Într-un adevărat bombardament mediatic după cele 13 nominalizari la Oscar și ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, vizionarea acestui film se anunța apriori una incitantă. În primul rând pentru că Guillermo del Toro nu știe să facă filme comune, fiecare dintre producțiile lui mai adăugând încă o valență acestui creator absolut special, și în al doilea – pentru că în lumea asta nebună în care trăim- eu simt permanent nevoia să mă întorc în poveste.
Magician al supranaturalului, Guillermo reconfirmă în The Shape of Water faptul că e un cineast cu o viziune globală, calibrând perfect miraculosul cu un pic de thriller, imaginea cu scenografia de excepţie, fiorul şi scenele dure cu izbăvirea prin iubire. Şi chiar dacă e un scenariu-basm care ne ia cu asalt din prima clipă (universul “ imponderabil” al viselor Elizei deschizând pelicula într-un mod excepțional!), construcţia în sine este cea care ne vrăjeşte, de ne lăsăm conduşi în poveste şi de sugestia narativă, dar mai ales de detaliile înşirate genial, care ne poartă pas cu pas către finalul- imprevizibil de previzibil ce e. Filmul însă nu este doar un alt pretext pentru o istorioară suprarealistă şi metafizică, pusă în scenă cu mijloace stilistice ce poartă fără dubiu amprenta lui del Toro.
El aduce pe ecran o poveste cu substanță, vehiculată în literatură și cinematografie: aceea a contopirii prin iubire a două ființe diametral opuse, cel mai puternic sentiment al Universului fiind capabil să șteargă diferențele inter-regn, și să ne înfățișeze o alchimie fabuloasă între două entități ce comunică empatic. Magia își face întâi apariția, apoi iubirea, căci dincolo de ceea ce se vede- este sufletul, este energia incomensurabilă a sentimentului, este comunicarea fără frontiere în acest limbaj universal, este găsirea jumătății care ne face întregi- și care nu e musai să fie pământeană. Ideea comunicării totale, a refacerii unui dipol, sparge tiparele și povestea devine acaparatoare, supranaturalul împletindu-se cu o realitate crudă a unei perioade dominate de rivalitatea ruso-americană, în care s-a afirmat același tip de personaj fără scrupule și simțăminte umane, care chinuie și omoara din plăcere.Şi paradoxal, personajele supranaturale excepțional construite în filmele lui Del Toro, sunt toate pozitive, nişte victime sau niște mesageri buni – iadul, negura constiinţei şi răul incurabil fiind aici, pe pământ, în oameni.
Soundtrack-ul excepțional este semnat de Alexandre Desplat, multiplu câștigător de Grammy, Oscar și Golden Globe și cel care ne-a vrăjit cu sonoritațile lui povestitoare în The Golden Compass, The Curious Case of Benjamin Button, Twillight Saga, Harry Potter, The King’s Speech, The Danish Girl, Zero Dark Thirty, The Imitation game, Unbroken sau Grand Budapest Hotel- și aici nu am citat decât selectiv repere ale creațiilor lui care sunt peste o sută, deopotrivă aparținând cinematografiei americane și franceze.
Distribuția este uimitoare și îi pune în valoare pe Michael Shannon (pe val anul trecut și acesta), pe Richard Jenkins- un actor cu mare potențial care încă așteaptă un rol pe măsura talentului lui, pe Octavia Spencer minunata orice ar juca, revelația fiind Sally Hawkins- pe care filmul ăsta cu siguranță a pus reflectoarele, căci Eliza pe care o interpretează ea este delicată, atentă și empatică, un suflet curat care merită marea iubire pe care i-o trimite Universul. Deși este mută, Eliza lui del Toro este în stare să comunice mai complex, mai adevărat și mai uman decât toți vorbitorii din film, complementarul ei vădindu-se a fi creatura fantastică acvatică alături de care își găsește împlinirea în acest basm romantic, fantezist și dramatic ce ne impresionează.
Cu siguranţă filmul nu e o capodoperă cum e El Laberinto del Fauno din 2006 (şi acum unul dintre filmele mele de suflet!), dar amprentat fiind de viziunea lui Guillermo del Toro, e ceva mai mult decât o peliculă oarecare, bine jucată şi bine regizată. Dar până la urmă nu asta înseamnă talentul? Acea sclipire care te scoate din pluton, acea privire care vede ceea ce restul lumii nu reuşeşte, acel unghi care pune o lumină unică pe o realitate altminteri comună? Eu cred că DA, superlativul talentului fiind genialitatea!
Regizor: Guillermo del Toro
Scenariu: Guillermo del Toro, Vanessa Taylor
Cu: Sally Hawkins, Octavia Spencer, Michael Shannon, Richard Jenkins, Michael Stuhlbarg
Radiotopic 