Posts Tagged ‘recenzie’


 

Cât de “atomică” este Charlize Theron în rolul super spioanei MI6, Lorraine Broughton? Cât se poate, că mai mult de-atât nu văd cum ar fi putut să fie: sexy într-un mod rafinat care nu ne lasă să uităm că a fost model, frumoasă din orice unghi de vrăjeşte camera şi spectatorul, dură până în prăsele, profesionistă  la amănunt infinitezimal, vulnerabilă cât să fie asta un criteriu antitetic pentru forţa ei, misterioasă ca un agent “cu clasă”, puternică şi abilă în lupta, cu nimic mai prejos decât un bărbat. O veritabilă fiinţă alfa care străluceşte în rol de protagonistă şi trage pelicula cu forţa unei locomotive super performante. Şi nu îi lipsesc nici subtilităţile, nici atitudinea, e excepţional îmbrăcată şi machiată ca de podium şi capabilă de cascadorii şi coregrafii de combat spectaculoase, în care vedem filiaţia directă cu celălalt film de acţiune devenit celebru al lui David Leitch – John Wick din 2014 ( la cel de-a doilea din 2017, fiind doar producator). Şi nu ne miră nici faptul că mai are pe ţeavă şi Deadpool 2 din 2018, cu care aşteptăm să ne “lovească” letal, căci primul a fost de senzaţie!

(mai mult…)


Ceea ce italienii numesc astăzi comedie, nu prea mai e doar de râs, ci ne lansează scenarii de poveşti cu miez dramatic, care ne fac să ne gândim la ele mult după ce se termină filmul. Dar nu este oare asta formula unui film adevărat care nu trece prin retină fără să lase nici o urmă? O  astfel de peliculă este La Pazza Gioia a lui Paolo Virzi (co-scenarist alături de Francesca Archibugi) ce pare la prima vedere un alt film despre nebuni şi spitalele lor.

(mai mult…)


Chiar de la titlu ne dăm seama că ni se pregăteşte ceva “complicat”, creativitatea perifrastică bessoniană fiind capabilă să dea de furcă oricui nu poate să proceseze în ritmul pe care el îl propune; căci Valerian şi oraşul celor o mie de planete devine un pretext pentru a zburda în arealul fără margini al imaginaţiei, unde totul este cu putinţă şi unde limitele sunt dinamitate pur şi simplu. (mai mult…)


Că Mr. Christopher Nolan este  “a royalty” a cinematografiei, nu se mai îndoieşte nimeni de pe la Inception încoace, dar ce a făcut cu acest Dunkirk este şocant! Deopotrivă autor al scenariului şi regizor, Nolan vine cu o viziune emoţionantă, dramatică despre o pagină de istorie controversată, petrecută în 1940. Căci nu ştiu ce anume i-a împedicat atunci pe nemţi să îi decimeze pe aliaţi pe plaja de la Dunkirk, de unde miile de soldaţi au scăpat în mod miraculos datorită ambarcaţiunilor mici care i-au cules şi readus în Anglia.

(mai mult…)


Michaela crede că:

Hotărât lucru, încleştarea pentru supremaţia pe Planeta Maimuţelor (fosta noastră Terra!) nu se dă doar pe câmpul de luptă, ci mai ales în interiorul personajelor, unele cu arhitecturi lăuntrice spectaculoase, cu tipologii variate ce alimentează acest SF în care, în subsidiar, este vorba de mult mai multă politică decât ne-am dori.

(mai mult…)


Mulţi fani ai personajului, dar şi ai UCM au aşteptat cu sufletul la gură acest Homecoming, care dincolo de integrarea lui Spider-Man printre supereroii Marvel , reînvie o legendă, exaltă imaginaţia şi ne livrează exact ceea ce ne aşteptam: un personaj cu o abordare fresh, nedezamăgitoare şi o întoarcere la începuturile poveştii cu un puştan entuziast şi nostim. Căci Tom Holland  este exact the boy next door, frumuşel şi sincer, cu toate problemele adolescenţei şi, în plus, cu povara acestui secret major: el este eroul! Iar de la aventuri cu bătrânele conduse pe trecerea de pietoni şi lucrul cu mici hoţi de cartier, aventura se upgaradeaza major când se pune problema de a salva sute de vieţi şi de a demosntra cu ambiţia şi orgoliul adolescentin si elanurile aferente, că este Spider-Man, nu Spider-Boy, şi prin urmare demn de încrederea idolului lui: Tony Stark/ Iron Man.

(mai mult…)


Cineast special, islandezul Baltasar Kormakur ne ofera in “The Oath”/ “Juramantul”, nu doar un thriller psihologic cu o constructie regizorala interesanta, dar face si un rol principal notabil in chirugul care lupta pentru fiica dependenta de droguri, aflata intr-o relatie nociva cu un traficant.

(mai mult…)


 

„Acul negru”, filmul regizorului Ivan Marinovici este o dramedie cu un dialog saltaret si pontos care face toti banii, reprezentand impreuna cu tipologiile sursa unui umor benign si savuros care te cucereste, si a fost anul trecut propunerea pentru Oscar a Muntenegrului.

(mai mult…)


History of Love, L’Histoire de L’amour sau Povestea Iubirii, oricum i-ai spune rămâne acelaşi film fascinant despre iubirea atotcuprinzatoare, cu legile ei uneori ciudate, dar care este cea mai puternică şi cea mai adevărată forţă a Universului.

Felul în care Radu Mihăileanu pune în pagina cinematografică best seller-ul lui Nicole Krauss este remarcabil, căci amplifică atmosfera şi “imaginează” timpul fabulos, timpul imediat şi pe cel interior, ceea ce îl face pe regizor un adevarat magician ce jonglează cu timpul-fază a ritmului – interval – epocă, ce transformă povestea personală într-una universală. Căci “timpul” în filmele lui Radu Mihăileanu devine un concept aparte, zigzagat, nu linear, care translează natural, fluid şi ne poartă prin spaţiul creat, prin emoţii acaparatoare, prin istorii şi locuri de poveste.

(mai mult…)


Cu aceasta productie Phillippe Garell, copilul minune al cinematografiei franceze care are deja 56 de ani de cariera din cei 69 de viata , uimea in 2015 publicul si critica de la Cannes, inscriind-o in seria unor alte realizari valoroase precum J’entend plus la guitare, Le vent de la nuit, Sovage Innocence sau La cicatrice interieure, carora le-a scris si scenariile cu o voce artistica distincta ce il fac unul dintre cei mai interesanti creatori contemporani.

(mai mult…)