Michaela consideră că :
Domnişoara Bridget este deja…legendară! Nu pentru că este prezentă a treia oara pe marele ecran, ci pentru tot ce o face specială într-un mod atât de particular. Este de o ingenuitate vecină cu prostia- dar nu e în nici un caz proastă, este slobodă la gură cu o sinceritate care nu o face să fie vulgară în ciuda felului în care vorbeşte şi gândeşte, are stângăcii memorabile când interacţionează cu anumiţi bărbaţi, este dulce, nostimă, transparentă şi sinceră, ceea ce o absolvă de toate defectele care ar fi putut să o facă altceva decât este: un personaj pe care îl placi şi pe care –iremediabil- ajungi să îl iubeşti. În plus mai are şi obiceiurile astea desuete cu ţinutul de jurnale, de data asta unul vorbit, căci Bridget a noastra este pe rând şi vocea ei interioară şi propria-i conştiintă, aşa că filmul devine şi mai interesant.
Imediat după vizionare vorbeam cu Michaela despre talentul remarcabil ca regizor al lui Clint Eastwood și asta pentru că aparent filmul pare ușor (și este) descifrabil, curge lin, pare scurt (are 96 de minute și chiar este cel mai scurt film regizat de Eastwood), are alura unui documentar din genul cu salvări miraculoase și nu cu dezastre în aer. Și totuși l-am văzut cu ochiul, mintea și scurta experiență a unui ofițer nenavigant: am înțeles drama controlorului de trafic (excelent surprinsă în câteva scene rapide), am înțeles îndoiala pilotului când datele citite din dispozitivile de înregistrare ale avionului păreau să contazică deciziile echipajului și am înțeles (chiar dacă nu sunt de acord în totalitate cu ea)și maniera de a ancheta a celor de la agenţia americană pentru securitatea transporturilor (NTSB). 
Ce se întâmplă când te duci la o comedie, te aştepţi doar să râzi, dar în schimb la final eşti contrariat de cum e viaţa şi cât e de uşor e să o „ fentezi” pentru un câştig major? Eşti surprins! Iar dacă în fenta asta e implicat şi guvernul american laolaltă cu traficanţi de arme, albanezi şi doi novici norocoşi…gata scenariul!
