Se spune că telespectatorii filmelor horror plătesc cu bucurie doar ca să se simtă nefericiți! Eu pot să spun că vin din pură curiozitate să văd răul- pentru că el, prin orice formă, continuă să mă fascineze. În fond a-ți fi frică e ceva normal, a nu recunoaște asta- este însă anormal!
De data asta am știut povestea lui Stephen Hawking, dar mi-am amintit și de Jason Becker, un extraordinar chitarist, care suferă de aceeași maladie, boala Lou Gehrig (scleroză amiotrofică laterală). Și unul și celălalt au creat, dupa instalarea bolii, adevărate opere reușind să comunice folosind mișcarea ochilor. Jason declara într-un interviu: I am grateful and lucky to be surrounded by love and generosity.! Iar Stephen Hawking spune în film : „There should be no boundaries to human endeavor. However bad life may seem, where there is life, there is hope.” (mai mult…)
Ochii sunt ferestrele sufletului
Recunosc că nu știam mai nimic despre artista Margaret Keane, dar când am auzit de Tim Burton, Amy Adams și Christoph Waltz am zis: este o peliculă tentantă! Apoi citind biografia pictoriței am aflat că a declanșat acum 45 de ani unul dintre cele mai răsunătoare procese din justiția americană și a influențat major anime-urile japoneze. A început să deseneze figuri triste cu ochi mari, semnate cu numele soțului său,dar după 10 ani a trecut la subiecte luminoase și la Martorii lui Iehova, iar la 87 de ani încă mai pictează în Napa, California de Nord. Tim Burton i-a comandat în anii 90 un portret al logodnicei de atunci, Lisa Marie Smith, fost fotomodel pentru Calvin Klein și se pare că nu a scăpat ocazia de a pune mâna pe un scenariu deosebit. (mai mult…)
Wish I Was Here este cea de-a doua realizare regizorală a lui Zach Braff, cu ajutorul dat de peste 46 de mii de persoane care au răspuns cererii de pe Kickstarter, o platformă de finanțare a proiectelor și care au adunat o sumă care depășea 3 milioane de dolari, puțin peste jumătatea bugetului la care s-a gândit regizorul și producătorul ( adică Zach Braff). Prima a fost Garden State, apărută acum 10 ani, o poveste simplă și curată, calități pe care le moștenește și filmul despre care vă scriu acum. M-am bucurat că l-am revăzut pe Saul Berenson din Homeland, adică Mandy Patinkin pe numele său, un actor egocentric, considerat de mulți antipatic, dar în realitate talentat si cu mare potențial. Apoi tot cu bucurie am salutat intrarea în scenă a lui Josh Gad (pe care recent l-am văzut în comedia în care avea nevoie de șapte cavaleri de onoare) în rolul unui frate genial, dar care nu a realizat nimic notabil.
Matthew Vaughn era acum 17 ani unul dintre producătorii filmului regizat de Guy Richie – Lock, Stock and Two Smoking Barrels – pentru ca doi ani mai târziu să fie pe genericul de la Snatch, iar în 2002 să facă din nou echipă cu fostul soț al Madonnei pentru Swept Away! Dar la fel de bine e știut că este mare amator de benzi desenate, de aici și apetitul pentru producții ca: X-Men sau Kick-Ass. Și bun prieten cu Mark Strong , care apare în destule filme care poartă amprenta lui Matthew Vaughn. Așadar pentru Kingsman-The Secret Service nu putea să îl rateze! Alături de el apar Michael Caine, Colin Firth și Samuel L. Jackson. O distribuție de excepție pentru un film care m-a amuzat, ca pe un adolescent care nu a văzut vreodată vreun Bond sau Snatch.
Astăzi vă voi scrie câteva cuvinte despre un film simplu și emoționant jucat de un mare actor: este vorba de A DOG YEAR, o dramă din 2009, care îl are în rolul principal pe Jeff Bridges și pe care îl difuzează postul de televiziune Cinemax. (mai mult…)
Am avut o săptămână urâtă, așa că filmul ăsta a venit la țanc! Un pic de brain wash îmi trebuia, drept urmare m-am prezentat la datorie, ca un cronicar ce caută relaxare, și mai puțin ca unul care e pregătit doar de recenzie. (mai mult…)
Cea mai nouă producţie a fraţilor Whachowski (prima în 3D) este o altă sagă sf uimitoare şi imaginativă – care, în opinia mea, ilustrează genialitatea celor doi, dacă asta mai era necesar pentru aceşti creatori care au dat deja MATRIX şi Cloud Atlas cinematografiei universale!
Titlul filmului Whiplash este acela al melodiei scrise în 1972, de Hank Levy, un saxofonist, aranjor și compozitor american, care a colaborat cu nume importante din lumea jazz-ului, ca Stan Kenton sau Don Elli. Regizorul și scenaristul Damien Chazelle a debutat acum 6 ani în lumea filmului, tot cu o dramă muzicală – Guy and Madeline on a Park Bench- filmată în alb și negru. Spun tot o dramă, pentru că ideea celui de-al doilea film este inspirată de un eveniment petrecut în adolescența cineastului (fost toboșar), când intrând într-un big band, a fost nevoit să interpreteze din prima zi schimbările de ritm din Whiplash. Nu a înțeles nimic din partiturile din fața lui, iar asta l-a îngrozit! Rezultatul? Acest film, care e despre relația profesor-elev într-o lume mai puțin deschisă publicului larg, dar care se adresează, culmea, chiar tuturor privitorilor. Pentru că, indiferent de domeniu – științific, cultural, artistic sau sportiv – se formează o relație între tânăr și mentor, care poate fi distructivă și toxică sau constructivă și benefică. (mai mult…)
”Nunțile există doar pentru a le mulțumi pe femei”
Spărgători de nunți există pe la ei și în filmele lor: acum 10 ani i-am văzut pe cei doi, Vince Vaughn și Owen Wilson, în roluri de oameni infiltrați pe la nunți în scopul distracției fără bani și agățat femei. Dar nu m-am gândit că ar putea funcționa și o firmă de închiriere cavaleri de onoare, nași, chiar bocitoare (ideea de altfel prezentă și în Wedding Crashers). Așa că, pe acest scenariu, de sprijinit oameni care sunt în criză de cavaleri de onoare, este construit filmul care mocnește de prin 2002, de când regizorul Jeremy Garelick, asistentul veteranului Joel Schumacher și apoi al lui Todd Phillips (cel cu Hangover), a vândut drepturile proiectului intitulat The Golden Tux, companiei Screen Gems. (mai mult…)
Radiotopic 