poster

La prima privire am fi tentaţi să catalogam filmul drept unul lejer, cu accente frivole, o comedie uşoară despre nişte mame care au scăpat frâiele, beau, agaţă tipi prin baruri şi fac petreceri dubioase. În realitate el este unul al cărui mesaj e în registru grav, căci trage un semnal asupra felului în care femeile se lasă dominate într-un mariaj, în care acceptă ca să renunţe la ele devenind “proprietăţi”ale soţilor care le folosesc fără scrupule, uitând să le respecte, să le aprecieze şi să le ajute, este despre cum societatea vrea să ne egalizeze, să ne depersonalizeze încadrându-ne în tipare de comportament şi inoculând copiilor de mici diverse şabloane care să îi etaloneze apoi în alte clişee de succes false şi lipsite de fond. Aşa că această comedie este – dincolo de comicul de situaţie şi limbaj destul de comun –  o satiră amară care însă dă şi cheia ieşirii din adevărata “nebunie” care este falsitatea, subsumarea idiotizantă faţă de nişte aşa numiţi lideri, în fapt doar nişte bieţi frustraţi loviţi de mania grandorii, care încearcă să iasă din propria lor micime şi neputinţă prin putere.

6

Regia filmului şi-o împart bicefal Jon Lucas şi Scott Moore, amândoi scenarişti “la bază”, care au o chimie redutabilă clădită în vreo nouă ani de colaborare cu Hangover I şi II, 21 & Over, The Ghosts of Girlfriends Past şi The Change Up, iar distribuţia pe care ne o propun cei doi este neaşteptată, protagonistele fiind Mila Kunis, Katherine Hahn şi Kristin Bell, alături de care le vedem pe Jada Pinckett Smith şi Christina Applegate, majoritatea actriţe de seriale mai degrabă decât de film, dar toate bine poziţionate în rolurile ce aduc tipologii diferite. Iar subiectul este unul ofertant, nicidecum uşurel, aşa că multe spectatoare se vor identifica mai mult sau mai puţin cu mamele supraocupate, care mai au şi servici şi trebuie să ducă în cârcă şi nişte soţi …prea puţin simţitori, care nu se sinchisesc decât de propriile lor plăceri.

2

Peste astea vine societatea cu toate convenienţele ei şi pune capac situaţiilor de viaţă problematice, printre care mamele trebuie să slalomeze având în prim plan interesul şi binele copiilor lor.  Cum împacă personajul Milei Kunis toate caprele cu toate verzele, ce alianţe se fac şi se desfac pentru o supravieţuire acceptabilă în lumea dominată de falsitate, veţi vedea cand o să mergeţi la acest film. Cert e că dinamica liniilor de forţă şi ritmul acestor schimbări în lumea cu Bad Moms ne prind, mesajul şi morala lui ne dau puuuţintel de gândit, iar finalul satisfăcător pe toate planurile ne mai serveste o lecţie valoroasă de viaţă!

index

Tot ce aş mai spune este că nu trebuie sub nici o formă să ne abandonăm şi să capotăm în propria noastră viaţă, lipsindu-ne de respectul faţă de noi înşine, devalorizându-ne si pierzându ne sinele în convieţuiri maritale păguboase, care ne sug de energie. O ieşire dintr-o asemenea relaţie toxică este cel mai bun lucru, salvându-i totodată pe copii de la o existenţă în care vor învăţa văzându-şi părinţii, că asta este căsnicia, duplicând la rândul lor relaţia atunci când vor deveni adulţi. Mesajul este aşadar clar:  a rămâne într-o căsătorie doar de dragul copiilor este o greşeală majoră şi o crimă faţă de propria persoană, care merită să trăiască o viaţă armonioasă, merită fericirea, aprecierea şi respectul partenerului. Şi unde mai pui că, deîndată ce începi să îţi reacorzi atenţie şi respect, viaţa te recompensează cu oportunităţi nesperate şi îţi scoate în cale relaţii noi care ar putea fi ceea ce îţi lipsea din ea.

4

Bad Moms este aşadar o comedie pe care o vor agrea toţi cei care vor să rămână autentici şi să nu ajungă nişte marionete pe care alţii sa le dirijeze după bunul lor plac. Şi chiar dacă bărbaţii nu se vor simţi chiar confortabil văzând cum sunt creionaţi, scăparea există în persoana lui Mr. Perfect, văduvul după care suspină toate mamele din curtea şcolii, şi care – nu doar pare- ci şi este un Făt Frumos, care mai şi stă next door!

1

Aşa că nu disperaţi, dragi mame, luaţi-vă viaţa în mâini şi fiţi propriile voastre stăpâne, căci speranţa există, şi aveţi toate şansele să vă “relansaţi”pe piaţa femeilor nu doar dezirabile, dar şi eligibile pentru un bărbat destul de inteligent să vadă în voi valoarea, frumuseţea, sufletul!

Pentru orice seară de vară, pentru orice cuplu sau spectator/toare, filmul este o lectură cinematografică agreabilă, dinamică, plină de energie buna, care chiar dacă nu aduce nimic nou ca scenariu -ne bucura cu un umor suculent şi acid, numai bun să ne amuze sau sa ne dea deşteptarea în relaţiile neprofitabile. Enjoy!

Regia:  Jon Lucas, Scott Moore

Scenariul:   Scott Moore, Jon Lucas

Distributie:  Mila Kunis, Kathryn Hahn, Jada Pinckett Smith, Christina Applegate, Jaz Hernandez, Wanda Skyes, Clark Duke

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s