History of Love, L’Histoire de L’amour sau Povestea Iubirii, oricum i-ai spune rămâne acelaşi film fascinant despre iubirea atotcuprinzatoare, cu legile ei uneori ciudate, dar care este cea mai puternică şi cea mai adevărată forţă a Universului.

Felul în care Radu Mihăileanu pune în pagina cinematografică best seller-ul lui Nicole Krauss este remarcabil, căci amplifică atmosfera şi “imaginează” timpul fabulos, timpul imediat şi pe cel interior, ceea ce îl face pe regizor un adevarat magician ce jonglează cu timpul-fază a ritmului – interval – epocă, ce transformă povestea personală într-una universală. Căci “timpul” în filmele lui Radu Mihăileanu devine un concept aparte, zigzagat, nu linear, care translează natural, fluid şi ne poartă prin spaţiul creat, prin emoţii acaparatoare, prin istorii şi locuri de poveste.

History of Love nu este “o poveste”, ci “povestea”, drama unui suflet care crede în dragostea unică pe care o urmează indiferent de cât de greu devine drumul, adăugându-i cel mai preţios ingredient, acela care rămâne după ce viaţa a cernut tot:  umorul! Căci Leo Gurski, cel iremediabil îndrăgostit de Alma Mereminski, este nu doar un tânăr inteligent şi talentat cu vocaţia scrisului, ci mai ales un visător şi un om care experimentează umorul sub toate formele lui (inclusiv autoironia, cea mai evoluată formă de umor!)

Şi poate iubirea celor doi tineri evrei polonezi pare sortită eşecului atunci când viaţa îi desparte, şi poate povestea pare un cliseu, dar este excepţional felul în care evoluează Leo cel rămas fără Alma, ce devine el, ce rămâne, cum gândeşte, ce faţă arată lumii. Căci în ciuda unui destin care pare să îl lovească permanent din toate părţile, Leo alege iubirea, şi îşi păstrează sufletul întreg , nerenuntând nici o clipă la Alma, perechea lui astrală şi jumătatea hărăzită. Şi deşi pare să fie “revoltatul de serviciu”, el e doar un om cu păreri manifeste şi cu o “conştiinţă externalizată”- în persoana lui Bruno, prietenul imaginar care a fost însă real la un moment dat, un fel de Jiminy Cricket al lui, o “găselniţă” a scriptului ce ni se revelează abia spre finalul peliculei.

Leo- interpretat măiastru de Sir Derek Jacobi, personaj regal al teatrului şi cinematografiei britanice şi mondiale- este eroul central al poveştii, un om deosebit care are o percepţie la fel de specială despre sacrificiul din iubire, şi care alege să rămână singur toată viaţa –dacă nu a putut-o trai împreună cu Alma lui. Liantul în această istorie fascinantă pe urmele unui sentiment unic, este cartea pe care Leo i-o scrie Almei, un fel de scrisoare in extenso , ce are un parcurs şi un destin stranii amândouă, şi al cărei periplu prin timp şi spatiu leagă personajele întru aceeaşi simţire, slalomând prin epoci până în prezent. Deşi structural este o dramă, filmul nu ne întristează- şi dincolo de trauma razboiului, are rara calitate de a fi stenic, în pofida a tot si toate.

Cu o construcţie regizorală excepţională, filmul face salturi în timp ce punctează în cheie dramatică sau  jucăuşă, flash back-ul introducând o stilistică specială ce aduce şi o dinamică aparte, împletind alte câteva poveşti de iubire cu cea principală, într-un fel care leagă şi dezleagă acţiunea, relaţiile, povestea.

Distribuţia minunată îi cuprinde pe: Elliot Gould în rolul lui Bruno matur, pe Sophie Nelisse, tânăra Alma numită aşa după personajul din cartea lui Leo, “cea mai iubită femeie din lume”, pe Gema Arterton, plina de farmec în rolul Almei Mereminski, precum şi sumedenie de actori români care reuşesc să fie la înălţimea filmului într-un mod care onorează cinematografia noastră: Florian Ghimpu, Mihai Calin, Ovidiu Cuncea, Corneliu Ulici, Miriam Rizea.

Şi ca întotdeauna în filmele lui Radu Mihăileanu, coloana sonora este ea însăşi personaj, dar şi punctuaţia excepţională a naraţiunii, colaborarea cu Armand Amar, înzestratul compozitor israelian deţinător al unui premiu Cezar , fiind deja tradiţională ( Concertul, Va, vie et Deviens), la fel ca şi aceea cu Viorica Petrovici, creatoarea costumelor.

History of love este  frumos, intens, ca o felie de viaţă adevărată, şi aparţine categoriei rare a filmelor cu valoarea implicită, în care o poveste încarcată de dramatism reuşeşte să fie romantică, specială, înduioşătoare- dându-ne speranţa că iubirea este calea, că doar iubind putem să ne păstrăm sufletul intreg, orice ar fi, oriunde, în orice timp. Şi nu mă îndoiesc de faptul că filmul va fi un succes, căci noi, oamenii, încă avem nevoie de astfel de povesti care să nu ne îngăduie să devenim deznădăjduiţi atunci când existenţa nu e dreaptă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s