Nici n-ai zice că Ivana Mladenovic, cu alura ei de zână fragilă (pe care a remarcat-o şi Radu Jude care a distribuit-o în Inimi Cicatrizate) poate ţine cu mână de fier un scenariu atât de dificil de manageriat precum acesta, care ecranizează cartea omonimă a lui Adrian Schiop. Şi totuşi aşa e, ea reuşind să pună în pagina cinematografică o poveste paradoxală şi incitantă de iubire, la coliziunea a doua lumi diametral opuse.
Căci personajele acestui dipol emotional sunt Adi- cel care îşi dă un doctorat în manele ( şi chestia asta ne face să ne amuzăm copios!!) şi Alberto, fost puşcăriaş, un personaj ce vine din inima unui cartier rău famat şi poartă cu sine toate tarele şi cutumele etniei rome. Spaţiul în care se dezvolta istoria este Ferentari- o enclavă a acestor etnici, în care ai nevoie de un gen de “protectorat” ca să poţi să te descurci.
Cu un limbaj neaoş şi cu scene care exploatează voalat nuditatea, filmul spune o poveste de supravieţuire complicată în care personajele încearcă angrenări emoţionale care să le echilibreze şi să le anuleze frica de singurătate. Cu toate că scenariul urmăreşte atent felul în care creşte relaţia Adi-Alberto, totul rămâne oarecum la suprafaţă, fară “comentariul” psihologic, survoland doar adâncimi care ar fi putut să confere şi mai multă substanţă.
Pitoreacă şi gregară, lumea Ferentariului ni se dezvăluie totuşi mai puţin agresivă decât ne-am aştepta, poate şi pentru că scriptul pune accent pe relaţia celor doi mai degrabă decât pe contextul social în care se dezvoltă. Interesant din perspectivă antropologică, Soldaţii. Poveste din Ferentari doar narează, fără să comenteze, exploatând “exotismul” şi existenţa frustă a acestei comunităţi care are un cod aproape inflexibil după care se conduce, iar tema LGBT este una acum pe val, dacă ne gândim că anul acesta în cursa pentru cel mai bun film străin la Oscar sunt două producţii care o abordează: 120 battement par minute al lui Robin Campillo si Call Me By Your Name semnat de Luca Guadagnino.
Notabil în rolul Alberto este Vasile Pavel-Digudai căruia îi reuşeşte de minune personajul- ca şi când ar fi actor profesionist, în vreme ce Adrian Schiop- semnatarul cărţii şi al scenariului- face un rol din care se vede că nu e confortabil cu postura asta. Oricum e remarcabilă performanţa Ivanei de a lucra cu aceşti oameni simpli, fără studii de actorie, pe care i-a talonat îndeaproape până să obţină ceea ce îşi dorea de la acest scenariu.
Neromanţat, frust şi direct cu o realitate a zilelor noastre, pictând în tuşe groase această lume specială a Ferentariului, filmul Ivanei Mladenovici ne livrează o poveste incitantă care ne şochează şi ne testeaza limitele şi înţelegerea, finalul neacordând şanse, ci trăgând peste istoria asta de iubire obloanele aproape impenetrabile ale realităţii căreia ar fi nevoită să îi facă faţă.
Filmul se afla deja în circuitul festivalier şi a suscitat interesul juriilor internationale care i-au acordat premii şi atentie, având –alături de presa de specialitate- comentarii elogioase la adresa acestei producţii româneşti.
Regia : Ivana Mladenovic
Scenariul: Adrian Schiop si Ivana Mladenovic
Distributia: Adrian Schiop, Vasile Pavel-Digudai, Dan Bursuc, Sorin Cocis
Produs de HiFilm Productions