Michaela spune:
Sincer, finalul acestui an mă găseşte ceva mai obosită de experimente şi extravaganţe cinematografice, şi mai dornică să apreciez un film clasic, de “origine controlată” , capabil să furnizeze o stare, o emoţie, un gând. Aşa că Aliatul lui Zemeckis a venit pe un teren fertil şi a cules roadele aşteptărilor mele. Şi uimitor nu e până la urmă scenariul – care porneşte de la o poveste reală, investit fiind astfel încă de la început cu o veridicitate care miscă, dar dă şi acurateţe – ci apariţia eclatantă a lui Brad Pitt, cu şarmul şi frumuseţea lui fără vârstă, care îl fac – după părerea mea – cel mai charismatic şi mai perfect exemplar masculin al cinematografiei actuale. Este fără cusur în toate cele, şi nu avem nici o scăpare sub asaltul farmecului lui particular, aproape de nedefinit, dublat de o măiestrie ce îi dă lejeritatea de a se poziţiona confortabil în orice rol. Aşa că după partitura de acum un an din By The Sea, filmul regizat de Angelina Jolie, care pare să fi fost o curtoazie dedicată (înca -pe atunci) soţiei, mai degrabă decât o alegere personală, Max Vatan- un gen de James Bond în vreme de război- ne apare cu atât mai spectaculos- cu cât e şi uman (cu tot cu iubirea interzisă pentru care luptă, cu tot cu lacrimi pe obraz și ploaie în păr, de-a valma cu vulnerabilităţi şi duritate extremă!) şi mai “accesibil”. Nici măcar Marion Cotillard, care este definiţia însăşi a expansivităţii şi volubilităţii franceze, nu reuşeşte să îi umbrească haloul lui Brad, cu toate că între ei este o chimie palpabilă aproape, care a dat apă la moara multora să vadă o poveste ce ar fi trecut dincolo de scenariu. Dar mai presus de speculaţiile presei de scandal, nouă ne rămane filmul acesta frumos, cu doi actori înzestraţi, care ne dăruiesc două personaje capabile să impresioneze şi să rămână memorabile. (mai mult…)
”Nu vreau să trăiesc într-o lume unde tot ce spun, tot ce fac, fiecare om cu care vorbesc, fiecare expresie a creativității, iubirii sau prieteniei este înregistrată” Edward Snowden
Trebuie sa recunosc din start, că topul personal al filmelor de război s-a modificat după vizionarea filmului regizat de către Mel Gibson- Hacksaw Ridge-și asta datorită subiectului, inspirat de un caz real, a efectelor și a casting-ului. Referitor la acest ultim aspect am fost plăcut impresionat de distribuirea în roluri atipice a câtorva actori și aici îi voi aminti pe Vince Vaughn (deseori prezent în comedii ușoare, de genul Dodgeball, Wedding Crashers sau Break Up), în acest film interpretând rolul sergentului Howell, apoi Andrew Garfield, din valul nou de om păianjen, cu rol principal în povestea de război, talentatul Hugo Weaving (faimosul agent Smith din Matrix), în pielea unui soț cu grave tulburări de comportament după revenirea din război și Rachel Griffiths pe care am remarcat-o în Six Feet Under, în Hacksaw Ridge având rolul mamei personajului principal. 
Radiotopic 