Posts Tagged ‘John Ortiz’


Fără nici o îndoială filmul ăsta are stil!! De la scenariul inspirat şi plin de umor, semnat de Theodore Melfi, ce pare dedicat comediei bune, pe care nu doar o scrie, dar o şi regizează cu succes ( el este creatorul celei de acum 3 ani, St Vincent, cu un Bill Murray cuceritor), la regia “curată” a lui Zack Braff – (mai cunoscut pt rolul din serialul Scrubs, dar care este şi un scenarist, regizor şi producător cu potenţial), la distribuţia atât de stilată, încât nu îi poţi găsi nici un cusur. Căci o partitură în care evoluează Morgan Freeman, Michael Caine şi Alan Arkin nu poate decât să încânte dacă este comedie- iar Going in style este una exelentă! (mai mult…)

Reclame

index

Spectaculos la modul absolut, cu imagini miraculoase plasate într-un peisaj el însuşi parcă personaj al poveştii, Kong- Insula Craniilor este destinat să uimească şi să dinamiteze barierele dintre genuri, căci este rând pe rând action movie, adventure, mistery, SF şi drama, totul amalgamat iscusit de Jordan Voght- Roberts, cu experienţă mai degraba în televiziune, dar care, iată, pare să fi dat lovitura cu această nouă versiune a sagăi regelui Kong.

(mai mult…)


Control Alt Delete this, you mutha-hacker !

black2 blackhatNEW

Când am auzit cine e regizorul lui Blackhat – Michael Mann – am zis: nu o fi vreun Insider, dar măcar un Heat acolo, de sămânță, sau vreo lentilă anamorfică tot o sa avem.

Când am auzit de titlu și am văzut trailerul m-am gândit: Wow! Să vezi ce ne scoate ăsta ”hecăreala” din cap și ne umple de interpelări sql sau atacuri de tip Cross Site Scripting! Sau poate vom fi sfătuiți să învățăm Linux, Perl sau Python! Adică, nu să dăm flood ca târlanul, ci să devenim Robin ”Hoodzi” ai ciberneticii. Și musai să ne luam un nume şmecher,criptat, ca să știe lumea cine e „barosanul” în această lume virtuală. (mai mult…)