Fifty-Shades-of-Grey-Film-t_720x1080

Ce ar putea să facă un cinefil împătimit de ziua lui, altceva decât să vadă…un film? Aşa că mi-am propus să recuperez ceea ce, din varii motive, n-am văzut la timp: filmul  Samanthei Taylor Johnson, care puncta în 2008 cu scurtmetrajul Love You More (al doilea ei film) câte o nominalizare la BAFTA, Cannes și Premiile Academiei Europene de Film, dar şi un premiu la Sundance. Cu Fifty Shades of Grey, Sam vrea să dea lovitura pentru că are un punct de plecare cu potenţial: cărţile Erikai Leonard- best selleruri mondiale, acum pe cale să devină şi franciză cinematografică.

De la început trebuie să recunosc faptul că strategia de marketing a acestui film a fost una inspirată: a fost un fel de picătură chinezească, a exaltat imaginaţia pe principiul “este mai incitant ceva ce se întrevede, decât ceva expus total”, această devoalare fiind  pedala care tensionează pelicula de la un capăt la altul. Această aşteptare, această emoţie ce ni se livrează gradual, fără a avea până la final un climax, reprezintă de fapt găselniţa regizorală, cârligul principal care îi va ține captivi pe spectatori, atraşi în marea lor majoritate de subiectul cu conotaţii sexuale explicite. Dar este şi minusul demersului artistic, care fără latura reflexivă tinde să eşueze în facil. Filmului îi lipseşte clar dimensiunea filosofico-inițiatică intrinsecă pe care o au  peliculele lui Lars von Trier, scriptul încercând să pedaleze pe ceea ce vinde de fiecare dată: sexul, partea deviantă a acestuia fiind un fel de bonus oferit spectatorului dornic de senzaţii. În ce mă priveste, prefer emoţia denudată, mult mai captivantă decât trupurile goale. Dar – cum e de la sine înţeles- filmele nu se fac pentru critici şi pentru cinefilii exigenţi, ci pentru public, focusarea pe vânzarea peliculei fiind evidentă şi eficientă, semn că specialiştii în marketing  folosiţi au fost unii inspiraţi, leopardul promis fiind mult mai puţin spectaculos decât gardul vopsit de afară.

Oricum – nu mă îndoiesc – că filmul va fi un succes pentru publicul de toate vârstele – care se va buluci în cinematografe să îl vadă, fiecare cu  orizontul lui de aşteptări subsumat nivelului de înţelegere şi cultură. Asta înseamnă că vom mai avea 2 urmări, ca să egaleze la numar volumele autoarei şi să îi isterizeze la maximum pe cei ce vor valoriza latura erotică a scriptului ce – din păcate- nu se apropie nici o clipă de arta erotică.

fifty

Dakota Johnson- care o interpretează pe Anastasia Steele, are actoria în ADN, fiind fiica Melaniei Griffith si a lui Don Johnson, şi nepoata actriţei fetiş a lui  Alfred Hitchchok, Tippi Hedren- iar aici este proaspătă şi ingenuuă, senzuală şi cerebrală, ea făcând – în opinia mea-un rol curat, fără volute, dar credibil. În 2015 Dakota mai are două premiere, una este Black Mass, unde va juca alturi de Sienna Miller, Johnny Depp şi Benedict Cumberbatch, iar cealaltă este A Bigger Splash în care le va da replica altor doi  mari actori: Ralph Fiennes şi Tilda Swinton.

Fifty_Shades_of_Grey_40313

Partenerului ei , irlandezul Jamie Dornan este actor de seriale, dar și model şi muzician, iar în rolul Christian Grey , tânărul miliardar cuceritor şi misterios, ne arată toate astea. Neinspirată, nenaturală chiar, schimbarea culorii frumoşilor lui ochi albaştri cu nişte lentile de contact negre, şi greşit  ghidajul regizoral, altminteri nu îmi explic felul în care joacă rolul ăsta un actor care a demonstrat că are talent, şi pe care tot în 2015 îl vom mai vedea şi în Anthropoid, filmul lui Sean Ellis despre doi soldaţi cehoslovaci care trebuie să asasineze un înalt ofiter SS.

O vedem într-un rol minimal ca întindere pe Marcia Gay Harden, o actriţă cu potenţial imens, pe nedrept neeploatat până acum- şi care, în rolul mamei lui Christian Grey ar putea avea partituri mai substanţiale în următoarele filme. Pentru că nu am nici o îndoială că vor fi şi acelea, aşa că nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem dacă regizoarea va avea înţelepciunea şi inspiraţia să exploateze alte zone stilistice (poate metalimbajul, cine știe!), sau va rămâne la suprafaţa subiectului, cu un mesaj diluat şi inconsistent, cum au îndeobşte sequel-urile. Şi n-ar fi nici o surpriză pentru  mine dacă în urmatorul film, Anastasia ar pune ea biciul pe fesele bine lucrate la sala ale iubitului -care- se vede cu ochiul liber că a dezvoltat deja o dependenţă pentru această parteneră ingenuuă.Sau dacă nu îl perverteşte ea la o viaţa casnică de tip matriarhal, care o să dinamiteze povestea erotică şi o să răstoarne previziunile…În carte cum o fi ??!!!

Regia: Sam Taylor-Johnson

Scenariu: Kelly Marcel, E.L. James

Cu: Dakota Johnson, Jamie Dornan, Jennifer Ehle, Eloise Mumford, Victor Rasuk, Luke Grimes, Marcia Gay Harden, Rita Ora, Max Martini

Distribuit în România de Ro Image 2000

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s