Deşi a primit premiul pentru regie la Cannes, filmul lui Hou Hsiao-Hsien nu a reuşit să mă convingă ca scenariu şi joc al actorilor. Mult prea static şi discursiv (în viziunea mea poate prea europeană) The Asassin nu este însă lipsit de virtuţi. Imaginea este de excepţie, peisajele îţi taie răsuflarea, costumele sunt fabuloase iar decorurile de poveste. Şi cu toate acestea povestea lineară şi fără suflu, feţele imobile şi dialogul minimal nu pot fi înlocuite, cele 104 minute ale dramei trecând cu greu.
Aşa că vizionarea pe care o aşteptam cu interes, mizând pe exotismul unei pelicule care venea dintr-o ţară asiatică, nu mi-a adus bucuria pe care mi-aş fi dorit-o şi m-a obosit la finalul unei zile de festival pline. Lipsite fiind de coregrafii spectaculoase, înfruntările de arte marţiale (ca la Ang Lee- de exemplu), au doar câteva secvenţe care se termină absurd prin abandon, şi nu reuşesc nici ele să imprime dinamismul de care această peliculă avea atâta nevoie, întreaga construcţie a ei bazându-se exclusiv pe vizual.
Şi deşi suntem hipnotizaţi de cromatică , filmul curge cu o lentoare care oboseşte (dar e posibil să fie şi consecinţa faptului că pentru mine a fost a patra vizionare a zilei, ceea ce e cam mult!) şi nu ne ajută nici actorii frumoşi, dar cu feţe fără expresie, ca nişte măşti, nici muzica naturii ca şi coloana sonoră şi nici “fotografiile” cu peisaje ca de poveste.
Platitudinea emoţională cu care noi nu suntem obişnuiţi şi care ne descumpăneşte, mai este egalată ca discomfort doar de inflaţia de perdele, draperii, fum , fluctuaţii de lumină care devine de la un punct supărătoare. Cu toate astea filmul este fără îndoială şocant şi aşteptând strict aspectul acesta de la el, aţi putea să nu fiţi dezamăgiţi.
Personal cred că este unul dintre filmele supraestimate, dar care, de criptic ce e, are şanse să facă o figura notabilă la Oscaruri- unde este propunerea Taiwanului pentru cel mai bun film străin.
Aşa că vă sfătuiesc să fiţi odihniţi atunci când vă hotărâţi să vedeţi filmul ăsta şi să aveţi răbdarea la purtător, şi poate atunci poezia imaginii vă va capta într-atât încât să faceţi abstracţie de tot ce v-am spus eu, sau alţii. Până la urmă totul depinde de stare, aşa că nu e exclus ca a mea să nu fi fost potrivită cu filmul în sine.
Regizor: Hsiao-Hsien Hou
Scenariu: Cheng Ah, T’ien-wen Chu
Cu: Qi Shu, Chen Chang, Satoshi Tsumabuki
Radiotopic 