Afis JourneyLaureat la Cannes cu premiul Un Certain Regard, filmul japonezului Kiyoshi Kurosawa te ia prin surprindere nu doar prin faptul că vine dintr-un alt spaţiu cultural, dar mai ales prin subiectul îndeajuns de spectaculos- deşi nu tocmai original- ca să te acapareze imediat. Căci  Journey To  The Shore ni se propune drept o parabolă a felului în care iubirea transcende spaţiul şi timpul, cuprinzând  şi o poveste din care aflăm câte ceva despre felul în care înţelegem să ne desprindem de cei dragi, atunci când trec în “nefiinţă”. Ei, şi tocmai acest dipol fiinţă-nefiinţă este miezul subiectului pus în discuţie, “corporalitatea” devenind aici elementul liant între lumi, existenţa sau absenţa ei fiind pe rând – motor intern al scenariului, modalitate de punere în pagină sau figură de stil cinematografică.

journey (1)Filmul este un “road movie” sui generis, în care cele două personaje- Yusuke şi Mizuki- parcurg o experienţă iniţiatică deosebită, el fiind soţul dispărut în urmă cu trei ani, iar ea, soţia care l-a căutat şi invocat fără încetare în tot acest timp. Şi la fel ca în filmele hollywoodiene care au stors lacrimi şi au făcut carieră , fantoma lui Yusuke o conduce pe soţia lui pe drumul pe care însuşi l-a parcurs până la dispariţia din lumea fizică. Ei intră în contact cu alte personaje, creionându-se încet o lume fantastică în care viaţa şi moartea coexistă, în care oameni plecaţi nu au constiinţa că li s-a întâmplat asta, sau cei rămaşi nu vor să îi lase să se desprindă- toţi fiind tutelaţi fie de o vină neasumată, fie de lucruri rămase nespuse, de frustrări sau neîmpliniri, pe care apariţia celor doi soţi le deznoadă, le explică şi le şterg, personajele cu conflicte interioare găsindu-şi astfel liniştea, iar pentru Zusuke și Mizuki transformându-se într-un soi de catharsis care îi izbăveşte la final. Ea îşi recapătă viaţa, iar el, moartea, păstrând însă iubirea care însă capătă alte, mult mai cuprinzătoare înţelesuri.

Journey_to_the_shoreFilmul este pe alocuri discursiv, asta poate şi pentru că nouă, europenilor, ne sunt mult mai greu accesibile subtilităţile simbolurilor culturale, tradiţiile şi cutumele nipone. Mijloacele stilistice sunt reduse la maximum, minimalismul fiind cuvântul de ordine al acestui film. Până şi la nivel interuman relaţiile sunt schematice, iubirea – în fapt extraordinarul motor al întoarcerii în lumea fizică a lui Yusuke- fiind nefiresc înfăţişată, cu o pudoare a sentimentului descumpănitoare, dar specifică asiaticilor – şi într-o manieră care este străină europenilor, obişnuiţi cu modul declarativ-emfatic de a clama dragostea.

Pelicula are o construcţie sferică, consumarea călătoriei pline de sens şi înţelegerea deplină a dispariţiei persoanei iubite întorcându-ne la apartamentul celor doi soţi. Dar acum relaţiei i s-a pus punct şi- cine ştie – viaţa poate să reînceapă pentru Mizuki, cea împăcată de-acum.

Cu toate incompatibilităţile noastre de a înţelege pe deplin această poveste japoneză a unei iubiri care anulează spaţiul şi timpul, filmul rămâne interesant într-un mod special, delicat, diafan. Şi nu cred că greşesc dacă afirm că  Journey To The Shore ar fi  putut fi o veritabilă gemă cinematografică dacă regizorul ar fi condensat scriptul.

Regizor: Kiyoshi Kurosawa

Scenariu: Kiyoshi Kurosawa, Kazumi Yumoto, Takashi Ujita

Cu: Eri Fukatsu, Tadanobu Asano, Masaaki Akahori

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s