sully_xxlg-jpegImediat după vizionare vorbeam cu Michaela despre talentul remarcabil ca regizor al lui Clint Eastwood și asta pentru că aparent filmul pare ușor (și este) descifrabil, curge lin, pare scurt (are 96 de minute și chiar este cel mai scurt film regizat de Eastwood), are alura unui documentar din genul cu salvări miraculoase și nu cu dezastre în aer. Și totuși l-am văzut cu ochiul, mintea și scurta experiență a unui ofițer nenavigant: am înțeles drama controlorului de trafic (excelent surprinsă în câteva scene rapide), am înțeles îndoiala pilotului când datele citite din dispozitivile de înregistrare ale avionului păreau să contazică deciziile echipajului și am înțeles (chiar dacă nu sunt de acord în totalitate cu ea)și maniera de a ancheta a celor de la agenţia americană pentru securitatea transporturilor (NTSB). Citește restul acestei intrări »


WarCe se întâmplă când te duci la o comedie, te aştepţi doar să râzi, dar în schimb la final eşti contrariat de cum e viaţa şi cât e de uşor e să o „ fentezi” pentru un câştig major? Eşti surprins! Iar dacă în fenta asta e implicat şi guvernul american laolaltă cu traficanţi de arme, albanezi şi doi novici norocoşi…gata scenariul!

Aşa că War Dogs este filmul (după un subiect real) despre cum doi puștani reușesc să înșele vigilența Pentagonului (ceea ce pe ecran pare chiar simplu!!!) și să obțină un contract baban (300 de milioane de dolari) de vânzare de arme și muniție către Armata Națională Afgană. Și mai e vorba puțin și despre faptul că dacă ești prea lacom, poți fi dat în gât de un român (pardon, albanez!) supărat că nu a fost plătit pentru munca prestată conștiincios. Citește restul acestei intrări »


afis

Cine afirmă că Suicide Squad nu e o producţie care să te ţină cablat la scenariu…are dreptul la părearea lui, după cum şi eu am la a mea. Şi recunosc, aşteptam filmul ăsta ştiind că David Ayer n-ar putea livra decât ceva “în forţă”, căci filmografia lui cuprinde pe lângă Fury – Sabotage, Commando, End of Watch, Last Man şi Street Kings. Aşa că pornind de la premisele acestea, cu trailerele vizionate şi cu ideea că, deşi se revendică în mod clar din megafranciza Batman, această creaţie ar putea fi dinamică, interesantă şi fresh! Ceea ce a şi fost!

Citește restul acestei intrări »


poster

La prima privire am fi tentaţi să catalogam filmul drept unul lejer, cu accente frivole, o comedie uşoară despre nişte mame care au scăpat frâiele, beau, agaţă tipi prin baruri şi fac petreceri dubioase. În realitate el este unul al cărui mesaj e în registru grav, căci trage un semnal asupra felului în care femeile se lasă dominate într-un mariaj, în care acceptă ca să renunţe la ele devenind “proprietăţi”ale soţilor care le folosesc fără scrupule, uitând să le respecte, să le aprecieze şi să le ajute, este despre cum societatea vrea să ne egalizeze, să ne depersonalizeze încadrându-ne în tipare de comportament şi inoculând copiilor de mici diverse şabloane care să îi etaloneze apoi în alte clişee de succes false şi lipsite de fond. Aşa că această comedie este – dincolo de comicul de situaţie şi limbaj destul de comun –  o satiră amară care însă dă şi cheia ieşirii din adevărata “nebunie” care este falsitatea, subsumarea idiotizantă faţă de nişte aşa numiţi lideri, în fapt doar nişte bieţi frustraţi loviţi de mania grandorii, care încearcă să iasă din propria lor micime şi neputinţă prin putere.

6

Citește restul acestei intrări »


index

De ce să mai mergi la alt Bourne după atâtea “bornăieli” (trei cu Matt Damon și unul cu Jeremy Renner)? Merită să îl mai vezi pe Matt cum vrea să spulbere dezamăgirile provocate de Jeremy (care nu are nici o vină!) într-un parteneriat profitabil cu Paul Greengrass, care revine după două încercări regizorale foarte reușite? Răspuns sincer: DA!

8

 

Citește restul acestei intrări »


index

Pare de necrezut (chiar şi pentru cei din generaţia mea­­), dar de la primul Ghostbusters au trecut deja 30 de ani, iar acum, sub bagheta lui Paul Feig, Melissa McCarthy, Kristen Wiig, Kate McKinnon, Leslie Jones si  Chris Hemsworth, încearcă să resusciteze subiectul cu fantomele şi vânătorii lor, şi să pompeze aer cald în această franciză în aşa fel încât să o înalţe iar. Şi culmea e că le reuşeşte aproape la toate capitolele, pentru că au operat o întorsătură abilă de condei scenaristic şi regizoral, menită să atragă şi să ţină în poveste diferite categorii de public, pedalând pe tot atât de variate modalităţi cinematografice care să le  dea actorilor „combustibil” şi să nu prăbuşească zepellinul Ghostbusters cu numarul 3.

2

Citește restul acestei intrări »


Valerian

EuropaCorp a lansat o  imagine emblematică pentru stilul vizual al multașteptatului thriller S.F. în regia lui Luc Besson, VALERIAN ȘI ORAȘUL CELOR O MIE DE PLANETE, cu ocazia participării la un panel special în cadrul ediției 2016 Comic-Con de la San Diego, din 21 iulie 2016.

Cel mai scump film din istoria filmului european va avea ajunge în cinematografele din toată lumea, inclusiv din România, exact peste un an, pe 21 iulie 2017, și îi are în distribuție pe protagoniștii acestei imagini, Dane DeHaan și Claire Delevingne, alături de Rihanna, Ethan Hawke, John Goodman și Clive Owen.

Distribuit în România de RoImage 2000.

 


1

Ori de câte ori revăd un film al copilăriei sau adolescenţei, sau un nou episod al unei francize care datează de atunci, mă întreb cum o să rezonez găsind totul upgradat la zilele noastre, în alte culori, cu alte efecte, personaje, actori, viziuni. Iar răspunsul vine firesc, cam acelaşi de fiecare dată. Sufletul nu îmbătrâneşte – doar mintea! Dacă sufletul cu care priveam în acel “atunci” este nepervertit  în “acum”, emoţia este acolo, fascinaţia e prezentă, şi trăim totul cu ochii dilataţi şi respiraţia tăiată, exact ca prima oară. Dacă însă mintea deja a îngropat sufletul şi a preluat “conducerea” navei care suntem, atunci vom altera tot ce ne-ar putea face să ne bucurăm iar deplin, să fim autentici şi să ne regăsim trepidaţia şi energia începutului, uimirea, aventura.

poster

Citește restul acestei intrări »


afis

Jackie Chan, care a împlinit deja 62 de ani(!!!), a jucat în tone de filme cu arte marțiale cu buget redus, si a devenit celebru abia cu „Maestrul beat” din 1978 (culmea, nu cu scurtele apariții în două filme alături de Bruce Lee!!), o productie pentru amatorii de film cult cu luptători Kung Fu. Dar recunoașterea supremă  avea să vină abia 20 de ani mai târziu, odată cu Rush Hour,unde „evolua” alături de țăcănitul Chris Tucker, expresiv si imprevizibil, inspirat și hazos, cu care a facut un cuplu de exceptie, așa că lumea nu se mai satură și, atâta timp cât este cerere,  se pare că se discuta deja  și despre o  parte a patra. Să fie primit, zic!  Anul trecut Jackie a folosit aceeași rețetă (ca producător) cu Adrien Brody și John Cusack în Dragon Blade, care a fost de tot râsul, dar care a ajuns la break even, așa că nu a deziluzionat total producatorii chinezi, care anul acesta recidivează masiv.

Citește restul acestei intrări »


folderJeff Beck –un muzician complet, cu un loc de onoare în aula rock-ului- a lansat acest megafon (Loud Hailer) prin care își strigă neliniștile legate de viitor, război și politică. Noua producție vine după discul Emotion & Commotion (2010) și alături de marele chitarist au onoarea să cânte vocalista Rosie Bones, chitarista Carmen Vandenberg, toboșarul Davide Sollazzi şi basistul Giovanni Pallotti.

La 72 de ani maestrul Jeff nu are nici o temere să experimenteze și nici o jenă în a acorda atenție elementelor muzicale moderne, fără a-l omite pe Jimi Hendrix (ascultați Scared For The Children). După câteva audiții ale albumului pot să spun cu mâna pe inimă că acest Loud Hailer este pentru mine, până acum, albumul anului 2016. E blues rock, e pasiune, e protest, e modern, e funky, e punk, e southern blues! E pur și simplu Jeff Beck!

Jeff putea să aibă ce vocalist/vocalistă și-ar fi dorit, dar Rosie Bones cântă/vorbește și chiar se fandosește exact așa cum vrea maestrul.

Nu trebuie să fii fan Jeff Beck sau un împătimit al chitarei pentru a simți energia și pasiunea acestui muzician care nu s-a culcat niciodată pe lauri și nici nu cred că s-a gândit vreodată la pensionare.

Muzicieni:

Jeff Beck – electric guitar

Carmen Vandenberg – electric guitar

Rosie Bones – vocals

Davide Sollazzi – drums

Giovanni Pallotti – bass

 

 

Cover

 

Cred că prima piesă Foghat pe care am ascultat-o a fost Slow Ride…Nu prea mi-a plăcut, dar era bună la petrecerile unde băieții trăgeau de corzile unei chitare imaginare, iar fetele stăteau, turcește, pe parchet și fumau, uitându-se la noi când cu amuzament, când cu ciudă (că nu prea mai alegeam și noi o piesă lentă). La sfârșitul anilor 80 am uitat de ei, iar la începutul anilor 90 când deja lucram în radio, erau alte alegeri muzicale (mai ales că descoperisem contemporary country).

Ei bine, în 2016 a apărut al 17-lea album de studio al englezilor (mai iubiți în SUA, decât la ei acasă), din formula de începuturi ținând steagul sus toboșarul Roger Earl, iar ceilați componenți jurând credință Foghat-ului din 2005: Charlie Huhn- rhythm guitar, vocals, Bryan Bassett-lead guitar și Craig MacGregor-bass. Albumul Under The Influence a fost bine primit atât de ascultători, cât și de critică, iar luna aceasta a ajuns pe 17 în clasamentul Billboard Hard Rock Album.

Din 1983 nu s-a mai întâmplat acest lucru și meritul e al bătrâneilor (Roger Earl a împlinit 70 de ani pe 16 mai, iar ceilalți se învârt în zona cu 60 și ceva).

Cele 12 melodii (din care una e un cover -Heard It Through The Grapevine și alta o reinterpretare a celui mai cunoscut cântec, pe care-l pomeneam la început-Slow Ride) sunt perfecte tot pentru petrecere (poate pentru oameni de vârsta mea).

Muzicieni:

Bryan Bassett – lead, slide guitar, background vocals

Roger Earl – drums, vocals

Jeff Howell – bass guitar, background vocals

Charlie Huhn – lead vocals, lead guitar

Craig MacGregor – bass

Scott Holt – vocals on „Upside of Lonely,” „Honey Do List,” „All Because of You”