Clar în momentul acesta al anului ne dorim comedii, căci e încă vacanţă pentru mulți şi vrem să intrăm într-o energie benignă care să rimeze cu acest sfârşit august generos, iar Demi soeurs, filmul pe care şi-au unit forţele să-l regizeze Saphia Azzeddine şi François-Régis Jeanne, e tot ce ne trebuie, căci e light ca un şpriţ de vară şi chiar dacă dispare repejor în portofoliul vizionarilor noastre, o face lăsându-ne un gust plăcut. Aşadar vi-l recomand, căci este de astăzi în cinematografe, fiind una dintre premierele săptămânii.
Într-un adevărat bombardament mediatic după cele 13 nominalizari la Oscar și ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, vizionarea acestui film se anunța apriori una incitantă. În primul rând pentru că Guillermo del Toro nu știe să facă filme comune, fiecare dintre producțiile lui mai adăugând încă o valență acestui creator absolut special, și în al doilea – pentru că în lumea asta nebună în care trăim- eu simt permanent nevoia să mă întorc în poveste. 
Nu cred că suntem doar nostalgici după Bagheera copilăriei noastre dacă ne-a cucerit din prima T’Challa, fiul regelui din Wakanda, supereroul care transformat în panteră devine păstrătorul tradițiilor și al bogățiilor țării natale, un tărâm pe care nu îl poate accesa decât propriul popor. Și în plus cred că întreaga comunitate afro-americană e pe modul “standing ovations” după parada de actori formată din Chadwick Boseman, Michael B Jordan, Lupita Nyong’o, Angela Bassett, Forest Whitaker, Danai Gurira, pata de culoare fiind dată de Martin Freeman (foarte palid, hahaha), pentru că pentru amuzament a fost folosit Andy Serkis. Nah, să vedeți și voi albii cum e să fiți discriminați! 
Radiotopic 