner, responsabil de noua producţie cinematografică în care joacă Mark Sinclair Vincent, poreclit Diesel din cauza surplusului de energie de care dădea dovadă în cluburile unde era angajat ca bouncer, era un necunoscut acum 10 ani (dar era fiul fostului directorul executiv al companiei Disney, Michael Eisner) pe când atrăgea atenţia cu comedia Sahara, şi olecuţă mai răsărit acum 5 ani pe când făcea horror-ul The Crazies. Aşadar ştie să şi glumească, dar ştie să şi sperie! Aşa şi Vin Diesel: poate să fie amuzant sau dur, luptător sau mare amator de jocuri video (în special de Dungeons & Dragons, pe care-l „exersează” de prin 1980). Se poate spune că s-au împăcat precum sacul şi peticul! Adică Vin Diesel se potrivea ca o mănuşă într-o producţie ce abundă în CGI, vrăji (şi vrăjitoare), preoţi (fără încercări de exorcizare), dar care, culmea, nu are vigoare. (mai mult…)
Un film frumos prin culoare, și gustos, prin mâncare! Actori chipeși, scenariu credibil, filmări plăcute! Într-un cuvânt, cum zic ardelenii, – chitoș sau în mai multe cuvinte: o producție împodobită ca un brad frumos!
Înainte de a vă spune ceva despre film vreau să amintesc ceva despre regizorul (tot un fel de “chef” în lumea lui) John Wells: mi-a atras atenția acum 5 ani cu The Company Men, am fost sfătuit să urmăresc serialul Shameless (pe care încă nu l-am bifat), apoi m-a făcut să-i acord o atenție deosebită după vizionarea lui August: Osage County (câte două nominalizări la Oscar, Golden Globe şi Bafta). Acum a reușit să mă facă să salivez, să privesc cu admirație o meserie- cea de bucătar- pe care ar trebui să o tratăm cu mai mult respect. Este un regizor care știe să realizeze producții cu încărcătură mare emoțională, deși are la activ numai cinci filme regizate, iar pentru cinsprezece pelicule a fost producător. (mai mult…)
Momentul în care un actor începe să primească roluri scrise special pentru a-i pune in valoare talentul este unul foarte important pentru cariera lui. Înseamnă că are deja o cotă de piață, e listat la “bursa” măiestriei artistice și parcursul lui profesional a atins punctul în care – dacă își menține traiectul ascendent- poate ajunge pe culmi. Cred că în acest punct specific se găsește acum Tom Hardy care a început timid cu Stuart: A Life Backwards, a crescut cu RocknRolla și Inception, a trecut prin faza Bronson până la Locke, a juns la The Revenant și a explodat în Mad Max și Child 44. (mai mult…)
Aşteptam filmul acesta convinsă fiind că nu are cum să nu mă uimească un Guillermo del Toro, şi m-a uimit. Pelicula – deşi este un horroruţ- adică nu tocmai genul meu predilect, este frumos construită, poate puţin superfluuă ca script- puţin prea previzibil. Magician al supranaturalului, Guillermo reconfirmă însă faptul că e un cineast cu o viziune globală, calibrând perfect miraculosul cu macabrul, imaginea cu scenografia de excepţie, fiorul şi scenele sângeroase cu izbăvirea prin iubire. Şi chiar dacă la prima vedere scriptul nu ne ia cu asalt, construcţia în sine a peliculei este cea care ne vrăjeşte şi ne lăsăm conduşi în poveste şi de sugestia narativă, dar mai ales de detaliile înşirate genial, care ne poartă pas cu pas către finalul- previzibil . Filmul este un alt pretext pentru o istorioară puţin macabră şi puţin metafizică, pusă în scenă cu mijloace stilistice ce poartă fără dubiu amprenta lui del Toro. (mai mult…)
Ca sursă de inspiraţie doar folclorul şi Shakespeare pot genera la nesfârşit alte şi alte versiuni şi cu siguranţă regizorii, scenariştii şi mai ales actorii consideră că este o provocare fiecare nouă punere în scenă. Iar dintre creaţiile marelui Will, Macbeth este cea mai terifiantă, cea mai întunecată şi mai depresivă, predestinată parcă să ne urmărească cu tenebrele ei mult după vizionare. Propunerea lui Justin Kurtzel se revendică dintr-o înclinaţie predilectă către sângeros şi şocant, dacă ne gândim la parcursul lui cinematografic (Snowtown, Assassin’s Creed). Ce reuşeşte însă să facă pornind de la textul shakespearean este de excepţie! (mai mult…)
Mă îndoiesc că există cineva care să nu ştie povestea lui Peter Pan, mai ales că au fost realizate mai multe ecranizări după piesa de teatru iniţială din 1904 a scoţianului J.M. Barrie, care făcea prima menţiune a lui Peter Pan într-un capitol din The Little White Bird , un roman pentru adulţi scris în 1902.
Chiar dacă pare greu de crezut, dar primul film despre simbolul copilăriei eterne a fost…mut! Era în 1924 când regizorul irlandez Herbert Brenon făcea un cadou nepreţuit americanilor, înainte de Anul Nou: Peter Pan, un film care şoca şi prin folosirea efectelor speciale, dar şi prin personajul Tinker Bell interpretat de Anna May Wong, o actriţă chinezo-americană, ceea ce a stârnit controverse la acea vreme. (mai mult…)
Nu putem evalua acest scenariu, nu putem face dreptate acestui film dacă nu ştim câteva date esenţiale cu privire la acest personaj uimitor care a inspirat, a motivat şi a ţinut cu sufletul la gură omenirea anilor ‘70!
Aşadar: Philippe Petit a devenit cunoscut după ce în 1974, a traversat (de opt ori!!!) distanţa dintre cele două turnuri gemene – Twin Towers din New York- (60 de m), la înălţimea de 417 m, fără plasă sau alt sistem de siguranţă, timp de 45 de minute. Martorii de atunci au declarat că Philippe se distra, dansa, vorbea cu un porumbel şi chiar se odihnea pe sârmă. Cine poate explica cum se combină raţiunea cu nebunia şi cum poate fi depăşit instinctul de conservare? (mai mult…)
Radiotopic 