Regizor: Steven Spielberg
Scenariu: Matt Charman, Ethan Coen, Joel Coen
Cu: Tom Hanks, Mark Rylance, Alan Alda, Domenick Lombardozzi, Amy Ryan, Brian Hutchison, Eve Hewson
Cred ca dacă n-aș începe prin a vă spune câteva lucruri reale care au stat la baza acestui scenariu scris de Ethan si Joel Coen și pus în scenă cu abilitățile maestrului care este Stevcen Spielberg- n-ați valoriza la adevărata măsură nici scriptul și nici filmul în sine. Așa că să începem cu …începutul! (mai mult…)
Filmul acesta se află pe lista aşteptărilor mele guvernate de curiozitate, dacă nu pentru alt motiv, măcar pentru acela de a vedea unde o să ţintească regizoarea Angelina Jolie, după Unbroken de anul trecut- un film notabil care mi-a confirmat bănuiala că doamna Pitt ar putea avea stofă de “director”. Ca actriţă am valorizat-o în Gia, Girl Interrupted (pentru care a luat şi Oscar) şi Changeling al lui Clint Eastwood, restul rolurilor nefiind într-atât de ofertante ca să o scoată în evidenţă. Aşa că pentru o producţie gândită, regizată şi jucată de ea, cum este By The Sea, orizontul aşteptărilor mele era foarte sus, fiind aproape sigură că va vira către filmul de artă, un teritoriu care îţi oferă largheţea să stăpâneşti scenariul cu alte mijloace decât în filmele curente. Şi încă mai cred că asta a fost intenţia ei, însă fructificată necorespunzător, prea redundantă şi în simboluri şi în sugestii-metafore, prea absconsă într-o retorică a durerii contrase care prelungeşte mult prea mult suspansul devoalării “traumei”. Cu toate că distribuţia este tentantă, de la Brad Pitt la Richard Bohringer, la Melanie Laurent şi doamna Pitt însăşi, diluarea scriptului neîngăduit de mult pentru a putea păstra interesul, teatralizarea excesivă şi faptul că filmul pur şi simplu “nu curge”, nu ne inserează în nici un fel în poveste, după cum nici măcar episoadele hilare cu impărtăşirea plăcerii voyeurismului nu reuşesc să o facă. (mai mult…)
Am ajuns şi la finalul acestei francize care a fermecat şi a inspirat, care a polarizat atenţia şi interesul şi ne-a oferit versiunea cinematografică a distopiei din spaţiul numit Panem, pornind de la trilogia americancei Suzanne Collins, al cărei prim volum apărea în 2008. La vremea ei, această apariţie editorială egala vânzările cărţii concurente din seria Harry Potter, şi astfel devenea iminentă ideea unei ecranizări. Aşa că povestea Capitoliului- spaţiu al privilegiaţilor- şi a districtelor din care anual erau selectaţi copii şi tineri pentru un spectacol magnific- dar mortal- televizat şi marketizat la sânge, devine o serie de mare succes pentru istoria blockbusterelor. (mai mult…)
Şi uite aşa am ajuns la Bond-ul cu numărul 24, fie-i numele dus mai departe! Cu toate criticile duse Executivului Special pentru Contrainteligență, Terorism, Răzbunare și Şantaj (adică ESCTRŞ, în limba română şi SPECTRE, în engleză), atât în marile ţări, mari consumatoare şi producătoare de film, cât şi în ţărişoara noastră, rezultatul cinematografic al lui Sam Mendes, merită cu siguranta văzut. Iată şi argumentele: (mai mult…)
Îţi facem părul măciucă?
Să fie clar de la început: dacă ai peste 14 ani nu vei avea nici un fel de fior, nu ţi se va face pielea de găină (sau după caz, de cocoş). Mai degrabă, vorba lui J Lo din timpul jurizării la American Idol, ai parte de goosies, doar dacă ai până în 7 ani şi atunci întreaga realizare cinematografică are sens. Aşa cum există rating de la ce vârstă se poate urmări un film , ar trebui să existe şi avertizări de genul: dacă ai până în şapte ani te vei distra de minune. (mai mult…)
Am tot spus că îmi plac poveştile, fabulele şi parabolele. Şi asta nu pentru tâlcul lor, ci mai ales pentru felul în care ne conduc în fantezie, în miracol. Aşa că rareori lipsesc de la vizionările desenelor animate, oricum ar fi ele, dar le prefer pe cele subtitrate. Pentru părinţi însă e mult mai lejer un film dublat, deşi aşa se pierde tot farmecul vocilor originale, care de obicei aparţin unor actori cunoscuţi, dar şi coloana sonoră –minunată aproape de fiecare dată.
În cazul acestei versiuni nu poţi să nu admiri personajele atât de frumoase şi tiparul aproape clasic al scenariului care urmează într-o oarecare măsură povestea originală a lui Hans Christian Andersen. Provocarea pe care a lansat-o Frozen acum doi ani este însă atât de greu de depăşit, încât prin comparaţie aceasta Crăiasă a Zăpezii păleşte. (mai mult…)
Regizorul Breck Eisner, responsabil de noua producţie cinematografică în care joacă Mark Sinclair Vincent, poreclit Diesel din cauza surplusului de energie de care dădea dovadă în cluburile unde era angajat ca bouncer, era un necunoscut acum 10 ani (dar era fiul fostului directorul executiv al companiei Disney, Michael Eisner) pe când atrăgea atenţia cu comedia Sahara, şi olecuţă mai răsărit acum 5 ani pe când făcea horror-ul The Crazies. Aşadar ştie să şi glumească, dar ştie să şi sperie! Aşa şi Vin Diesel: poate să fie amuzant sau dur, luptător sau mare amator de jocuri video (în special de Dungeons & Dragons, pe care-l „exersează” de prin 1980). Se poate spune că s-au împăcat precum sacul şi peticul! Adică Vin Diesel se potrivea ca o mănuşă într-o producţie ce abundă în CGI, vrăji (şi vrăjitoare), preoţi (fără încercări de exorcizare), dar care, culmea, nu are vigoare. (mai mult…)
Un film frumos prin culoare, și gustos, prin mâncare! Actori chipeși, scenariu credibil, filmări plăcute! Într-un cuvânt, cum zic ardelenii, – chitoș sau în mai multe cuvinte: o producție împodobită ca un brad frumos!
Înainte de a vă spune ceva despre film vreau să amintesc ceva despre regizorul (tot un fel de “chef” în lumea lui) John Wells: mi-a atras atenția acum 5 ani cu The Company Men, am fost sfătuit să urmăresc serialul Shameless (pe care încă nu l-am bifat), apoi m-a făcut să-i acord o atenție deosebită după vizionarea lui August: Osage County (câte două nominalizări la Oscar, Golden Globe şi Bafta). Acum a reușit să mă facă să salivez, să privesc cu admirație o meserie- cea de bucătar- pe care ar trebui să o tratăm cu mai mult respect. Este un regizor care știe să realizeze producții cu încărcătură mare emoțională, deși are la activ numai cinci filme regizate, iar pentru cinsprezece pelicule a fost producător. (mai mult…)
Momentul în care un actor începe să primească roluri scrise special pentru a-i pune in valoare talentul este unul foarte important pentru cariera lui. Înseamnă că are deja o cotă de piață, e listat la “bursa” măiestriei artistice și parcursul lui profesional a atins punctul în care – dacă își menține traiectul ascendent- poate ajunge pe culmi. Cred că în acest punct specific se găsește acum Tom Hardy care a început timid cu Stuart: A Life Backwards, a crescut cu RocknRolla și Inception, a trecut prin faza Bronson până la Locke, a juns la The Revenant și a explodat în Mad Max și Child 44. (mai mult…)
Aşteptam filmul acesta convinsă fiind că nu are cum să nu mă uimească un Guillermo del Toro, şi m-a uimit. Pelicula – deşi este un horroruţ- adică nu tocmai genul meu predilect, este frumos construită, poate puţin superfluuă ca script- puţin prea previzibil. Magician al supranaturalului, Guillermo reconfirmă însă faptul că e un cineast cu o viziune globală, calibrând perfect miraculosul cu macabrul, imaginea cu scenografia de excepţie, fiorul şi scenele sângeroase cu izbăvirea prin iubire. Şi chiar dacă la prima vedere scriptul nu ne ia cu asalt, construcţia în sine a peliculei este cea care ne vrăjeşte şi ne lăsăm conduşi în poveste şi de sugestia narativă, dar mai ales de detaliile înşirate genial, care ne poartă pas cu pas către finalul- previzibil . Filmul este un alt pretext pentru o istorioară puţin macabră şi puţin metafizică, pusă în scenă cu mijloace stilistice ce poartă fără dubiu amprenta lui del Toro. (mai mult…)
