Posts Tagged ‘Mihai Călin’


Metronom a fost distins în această seară cu Premiul pentru cel mai bun regizor, Un Certain Regard la Cannes 2022.
Filmul a avut premiera mondială pe 24 mai și a avut parte de o primire călduroasă din partea presei internaționale.

(mai mult…)

Filmul „5 Minute / 5 Minutes Too Late”, scris și regizat de Dan Chișu, cu Mihai Călin și Diana Cavallioti în distribuție, va avea premiera mondială în competiția celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de la Varșovia, care se va desfășura în perioada 11 – 20 octombrie 2019.

(mai mult…)


History of Love, L’Histoire de L’amour sau Povestea Iubirii, oricum i-ai spune rămâne acelaşi film fascinant despre iubirea atotcuprinzatoare, cu legile ei uneori ciudate, dar care este cea mai puternică şi cea mai adevărată forţă a Universului.

Felul în care Radu Mihăileanu pune în pagina cinematografică best seller-ul lui Nicole Krauss este remarcabil, căci amplifică atmosfera şi “imaginează” timpul fabulos, timpul imediat şi pe cel interior, ceea ce îl face pe regizor un adevarat magician ce jonglează cu timpul-fază a ritmului – interval – epocă, ce transformă povestea personală într-una universală. Căci “timpul” în filmele lui Radu Mihăileanu devine un concept aparte, zigzagat, nu linear, care translează natural, fluid şi ne poartă prin spaţiul creat, prin emoţii acaparatoare, prin istorii şi locuri de poveste.

(mai mult…)


Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi. Pe 5 iunie, va putea fi văzut pe ecranul uriaș din Piața Unirii, iar pe 7 iunie, chiar în localitatea Dâncu, acolo unde s-au desfășurat o parte dintre filmări. Povestea iubirii va fi distribuit în cinematografe din 9 iunie, de Transilvania Film.

(mai mult…)