Fără nici o îndoială filmul ăsta are stil!! De la scenariul inspirat şi plin de umor, semnat de Theodore Melfi, ce pare dedicat comediei bune, pe care nu doar o scrie, dar o şi regizează cu succes ( el este creatorul celei de acum 3 ani, St Vincent, cu un Bill Murray cuceritor), la regia “curată” a lui Zack Braff – (mai cunoscut pt rolul din serialul Scrubs, dar care este şi un scenarist, regizor şi producător cu potenţial), la distribuţia atât de stilată, încât nu îi poţi găsi nici un cusur. Căci o partitură în care evoluează Morgan Freeman, Michael Caine şi Alan Arkin nu poate decât să încânte dacă este comedie- iar Going in style este una exelentă!
Şi deşi personajele sunt nişte pensionari ce îşi trăiesc vieţile aparent comune într-un oraş comun, într-un stil obişnuit, cu evenimente cu nimic ieşite din normal, acţiunea place tuturor, indiferent de vârstă, căci felul în care cei trei aplică o “corecţie” necesară vieţilor lor şi restabilesc un echilibru echitabil, ne face să îi admirăm şi să ne amintim de proprii nostri părinţi sau bunici ( pe care –sincer – ni i-am dori aşa de lucizi, pozitivi şi …aventuroşi, precum sunt cei trei!)
Felul în care societatea îi “execută” după o viaţă de muncă, de la patronat la bancheri, injustetea de a se trezi la bătrâneţe deposedaţi de drepturi şi rămaşi fără nimic, îi face pe cei trei să aleagă o cale mai “specială” pentru a ieşi din impas şi de a restabili dreptatea: un jaf! Eeee, şi de aici începe nebunia, căci nu-i uşor să jefuieşti în doar 2 minute atunci când eşti la vârsta a treia, iar structural nu eşti un bandit, ci un bunic bun şi blând.
Filmul este de la început şi pănă la sfârşit un comentariu acid la adresa societăţii actuale care nu mai valorizează omul ci doar îl exploatează, jafurile nemaifiind acte reprobabile, iar jefuitorii- infractori- ci mai degrabă justiţiari şi păstrători ai unei gândiri normale la adresa felului în care ar trebui trataţi bătrânii. Amărăciunea acestor adevăruri este contrabalansată de umorul copios, de ironia şi autoironia personajelor care rămân pozitive orice ar fi. Şi filmul mai livrează şi o altă lecţie valoroasă: că poţi să iei viaţa de la capăt la orice vârstă, şi că iubirea este un sentiment care te poate găsi, dacă îi îngădui- indiferent de anii pe care îi ai.
Şi oricât ar amenda unii această comedie că nu e destul de…sau cănu are…sau că dă pe-afară de…, mie mi-a plăcut într-un mod special, căci este ca o mâncare excelent balansată ca gust, într-o armonie de dulce, sărat, amar şi acru, cei trei domni posesori de Oscaruri livrând roluri minunate, într-un corolar de charismă, talent şi farmec- in-ne-ga-la-bil!
Lor li se adaugă Ann-Margaret, care la cei 75 de ani arată fenomenal, graţie –evident- şi chirurgiei plastice (să nu uităm că a jucat cu Elvis in Viva Las Vegas!!), Matt Dillon, pe care îl vedem mai rar, şi care aici este un poliţist tipic, şi mai ales pe incomparabilul Doc din seria Back to The Future începută în 1985 de Robert Zemeckis, Christopher Lloyd- adorabil în Milton, prietenul defazat, amnezic dar implicat în toate al celor trei protagonişti.
Şi fără îndoială că filmul nu este o capodoperă, că acţiunea este predictibilă de la început şi până la final- dar ce contează când totul este nostim, într-o energie benignă minunată, iar după vizionare ieşi din sală râzând, destins, fericit şi amuzat??!! Iar dacă nu asta este menirea absolută a comediilor, atunci …să inventeze criticii pricinoşi alta, care să fie la fel de capabilă să ne schimbe starea şi să ne însenineze cu la fel de mare succes!
Regia : Zack Braff
Scenariul: Theodore Melfi
Distributia: Morgan Freeman, Michael Caine, Alan Arkin, Ann-Margaret, Matt Dillon, Christopher Lloyd, John Ortiz, Siobhan Fallon, Peter Serafinowich
Distribuit in Romania de Freeman Entertainment
Radiotopic 