Posts Tagged ‘review’


Mustang-2014-Deniz-Gamze-Erg-ven-poster-450Nominalizată de două ori şi câştigătoare a unui premiu la Cannes si a unui Oscar, scriitoarea, scenarista, actriţa şi regizoarea Deniz Gamze Ergüven reuşeşte să ne dea cu Mustang o radiografie frustă a unei societăţi încremenite în obscurantismul altor vremuri, o imagine- din păcate încă reală şi în sec XXI- a unui sat din nordul Turciei în care mentalitatea nu a evoluat în nici un fel. Ca să nu iasă din aceste tipare înapoiate, oamenii zdrobesc fără scrupule destine, aranjează căsătorii menite să le satisfacă orgoliile bolnave şi duc la extrem metodele de oprimare a personalităţii juvenile. (mai mult…)


Afis

Pelicula belgianului Jaco Van Dormael- deopotrivă regizor, scenarist şi producător al filmului- este o satiră dură, blasfemică aproape, cu un subiect fresh şi o punere în scenă care captează atenţia. Vioi, spiritual şi hazos, filmul ne aduce în prim plan un personaj supreme- Dumnezeu- dar privit dintr-o perspectivă care pune o altă lumină pe versul: Precum în Cer , aşa şi pe Pământ. Căci Tatăl nu este altceva decât un bărbat abuziv şi banal, răutăcios până la diabolism, insensibil, agresiv, misogin şi egocentric soţ şi părinte, care bea, e dominat de instincte gregare şi e violent, iar “Paradisul” în care îşi duce viaţa este un banal apartament din Bruxelles în care are şi “biroul”. (mai mult…)


Afis Lobster

Cel de-al cincilea film al grecului Yorgos Lanthimos a frapat într-atât, încât la Cannes a avut o nominalizare la Palm D’Or, dar a câştigat doar premiul special al juriului, semn că această coproducţie greco-britanico-irlandezo-olandezo –franceză a reuşit să facă ceva valuri pe Croisette, iar regizorul-scenarist şi-a asigurat un start al peliculei plin de auguri.The Lobster este o dramă al cărei subiect nu te frapează cu adevărat la modul acut decât la ceva timp după vizionare, când ideea distopiei în care societatea acceptă exclusiv cupluri, aceasta fiind norma de existenţă căreia dacă nu i te poţi supune eşti eliminat – îţi apare şi mai grotescă. (mai mult…)


AssasinDeşi a primit premiul pentru regie la Cannes, filmul lui Hou Hsiao-Hsien nu a reuşit să mă convingă ca scenariu şi joc al actorilor. Mult prea static şi discursiv (în viziunea mea poate prea europeană) The Asassin nu este însă lipsit de virtuţi. Imaginea este de excepţie, peisajele îţi taie răsuflarea, costumele sunt fabuloase iar decorurile de poveste. Şi cu toate acestea povestea lineară şi fără suflu, feţele imobile şi dialogul minimal nu pot fi înlocuite, cele 104 minute ale dramei trecând cu greu. (mai mult…)


love-poster

Pentru cei care, ca acum 40 de ani vor avea tendinta sa strige în sală: Pup-o, bă !, să știți că momentele acelea nu se mai întorc, pentru că Gaspar Noé a avut grijă ca în LOVE să satisfacă toate cererile! Noua producţie a cineastului francez de origine argentiniană este şi explicită dar şi punctată de un umor particular. Love ar fi trebuit să fie gata acum 15 ani, sub un alt nume – Danger, având în distribuţie doi actori- Monica Belluci şi Vincent Cassel- care iniţial au fost de acord să joace, dar care în final au refuzat pretextând că sunt aspecte intime pe care nu vor să le împărtăşească publicului. (mai mult…)


Matteo Garrone , deopotrivă  scenarist, producător şi regizor al acestei pelicule, vine cu o propunere interesantă care valorifică scrierile medievale ale lui Giambattista Bazile, încercând cu Il Racconto dei Racconti o punere în scenă spectaculoasă a poveştilor care – se pare – au fost sursă de inspiraţie şi pentru Charles Perrault, dar şi pentru cei doi fraţi Grimm, lucru mult mai simplu acum, când CGI-ul înlesneşte înfăţişarea fabulosului într-un mod absolut. (mai mult…)


Afis JourneyLaureat la Cannes cu premiul Un Certain Regard, filmul japonezului Kiyoshi Kurosawa te ia prin surprindere nu doar prin faptul că vine dintr-un alt spaţiu cultural, dar mai ales prin subiectul îndeajuns de spectaculos- deşi nu tocmai original- ca să te acapareze imediat. Căci  Journey To  The Shore ni se propune drept o parabolă a felului în care iubirea transcende spaţiul şi timpul, cuprinzând  şi o poveste din care aflăm câte ceva despre felul în care înţelegem să ne desprindem de cei dragi, atunci când trec în “nefiinţă”. Ei, şi tocmai acest dipol fiinţă-nefiinţă este miezul subiectului pus în discuţie, “corporalitatea” devenind aici elementul liant între lumi, existenţa sau absenţa ei fiind pe rând – motor intern al scenariului, modalitate de punere în pagină sau figură de stil cinematografică. (mai mult…)


La-tête-haute-afficheFilmul care a deschis cea de-a 68-a ediție de la Cannes, a fost și prima proiectie a celei de-a 6-a ediții de la București- „La tete haute”, şi îi apartine lui Emmanuelle Bercot , a doua femeie-regizor din istorie care a deschis festivalul de pe Croazetă, prima fiind Diane Kurys, cu „A Man in Love“, în 1987. Au prefațat deschiderea evenimentului cinematografic bucureștean, regizorul Cristian Mungiu, ambasadorul Franței la București, Francois Saint-Paul, și ministrul Culturii, Ioan Vulpescu. (mai mult…)


The Last Witch Hunter - approval

Regizorul Breck Eisner, responsabil de noua producţie cinematografică în care joacă Mark Sinclair Vincent, poreclit Diesel din cauza surplusului de energie de care dădea dovadă în cluburile unde era angajat ca bouncer, era un necunoscut acum 10 ani (dar era fiul fostului directorul executiv al companiei Disney, Michael Eisner) pe când atrăgea atenţia cu comedia Sahara, şi olecuţă mai răsărit acum 5 ani pe când făcea  horror-ul The Crazies. Aşadar ştie să şi glumească, dar ştie să şi sperie! Aşa şi Vin Diesel: poate să fie amuzant sau dur, luptător sau mare amator de jocuri video (în special de Dungeons & Dragons, pe care-l „exersează” de prin 1980). Se poate spune că s-au împăcat precum sacul şi peticul! Adică Vin Diesel se potrivea ca o mănuşă într-o producţie ce abundă în CGI, vrăji (şi vrăjitoare), preoţi (fără încercări de exorcizare), dar care, culmea, nu are vigoare. (mai mult…)


Afis BurntUn film frumos prin culoare, și gustos, prin mâncare! Actori chipeși, scenariu credibil, filmări plăcute! Într-un cuvânt, cum zic ardelenii, – chitoș sau în mai multe cuvinte: o producție împodobită ca un brad frumos!

Înainte de a vă spune ceva despre film vreau să amintesc ceva despre regizorul (tot un fel de “chef” în lumea lui) John Wells: mi-a atras atenția acum 5 ani cu The Company Men, am fost sfătuit să urmăresc serialul Shameless (pe care încă nu l-am bifat), apoi m-a făcut să-i acord o atenție deosebită după vizionarea lui August: Osage County (câte două nominalizări la Oscar, Golden Globe şi Bafta). Acum a reușit să mă facă să salivez, să privesc cu admirație o meserie- cea de bucătar- pe care ar trebui să o tratăm cu mai mult respect. Este un regizor care știe să realizeze producții cu încărcătură mare emoțională, deși are la activ numai cinci filme regizate, iar pentru cinsprezece pelicule a fost producător. (mai mult…)