Belgianul Erik Van Looy a realizat în 2008 pentru vorbitorii de franceză LOFT, iar șase ani mai târziu făcându-i-se milă de vorbitorii de engleză s-a ”autocopiat” cu The Loft (păstrându-l din vechea distribuție pe actorul Matthias Schoenaerts).
Și dacă am pomenit de distribuție, iată oferta masculină din noul The Loft: Vincent (Karl Urban), Chris (James Marsden), Luke (Wentworth Miller), Marty (Eric Stonestreet) Phillip (Matthias Schoenaerts) și să nu omit nici partea feminină, mult mai numeroasă, pentru că pe lângă neveste mai apar potențiale amante: Anne (Rachael Taylor), Allison (Rhona Mitra), Barbara (Valerie Cruz), Mimi (Kali Rocha), Ellie (Elaine Cassidy), Vicky (Margarita Levieva), Zoe (Dora Madison Burge), Sarah (Isabel Lucas). Subiectul este unul simplu: cei cinci băieți au șansa să intre în posesia unui cuibușor de nebunii – this kind of loft– evitând în acest mod posibilitățile de a lăsa urme de humping around: note de plată, chitanțe de hotel, restaurant, martori oculari, etc. Dar când lucrurile degenerează : urma scapă turma sau cineva pică de bou?
Nu e nimic nou: am mai văzut așa ceva într-un film realizat în 1962, Boys’ Night Out, al lui Michael Gordon, numai că în acel clasic sunt patru băieți și e vorba de o comedie. Erik al nostru a vrut o trilă, dar trebuia să ia filmul mult mai mult la pilă (ca în bancul cu proiectul ce le ieșea tuturor tanc, numai românilor o mândrețe de avion).
Filmul debutează cu o cădere, la propriu, de la mare înălțime și după asta începe tăvălugul. Apar băieții, apar și fetele într-o mișcare browniană, cu dialoguri infantile, dând senzația privitorilor că la unele scene și actorilor le este jenă de replicile pe care le au de dat. Personajele sunt urâte, la figurat, de data asta: unul e un violator drogat cu traume din copilărie, altul e un sac de osânză (nu e Wentworth, deși a pus ceva pe el) care se gandește să composteze orice, chiar și surioara unui prieten, pe un altul îl bănuiești că ar juca în tabăra adversă ( el e, el e Wentworth!), dar el e voyeurist, iar altul e ”colecționar” și fitilist.
Nu am avut de multe ori șansa să spun că actorii sunt acceptabili, scenariul ok, sunt destule întorsături, dar regizorul o dă în păpușoi constant până la final! Pentru că din punctul meu de vedere el avea toate elementele să scoată un film bun (adică un avion)….chiar și suspansul a fost de partea lui. Dar rezultatul e un produs care jignește pe alocuri inteligența și care conține personaje pentru care nu ai nici o reacție: de milă, de admirație sau măcar una umoristică. Și am mai făcut ceva ce nu prea fac la vizionări: m-am uitat de câteva ori la ceas să văd cât mai este!
Dar cum ziceam de atâtea ori: fiecare vede altceva în film şi de asta e bine să mergeţi la cinema să vă convingeţi că e/nu e ceva care să vă placă.
Regizor: Erik Van Looy
Scenariu: Bart De Pauw, Wesley Strick
Cu: Karl Urban, James Marsden, Wentworth Miller, Eric Stonestreet, Matthias Schoenaerts, Isabel Lucas, Rachael Taylor, Rhona Mitra, Valerie Cruz, Kali Rocha, Elaine Cassidy, Margarita Levieva, Dora Madison Burge
Distribuitor: Ro Image 2000 , Prorom