
Sincer, abia ecranizarea asta este un horror autentic, care mă face să mă strâng în mine ca o pupilă lovită de lumină! Căci The Circle- (un simbol al perfectiunii) este în fapt o firmă care propune o societate hibridă, distopică, bazată pe un experiment al unor minţi megalomanice ce îşi doresc controlul panterestru! Iar de aici încolo, filmul lui James Ponsoldt mi-a înghesuit simultan în minte imaginile şi ideile terifiante din The Captive, sau Nerve, sau Snowden, sau câte şi mai câte altele, toate dădătoare de fiori reci pe şira spinării!



Strumfii ăştia par a fi bucuria momentului, într-atât sunt de drăgălaşi, năzbâtioşi şi nostimi, aşa că nu ne rămâne decât să-i alegem ca opţiune de vizionare, pentru că e câte ceva de văzut şi gândit pentru fiecare, orice vârstă ar avea.Şi poate nu ştiaţi că micile creaturi albastre au apărut pentru prima oara prin…1958!! Le-a imaginat Peyo şi le-a publicat iniţial în Le Journal de Spirou, pentru ca adevărata notorietate să vină abia în 1981, după ce studiourile Hanna and Barbera au dat startul serialului animat care avea să aibă 256 de episoade difuzate până în 1990. Au urmat apoi şase filme, care au inovat la rândul lor şi au ţinut alertă atenţia celor mari şi mici asupra nostimelor fapturi albastre cu codiţe pufoase ca de iepuraşi. 
Don’t think it! Don’t say it!

