„Acul negru”, filmul regizorului Ivan Marinovici este o dramedie cu un dialog saltaret si pontos care face toti banii, reprezentand impreuna cu tipologiile sursa unui umor benign si savuros care te cucereste, si a fost anul trecut propunerea pentru Oscar a Muntenegrului.
Scenariul fara mari volute si inovatii spune simplu povestea unui preot de tara cu un baiat adolescent, care dupa ce este parasit de sotie revine in satul natal ca sa poata sa aiba grija de mama lui bolnava de Alzhaimer. Desi tata popa este o persoana cat se poate de normala ( aproape singura din toata panoplia de personaje a filmului), cu pareri ce se subsumeaza mai degraba intelepciunii decat dogmelor, desi are un portofoliu de sfaturi nostime- dar adevarate pe care le da cu aceeasi autenticitate oricui le cere, desi este carismatic si cu suflet, consatenii il resping si il sapa la superiorii ierarhici, tocmai pentru ca este un criteriu de comparatie ce ii declaseaza in fata femeilor satului, toate „interesate” in secret de parintele Peter. Unde mai pui ca nu doreste sa vanda pamantul familiei care ar intregi oferta pe care satenii o fac unor dezvoltatori care ar dori sa construiasca in zona, asa ca taranii dezlantuie o serie de „persecutii” hilare sau absurde pentru a scapa de parinte.
Problematica cu dinamica ei speciala este una specifica spatiului rural cu oameni dominati de obscurantism, prostie si rautate, acest triumvirat de „calitati” fiind oricand in stare sa faca ravagii. Noroc cu cele cateva morti din comunitate, care sterg disensiunile si curata relatiile, si repozitioneaza totul intr-o normalitate unanim acceptata.
Pelicula are cateva momente „tari” – in care guverneaza absurdul desavarsit- cand satenii taie cu drujba un sicriu cu mortul in el, ca sa poata incapea in groapa, sau cand acelasi sicriu „buclucas” o ia la vale pe panta pe care masina mortuara urca spre cimitir, lasand alaiul intr-o perplexa lipsa de reactie intarita de convingerea ca defuncta care „zbura” cu coparseul era vrajitoare.
Interpretat cu umor si farmec de Nicola Ristanovski, preotul Peter ne cucereste cu sinceritatea si reactiile lui atipice, si ne convinge ca are har si ca e un om cu suflet, care isi face neconditionat datoria fata de enoriasi, fie ca e platit, fie ca nu, si este un fiu atent si rabdator cu mama bolnava de dementa senila, pe care o joaca o actrita legendara a cinematografului iugoslav, Jelisaveta “Seka” Sablic, rol in care isi da masura talentului si a experientei artistice. Si este remarcabil ca regizorul-scenarist reuseste sa faca niste personaje ce in ciuda tuselor groase, nu devin caricaturale, ele ramanand doar „rupte din viata” satului.
The Black Pin (titlul are o insemnatate relevanta contextual, descoperiti-o voi vazand filmul!) este asadar o lecura cinematografica agreabila si stenica ce recomanda actuala cinematografie muntenegreana si pe exponentii ei.
Radiotopic 