Pentru un film turnat în două luni, cu un buget restrâns, nu e rău! Pentru un regizor antrenat pentru filmele horror (Eden Lake, Woman In Black), scenarist la My Little Eye și asistent de regizor la The Descent: Part 2 din nou, nu e rău! Pentru un film care nu s-a vrut cu teroriști (ni s-a cam aplecat de teroarea, ca și de victoria de după 1989…unde ești, fă, Victorie, în acest caz- bă, teroristule) și care este de fapt despre tâlhari, din nou scriu că nu e rău. (mai mult…)
Posts Tagged ‘film’
Bastille Day
Posted: 27/04/2016 by michaelaplaton in FilmEtichete:2016, action, Anatol Yusef, Andrew Baldwin, Arieh Worthalter, Atac de ziua nationala, Bastille Day, Charlotte Le Bon, cinema, Eriq Ebouaney, film, filme noi, Idris Elba, James Cox, James Watkins, José Garcia, Kelly Reilly, movie, Paris, recenzie, review, Richard Madden, RoImage 2000, Stéphane Caillard, Thierry Godard, trailer
0
The Huntsman- Winter’s War
Posted: 20/04/2016 by michaelaplaton in FilmEtichete:Cedric-Nicolas Troyan, Charlize Theron, Chris Hemsworth, Emily Blunt, fairy tale, Fantastic, film, Jessica Chastain, movie, recenzie, review, RoImage 2000, Snow White and The Huntsman, The Huntsman: Winter's War, trailer
Cred că deja e un trend prin lumea făcătoare de bani de la Hollywood să prinzi povestea şi s-o scuturi ca să ajungi înaintea începutului chiar, aşa că prequell-urile par mai băgate în seamă pe masură ce originalitatea este abandonată în favoarea unui drum deja deschis de un film care a avut succes. Aşa că Cedric-Nicholas Troyan, care la Snow White and The Huntsman (2012) s-a ocupat de efecte speciale nu de regie, face acum un pas către upgradarea profesională şi preia frâiele acestei producţii care este puţin de acţiune, puţin de dragoste, puţin fantastică şi puţin dramă, într-un cuvânt o poveste.
Şi ştiti cu toţii că iubesc poveştile, că mă identific cu energia lor specială şi cu dinamica personajelor care – inevitabil- sunt împărţite în „răi” şi „buni’, aşa că o să recomand întotdeauna un film aparţinând acestui gen. Pe de altă parte nu pot să nu sesizez faptul că scenariul suferă pe alocuri de inconsistenţă şi este mult prea previzibil. Dar nu cumva apartenenţa la tărâmul acesta magic ne livreaza totul deja tag-uit, aşa că doar o imaginaţie de geniu poate inova şi crea noul, spectaculosul, ceva în stare să ne uimească în mod absolut?! Orice ar fi însă, personal prefer să vizionez o astfel de producţie (cu toate sincopele ei) decât să mă încarc negativ la un film plin de violenţă sau absurd.
Este clarissim pentru oricine că regizorul a mizat la maximum pe doua atuu-ri pe care le-a aruncat în „joc” într-un mod curajos: distribuţia şi efectele speciale.Cea dintâi, ni-i readuce pe Charlize Theron şi pe Chris Hemsworth din precedentul film, şi ne bucură prin prezenţa Jessicai Chastain şi a lui Emily Blunt, nou cooptate în a da viaţă- prima războinicei Sara, iar cea de-a doua reginei Freya. În rest avem licenţe explicite de prin alte producţii celebre, aşa că atmosfera, personajele şi chiar situaţiile ne provoacă un deja vu cu Cronicile din Narnia, Lord of the Rings, Crăiasa Zăpezii, Harry Potter,Twilight iar lista poate continua. Al doilea atu este reprezentat de efectele speciale, capitol la care dl Troyan se pricepe, aşa că basmul devine fantastic şi capată mult mai multe valenţe cu ajutorul CGI şi a tehnicii 3D.
Cât despre personaje, ele sunt un fel de adunare generală la care au fost convocate cu duiumul, aşa că avem şi Regina rea- megalomaniacă, crudă şi egotică- şi Craiasa Zăpezii- transformată în insensibilă prin pierderea iubirii- şi troli dar şi pitici (doar 4!), şi un vânător – căruia pe la noi i se mai zice şi Făt-Frumos- şi o Cosânzeană- care însă e războinică şi roşcată nu bălaie- şi o oglindă magică manipulatoare, care aici este nu doar un instrument, ci şi un receptacul al răului, de apariţia-dispariţia căreia legându-se partea suculentă a complotului.
Esenţa acestui basm rămâne însă povestea de iubire cu o luptă intrinsecă şi felul în care –nu-i aşa – ea învinge totul şi restabileşte echilibrul Universului. Filmul se termină, ca orice basm, cu un happyend, ceea ce este îmbucurător, căci şi rezoluţia asta optimistă a cam început să fie sabotată în multe scenarii.
Jocul actorilor este în conformitate cu nivelul de măiestrie artistică al fiecăruia, dar şi cu partiturile care nu toate sunt egale valoric, impresia generală fiind că niciunul dintre protagonişti nu a avut vreo dificultate cu privire la personajul pe care îl interpretează, filmul nevenind cu roluri substanţiale care să aducă beneficii de imagine, să conteze pentru vreun premiu sau să fie de CV. Şi cu toate neajunsurile, filmul merită cu siguranţă văzut, mai ales dacă o faci ca o alternativă la tot ce ne asaltează acum în cinematografie cu violenţă, cu iminenţa unor cataclisme, cu războaie intergalactice sau cu extincţia omenirii.
Aşa că vă invit să intraţi în poveste- unde e o minune pentru fiecare – şi să vă dedaţi la bucuria curată a celui care vede şi apreciază ceea ce e frumos şi bun, lăsând la o parte răul şi urâtul, pentru că – zău! – asta face bine şi la tonus şi la estetica vieţii!
Un lup printre oi
Posted: 20/04/2016 by michaelaplaton in Animatie, FilmEtichete:Ana Baniciu, Andrey Galat, comedie, familie, Fantastic, film, Freeman Entertainment, Maxim Volkov, Mihai Chiţu, movie, recenzie, review, Ruby, trailer, Un lup între oi, Volki i ovtsy
Se apropie weekendul aşa că e momentul să ne facem planuri, iar acestea îi au întotdeauna în centrul lor pe cei mici, care trebuie distraţi, bucuraţi şi stimulaţi mai ales în vacanţele presărate haotic în anul şcolar astfel debalansat. Aşa că o opţiune bună e filmul cu oiţele şi lupul.
Subiectul nu e nou, dar e de fiecare dată proaspăt, căci fie că e vorba de albine, buburuze, troli, copii, iepuraşi sau căprioare, povestea este aceeaşi cu viaţa adevărată: trebuie să te uiti în tine ca să vezi cine eşti cu adevărat, iar atunci când în aventura asta a cunoaşterii ai alături prieteni, poţi să fii sigur că sunt unii adevăraţi pe care trebuie să îi păstrezi.
Aşa că această fantezie minunat colorată regizată de Maxim Volcov şi Andrey Galat ne introduce într-un tărâm magic, în care coabitează comunităţi de animale grupate în orăşele ce le calchiază şi structural şi organizaţional pe cele omeneşti, cu deosebire că fabula noastră se petrece într-un timp ideal care acordă tuturor aceleaşi şanse şi în care trădarea, nemernicia, slugărnicia şi egoul supradimensionat sunt doar accidente singulare care perturbă atmosfera idilică a muntelui cu pajişti de un verde smarald, care îi ocroteşte pe toţi.
Că răul este o prezenţă singulară –cu atât mai vizibilă- şi că oricât ar fi de manipulator şi planificat nu poate izbândi într-o mare de bine, devine o lecţie importantă, pe care –din pacate- nu doar cei mici ar trebui să o asimileze. Căci din ce în ce mai des vedem cum oamenii degenerează alergând după putere, şi uită care sunt de fapt adevăratele valori demne de tezaurizat. Aşa că povestea lui Grey- lupul devenit printr-o întorsătură de poveste, berbec- este un exemplu uşor de înţeles pentru cei mici, aventura lui iniţiatică fiind însă aceea a unui adult imatur care este nevoit să îşi descopere adevărata identitate. Şi nu spune nimeni că e uşor- nici în film, dar nici în viaţă- aşa că Grey experimentează sentimente şi trăiri care îl descumpănesc şi îl rănesc, dar îl şi orientează către devenirea şi asumarea lui. Parcursul îl pune în situaţii paradoxale cerându-i maximă flexibilitate a înţelegerii şi integrării, şi ajunge să înţeleagă că valorile morale se potrivesc oricărei comunităţi, că legile universale ale vieţii acţionează independent de persoane şi că o existenţă demnă şi armonioasă care se bazează pe înţelegere, respect şi iubire este tot ce trebuie pe pământ ca să putem vieţui frumos.
Şi sper din tot sufletul ca mesajul acesta generos şi accesibil să ajungă la copii, iar părinţii să depăşească stadiul de vizionare eminamente recreativă şi să vorbească puilor lor despre miezul de înţelepciune cuprins în poveste. Căci de când lumea, poveştile nu sunt doar „basme”, ci au tâlcuri adânci, sunt de multe ori ritualuri initiatice pe care – folclorul sau creatorii geniali- le dăruiesc cititorilor de toate vârstele.
Şi nu cred că ar trebui să îmi fie ruşine să mărturisesc că adevăratul sens al acestor „zise” înţelepte şi profunde mi s-a revelat pe de-a-ntregul abia târziu, când preocupată de discipline spirituale am început să citesc totul cu o altă înţelegere.
Vă recomand aşadar acest film frumos şi vesel, care aduce sumedenie de personaje iubibile dar şi tipologii, şi pe care copiii îl vor adora pentru culorile lui, pentru desene şi pentru atmosfera generală de bine universal, de magie, pe care această producţie o pune în sufletele de orice vârstă.
O animaţie amuzantă„Un lup printre oi” are premiera în cinematografele din ţară pe 22 aprilie, în varianta dublată în limba română şi de prezenţe din lumea muzicală precum: Mihai Chiţu, Ruby şi Ana Baniciu.
Iar cei care au fost la lansarea filmului, au putut să îşi desfete ochii şi nu numai,cu bucuria curată, netrucată a copiilor prezenţi la Grand Cinema Digiplex Băneasa, într-un spaţiu în care personajele (lupi si oi) s-au pus pe joacă alături de cei mici, într-un iureş al unei energii minunate, cum doar evenimentele Freeman Entertainment ştiu să ne prilejuiască.
Jungle Book- de la animaţie la Live Action Movie
Posted: 18/04/2016 by michaelaplaton in FilmEtichete:2016, Ben Kingsley, Bill Murray, Christopher Walken, Disney, film, Forum Film România, Idris Elba, Jamie Dornan, Jon Favreau, Lupita Nyong'o, movie, new, recenzie, review, Rudyard Kipling, Safrron Burrows, Scarlett Johansson, The Jungle Book, trailer
Printre cărtile copilăriei pe care le-am iubit cu fervoare, este şi acest text excepţional al lui Rudyard Kipling, mult mai profund decât putem să ne dăm seama la primele lecturi. Căci dincolo de aventura lui Mowgli este călătoria iniţiatică şi drumul spre maturizare ce vine cu lecţiile majore ale vieţii, întrebările existenţiale care se ivesc de timpuriu şi pentru ale căror răspunsuri trebuie să înveţi să te asumi ca fiinţă singulară, dar şi socială. Iar întâmplările acestei minunate poveşti devin, decodate în această cheie, un parcurs al devenirii personale împletite cu o luptă pentru găsirea identităţii. Aşa că prima oară ne cucereşte naturaleţea puiului de om crescut de lupi, felul în care se relaţionează în mod natural, pentru simplul fapt că e autentic şi nu ştie să se prefacă, să se ascundă, să mimeze. El trăieşte totul cu intensitatea primordială a animalului din junglă ce are ascendentul faptului că aparţine totuşi speciei din vârful lanţului trofic. Scenariul acestei versiuni spectaculoase vizual este unul care urmăreşte caroiajul romanului , dar mai ales încearcă prin această abordare cu ultimele cuceriri ale CGI, nu să se desprindă, dar să vireze stilistic faţă de celebrul film Disney, căruia îi aduce tribut într-un mod inspirat, păstrand câteva dintre momentele esenţiale şi upgradându-le cu tehnica actuală, în aşa fel încât trimiterile la desenul primordial ne întorc în timp şi fredonăm ca nişte copii ce încă mai suntem, şi ne regăsim în acel desen animat ce ne-a însorit sufletele la fiecare vizionare, şi pe care îmi vine greu să cred că cineva nu l-a văzut încă, măcar fragmentar.
Filmul lui Jon Favreau ne ţintuieşte în faţa ecranului şi îl privim cu ochii dilataţi sub ochelarii 3D, cu aceeaşi foame a imaginarului căruia i se oferă hrană, cu aceeaşi stupoare că tot ce vedem este generat de computer şi că detaliile halucinante cu care este pictată cinematografic pelicula, calchiază într-atât realitatea, încât după câteva minute nici nu ne mai dăm seama că nu sunt cadre naturale, că animalele nu sunt în carne şi oase, şi că ficţiunea este cuvântul de ordine căruia trebuie să îi subsumăm totul.
Povestea în care suntem introduşi şi ţinuţi captivi este aceeaşi care ne-a făcut să trăim intens aventurile lui Mowgli, copilul crescut de lupi care are o pantera drept cel mai bun prieten. În fapt, citită într-o manieră matură, şi suprapusă unei experienţe de viaţă, povestea puiului de om este una în care căutarea sinelui şi a locului în lume devine esenţială atunci când se vede dezrădăcinat din ceea ce considerase că este casa şi arealul lui. Filmul lui Favreau nu modifică viziunea desenului animat primordial, ci doar îl pune într-o altş lumină, accentele căzând pe concepte fundamentale precum: familie, prietenie, sacrificiu, iubire, apartenenţă, şi chiar pe unele ontologice, precum posibilitatea, proprietatea, interconectivitatea, aşa că este mult de discutat şi pentru cei mari şi pentru cei mici.
Venind după realizarea a trei blockbustere Iron Man, Favreau aduce un suflu proaspăt tiparelor primordiale ale personajelor, infuzându-le cu posibilităţile nemărginite ale efectelor generate pe calculator, aşa că acum ne azvârlim în jungla lui Mowgli cu nesaţul participativ pe care ni-l insuflă tehnica 3D, în care imaginea ţi se aşterne la picioare, sunetul te ia pe sus, iar povestea te cuprinde ca şi când ai fi şi tu acolo. Este progresul care ne-a facut să privim halucinaţi aproape şi Avatar al lui James Cameron, şi care, pe zi ce trece dă frâu unei alte şi alte dimensiuni a erei digitalizării.
Personajele par reale, aşa că pierd din convenţionalul desenului animat, Bagheera, Baloo, King Louie, Shere Khan, Kaa şi Raksha căpătând voci prin acelea ale unor actori remarcabili precum Ben Kingsley, Bill Murray, Christopher Walken, Idris Elba, Scarlett Johansson, Jamie Dornan sau Lupita Nyong’o, cărora li se adaugă într-un rol mininal de naratoare, Saffron Burrows.
Uimitor însă rămâne felul în care micul Neel Sethi, cel care este Mowgli, joacă de unul singur tot filmul, doar cu o croma în spate, tot restul fiind abia pe urmă adăugat, universul luxuriant al junglei care e casa lui apărând ca prin farmec, digitalizat dar real până la ultimul amănunt, până la ultima nuanţă. Aşa că nu este o surpriză imensul succes pe care pare să îl înregistreze pelicula, care are deja încasări de 100 de milioane de dolari în primul weekend de la lansare, avand deja o urmare în lucru.
Iar celor care nu înţeleg de unde nevoia asta nesăţioasă pentru poveste, orice vârstă ai avea, le recomand să privească în ei cu ceva mai multă atenţie şi iubire ca să vadă că acolo, stingher şi abandonat mai există copilul interior care nu vrea altceva decât să fie fericit, să-l bucuri cu istorii frumoase în care binele triumfă şi în care fiecare îşi primeşte răsplata pentru acţiunile sale, în fapt aceasta fiind una dintre legile fundamentale ale universului a cărui evoluţie nu poate fi oprită. Aşa că toţi cei care i se opun, vor sfârşi deplorabil, ca toate personajele care nu accepta mersul firesc al vieţii şi legile ei majore.
Nu mă îndoiesc de faptul că acest film va face carieră şi că ne vom întoarce la el iar şi iar, aşa cum am făcut-o de fiecare dată când universul Disney a coborat în casele şi sufletele noastre de copii şi ne-a făcut fericiţi, şi ne-a alinat dându-ne speranţă. Căci cu toţii am plâns şi am râs, am năzuit şi am disperat, am îndrăznit şi am fost înspăimântaţi , ne-am ridicat şi am triumfat împreună cu personajele emblematice, învăţând cum să fim mai autentici, mai buni, mai adevăraţi.
Criminal
Posted: 13/04/2016 by michaelaplaton in FilmEtichete:2016, action, Alice Eve, Amaury Nolasco, Antje Traue, Ariel Vromen, cinema, crime, David Weisberg, Douglas Cook, Dragoș Săvulescu, drama, film, filme noi, Freeman Entertainment, Gal Gadot, Gary Oldman, Jordi Mollà, Kevin Costner, Michael Pitt, movie, recenzie, review, Robert Davi, Ryan Reynolds, Scott Adkins, Tommy Lee Jones, trailer
Sinceră să fiu îmi era puțin dor de Kevin Costner, pe care nu l-am plăcut de prima oară, ci treptat, pe măsura ce farmecul lui special mi s-a arătat. De atunci am tot așteptat roluri de excepție, căci simțeam că are acea sclipire, dar parcă acestea nu au venit pe de-a-ntregul, el trecând pe lângă măretie la oarece distanță. Nu spun ca nu a avut roluri foarte bune (ca în Dances with Wolves, The Dragonfly, The Postman, Bodyguard sau Message in a Bottle) dar îmi pare că nu a găsit încă partitura completă, ideală pentru el, într-un film de anvergură. Nici în Criminal nu este la parametri maximali, dar face un rol credibil într-un film de acțiune care te prinde, în pofida truismelor și a scenariului nu foarte original. Cu siguranță însă are destul suspans, destulă acțiune și mai ales mulți actori buni care să suscite interesul publicului dornic de adrenalină. Așa că regizorul Ariel Vromen mizează aproape total pe distribuție, lucru înțelept, dar care nu funcționează întotdeauna global. Nume precum Kevin Costner, Gary Oldman, Tommy Lee Jones, Ryan Reynolds, Gal Gadot sau chiar Michael Pitt sunt în măsură să atragă, dar marele talent al unora dintre ei este subestimat de rolurile din Criminal pe care le-au facut –evident- ca să-și plăteasca facturile. (mai mult…)
10 Cloverfield Lane
Posted: 10/04/2016 by michaelaplaton in FilmEtichete:10 Cloverfield Lane, 2016, Bradley Cooper, buncar, cinema, Damien Chazelle, Dan Trachtenberg, drama, film, filme noi, Horror, J.J. Abrams, John Gallagher Jr., John Goodman, Josh Campbell, Mary Elizabeth Winstead, Matthew Stuecken, movie, mystery, recenzie, review, RoImage 2000, trailer
Urmărind același tipar al unor destine puse față în față cu lupta de supraviețuire post atac chimic și invazie extraterestră, acest 10 Cloverfield Lane nu este Cloverfield 2 și nici o urmare a filmului din 2008, regizat de Matt Reeves, în care personajele principale erau interpretate de Blake Lively, Mike Voghel și Jessica Lucas, alături de o distribuție numeroasă care populează un New York destructurat de un cutremur îngrozitor. De fapt filmul se restrânge la doar trei personaje și evoluează în mare parte în interiorul unui buncăr, acțiunea demarând abrupt cu o punere în scenă a genericului, inovativă și demnă de un thriller care promite. Fără să se oblige la ceva, dar livrând de fiecare dată roluri de toate calibrele, întinderile sau culorile, John Goodman vrăjește camera din nou, prilejuindu-ne o reîntâlnire cu marele lui talent. Cum reușește omul ăsta să fie și zglobiu, și agil la gabaritul lui, nu am reușit să îmi dau seama niciodată, după cum m-a impresionat în egală măsură în partituri comice sau dramatice. Rolul lui din 10Cloverfield Lane nu este unul complicat pentru anvergura actoricească a lui Goodman, dar este o ocazie să îi urmărim mimica și felul în care intră în personaj și comunică stări fie că vorbește, sau doar se expune ochiului camerei. Îi dau replica Mary Elisabeth Weenstead care are un vârf de carieră anul acesta, de vreme ce joaca în 6 filme și John Gallagher Jr actor de seriale ( Law & Order, NYPD Blue) reconvertit la marele ecran, amandoi ținându-i piept onorabil domnului Goodman, care orice ar fi polarizeaza atenția. (mai mult…)
My Big Fat Greek Wedding 2
Posted: 10/04/2016 by michaelaplaton in FilmEtichete:2016, Alex Wolff, Andrea Martin, comedy, Elena Kampouris, film, filme noi, Freeman Entertainment, Gia Carides, Joey Fatone, John Corbett, Kirk Jones, Lainie Kazan, Michael Constantine, movie, My Big Fat Greek Wedding 2, Nia Vardalos, recenzie, review, trailer
De câte comedii are nevoie lumea ca să fie mai destinsă, mai veselă și mai aptă să trăiască frumos? De cât mai multe este răspunsul categoric, iar când ele sunt benigne, într-o energie pozitivă și cu un umor sănătos care te face să îți exersezi prin râs musculatura facială, îți dorești să le și revezi chiar. Nunta a la grec 2 este o comedie tipică, nostimă și predictibilă despre ce înseamnă o familie cu adevărat unită. Iar veritabilul clan Portokalos, naturalizat în State, este o mică enclavă elenă care își păstrează identitatea culturală, perpetuând tradițiile și crescându-și urmașii tot în spiritul lor. Așa că la 12 ani, după prima Nuntă grecească ne mai paște una, care nu este cea la care v-ați aștepta! Căci printr-o întorsătura de situatie, un act este invalidat de o lipsă de semnătură și iată un motiv de comedie suculentă cu personaje care mai de care mai hilare și mai surprinzătoare, într-un joc al orgoliilor, al părerilor și al detensionărilor care merg în marș voios către finalul și previzibil și happy, dar pe care ni-l dorim din tot sufletul. Și asta pentru că ficțiunea este de multe ori felul în care noi ne găsim rezolvările pe care viața nu ni le dă, și putem să ne bucurăm că măcar așa, în această convenție, lucrurile se așează fix cum trebuie, oamenii se găsesc-regăsesc la țanc, iar totul se încheie apoteotic cu artificii pe timp de noapte și curcubee pe timp de zi! De ce însă ne mai plac aceste comedii? Pentru bucuria lor curată, pentru că deși concură viața, filmul e întotdeauna învins, pentru că în existentența noastră uneori nu chiar balansată, comediile de genul asta decupează o felie de lumină care sa ne mângâie, să ne destindă. (mai mult…)
Eddie the Eagle
Posted: 06/04/2016 by michaelaplaton in FilmEtichete:1988, 2016, bazat pe fapte reale, Biography, Calgary, Christopher Walken, cinema, comedy, determinare, Dexter Fletcher, drama, Edvin Endre, film, filme noi, Hugh Jackman, Jim Broadbent, Jo Hartley, Jocurile Olimpice de iarna, Keith Allen, movie, OdeonFilm, recenzie, review, sarituri cu schiuri, Sean Macaulay, Simon Kelton, ski jumping, Sport, Taron Egerton, tenacitate, Tom Costello, trailer, Winter Olimpics
Devine din ce in ce mai clar că un film pornește cu dreptul dacă are scris pe afiș și la credite că este inspirat de un caz real! Apoi dacă mai adaugi că producătorii sunt aceeași ca în cazul lui Kingsman: The Secret Service, este cu siguranță o trambulină, iar dacă este vorba despre sărituri cu schiurile nici nu se putea un subiect mai potrivit J. Deși adevăratul Eddie ‘The Eagle’ Edwards a declarat anul trecut la BBC că filmul se bazează doar pe 10-15% din viața sa, această peliculă a reușit să mă impresioneze. În primul rând pentru că m-am regăsit și eu în postura oamenilor care nu au acordat încredere, atunci când am întâlnit personaje care, deși lipsite de talent, aveau în schimb ambiție și capacitate de a se antrena până ieșea bine ceea ce iși propuneau. Și în al doilea rând pentru că regizorul mizează pe umor, iar personajele filmului sunt prietenoase! (mai mult…)
Batman V Superman
Posted: 24/03/2016 by michaelaplaton in FilmEtichete:2016, action, Amy Adams, batman, Ben Affleck, Diane Lane, Fantastic, film, Freeman Entertainment, Gal Gadot, Henry Cavill, Holly Hunter, Jesse Eisenberg, movie, recenzie, review, SF, superman, trailer, Zack Snyder
Michaela crede că:
Se pare că tot ce se atinge de magia celor doi fantastici se preface în blockbuster, aşa că acest hibrid ranforsat până în prăsele, cu personaje pe alese, ne propune o cavalcadă de întreprinderi de-ale lor, cu scopul premeditat de a ne cuceri. Iar publicul vine la Superman vs Batman deja divizat, căci protagoniştii au deja fanii lor care nu vor să-şi schimbe lesne preferinţele, cei nehotărâţi având încă o ocazie nesperată să aleagă o supereroină, Wonder Woman, dacă sunt într-atât de pricinoşi de nu le place nici unul dintre cei doi superputernici. Filmul este unul de acţiune-fantastic-SF, condus cu abilitate de către Zack Snyder, care şi-a făcut o intrare spectaculoasă în 2006 cu atât de discutatul 300- Eroii de la Termopile, pentru ca apoi să continue cu Legend of the Guardians patru ani mai târziu, şi Man of Steel în 2013. Acum manageriază cu fler o echipă de actori buni, cărora pare să le placă scenariul, şi mai ales faptul că evoluează într-un film al unei francize de mega succes.
Dincolo de lupta clasică dintre bine și rău, de personajele cunoscute, de extratereștrii obligatorii şi de o poveste de dragoste manifestă, filmul nu aduce nimic nou. Cu toate astea are puterea să coaguleze talentul actorilor, şi ne cucereşte cu un „je ne sais quoi” cuprins în ştiinţa detaliului, în dinamica scenelor, în energia pe care o dezlănţuie şi – până la urmă- prin felul în care două personaje simbolice colosale îşi împart scenariul. Şi, slavă Domnului, că Lois Lane nu este iar vreo urâtă şi vreo strâmbă, ca să dăm în nebunie gândindu-ne cum de-a ales-o tocmai pe ea neasemuitul Superman! Dar, nu-i aşa, sufletul este cel care contează, iar de data asta şi frumuseţea delicată a lui Amy Adams, până mai ieri prinţesă minunată prin musicaluri, dedată la roluri majore de pe la Man of Steel, Big Eyes, Her şi American Hustle încoace. Şi pentru că eram la capitolul personaje şi actori, le-am revăzut cu bucurie pe Holy Hunter- într-un rol mult prea mic pentru marele ei talent, şi pe Diane Lane, întotdeauna minunată indiferent de ce ar juca. Jeremy Irons şi Laurence Fishbourne n-au nici ei mare lucru de făcut în film, dacă luăm în calcul potenţialul lor de excepţie, dar cu cât mai multe nume mari pe generic, cu atât mai aprig şi interesul publicului plătitor! Revelaţia acestui film este la capitolul frumuseţe şi prospeţime, Gal Gadot, care a prins biletul câştigător în 2009 cu Fast & Furious şi de atunci bifează cel puţin un film pe an, şi care aici o întruchipează pe Wonder Woman, pentru ca dacă ar mai fi vreun nehotărât în alegerea personajului fantastic preferat printre specatori, să nu-l scape din gheare filmul nici pe ăsta! În ceea ce priveşte capitolul joc, Jessie Eisenberg pare să fie suflul de aer proaspăt, deşi el este veşnic în rolul adolescentului întârziat şi rebel, dar, recunosc, o face într-un fel doar al lui, cuceritor şi credibil, dându-ne un Lex Luthor diferit, carismatic şi …pe care, într-un mod paradoxal, poţi chiar să îl şi placi, dacă decodezi fragilitatea lui emoţională disimulată şi ţi se face milă!
De obicei filmele în care este o inflaţie de personaje a căror notorietate este concurentă – par artificiale, nişte „făcături” menite doar sa aducă încasări; Batman V Superman reuşeşte însă să treacă de bariera asta şi să livreze o producţie în stare să te captiveze, fapt ce i se datorează evident lui Zack Snyder. Trebuie însă să recunoaştem că având un asemenea material nu i-a fost chiar greu, cei doi scenarişti descurcându-se onorabil cu tema ultraofertantă, dar nu într-atât încât să ne uluiască. Avem câte puţin din toate: şi dileme morale şi filosofice, şi trimiteri la psihologia maselor, şi iubire şi nebunie şi SF, deşi ceea ce ne „fură” este acţiunea, scenele de luptă care destructurează universul citadin, efectele speciale şi tensiunea interioară a filmului, pe care nu ni-l putem însă explica pe de-a-ntregul: de ce se luptă Superman cu Batman? Răspunsul este simplu, ca să aibă de la ce se-mpăca!
În economia globală a unei pelicule, momentele cele mai importante sunt începutul- care dacă nu e captivant te poate face să renunţi la a mai vedea filmul – şi sfârşitul – care pune punctele pe toate „i”-urile şi îţi imprimă emoţiile şi sentimentele cu care pleci din sală. Batman V Superman începe abrupt, violent, cu scene extreme de oraş sub asediul navelor extraterestre, cu panică, durere şi frică, pentru ca apoi sa introducă treptat personajele principale intr-o cadenţă pe care o va păstra într-un mod fericit până la final.
Vă recomand cu căldură filmul, care, dincolo de toate are calitatea de a ne întoarce în vârsta care iubea supereroii şi trăia cu ei poveşti fabuloase, şi de a ne bucura sufletul cu care credeam/mai credem că întotdeauna binele învinge răul!
Marcel considera că:
Nu am înţeles de ce ar trebui să se bată Superman cu Batman! De ce să fie în tabere diferite? De ce să nu se concentreze împreună pe eliminarea extratereștrilor, în loc să se încontreze ca doi cocoși? Inițial m-am gândit că va fi un fel de Bruce Lee îl bate pe Van Damme, dar pe măsură ce vezi filmul ceața de pe ochi se risipește și pui cap la cap elementele ca într-un puzzle pentru copii între 6 și 12 ani!
Lui Snyder îi place prea mult să distrugă: în primul rând, el e ca un copil care face ravagii printre jucăriile lui favorite, atunci când se supără pe ele. Asta nu înseamnă că scenele de luptă, mai ales cea din final, nu sunt bine generate și executate, si asta mai ales pentru că suma alocată departamentului de efecte speciale a fost de peste o sută de milioane de dolari! Păi, cum să nu fie brici?
Ben Affleck este surpriza emisiunii, pardon, a filmului și a muncit mult ca să se întâmple acest lucru…în primul rând a muncit fizic! Wonder Woman este o wonder model, de origine israeliană, la 1,78, care este bineee de tot, deși gurile rele zic că este prea slabă (da, da, și strugurii acri ca dracu’). E perfectă îmbrăcată, e și mai bine semi îmbrăcată, ușor cam glacială, dar are verbul la ea! Henry Cavill chiar se contopește cu personajul, e serios, e iubăreț și aprig când e cazul (și da, sângerează și el). Holy Hunter este un mare talent și singura care e relaxată în această ipostază de senatoare într-un film cu super eroi, spre deosebire de un alt mare actor, Jeremy Irons, pe care l-am perceput ușor crispat, dar adoptând o mină ironică, aproape mucalită. Jesse Eisenberg face un pas important în carieră jucând excepțional rolul villain-ului Luthor, chiar și când are muci la nas! Ceea ce lipsește cu adevărat din aciditatea replicilor celor doi este umorul, (ca in Deadpool), așa că personajele sunt prea serioase, prea sfătoase și încrâncenate!
Și fiți foarte atenți că dacă veți sta cu nasul în nachos și popcorn s-ar putea să îi ratați pe Aquaman sau Flash, iar dacă s-a întâmplat acest lucru, nu-i bai, îi vedeți la anul în The Justice League, tot în regia lui Zack Snyder.
Coloana sonoră semnată Hans Zimmer este trambulina scenelor de luptă și sincronizată impecabil cu tunetele, fulgerele, exploziile, trântele greucenilor sau cu gazele de luptă.
Regie: Zack Snyder
Scenariu: Chris Terrio, David S. Goyer, Bob Kane, Bill Finger, Jerry Siegel, Joe Shuster
Muzica:
Cu: Ben Affleck, Henry Cavill, Amy Adams, Jesse Eisenberg, Diane Lane, Laurence Fishburne, Jeremy Irons, Holly Hunter, Gal Gadot
The Other Side of the Door
Posted: 23/03/2016 by michaelaplaton in FilmEtichete:2016, cinema, Ernest Riera, film, filme noi, Horror, Javier Botet, Jeremy Sisto, Johannes Roberts, Logan Creran, movie, OdeonFilm, recenzie, review, Sarah Wayne Callies, Sofia Rosinsky, Suchitra Pillai, The Other Side of the Door, trailer
După ce am văzut trailer-ul filmului The Other Side of the Door nu mă așteptam la vreo creație de maestru, ci la o producție mediocră, cu actori fără cărți de vizită impresionante pentru acest gen, un regizor perseverent, dar fără inspirație, un scenariu la care te aștepți și scene pe care le-ai văzut de zeci de ori în filme din acest capitol al groazei. Sincer, am obosit să văd aceleași ”scheme” sau aceleași locuri pe unde sălășluiește răul: păduri, temple, camere întunecate, dulapuri și paturi. Nici măcar șamanii, prafurile halucinogene și gândacii care îți atacă mâncarea, nu îmi mai trezesc fiori! (mai mult…)
Radiotopic 