Archive for the ‘Film’ Category


Nici n-ai zice că Ivana Mladenovic, cu alura ei de zână fragilă (pe care a remarcat-o şi Radu Jude care a distribuit-o în Inimi Cicatrizate) poate ţine cu mână de fier un scenariu atât de dificil de manageriat precum acesta, care ecranizează cartea omonimă a lui Adrian Schiop. Şi totuşi aşa e, ea reuşind să pună în pagina cinematografică o poveste paradoxală şi incitantă de iubire, la coliziunea a doua lumi diametral opuse.

(mai mult…)


kinopoisk.ru

Ajunsă la capitolul final, trilogia cinematografică a Labirintului pare să nu fi regresat, ceea ce e îmbucurător, spre satisfacţia adolescenţilor care vor savura încă o peliculă action în care încape şi puţin romantism şi nişte iubiri imposibile şi nişte situaţii limită şi o maladie cataclismică pentru omenirea ce se chinuie să îi găsească leac.

(mai mult…)


unnamed

Nu pot să spun altceva despre Yorgos Lanthimos decât că este un creator cu o viziune într-atât de specială încât ne bulversează, ne şochează si deseori chiar ne agresează cu un gen de thriller psihologic atât de acut şi sugestiv în metaforele lui, încât e mai de speriat decât orice.

(mai mult…)


Ca să faci un film despre un personaj real cu o însemnătate majoră în istoria lumii, îţi trebuie nu doar o documentare de excepţie şi un scenariu solid, dar şi curaj -căci Churchill nu a fost nici comun, nici simplu ca om şi politician. Dar Joe Wright a punctat atât de deciziv pe acest script genial scris de Anthony McCarten, încât deja pot să pariez pe nominalizări şi chiar adjudecări de Oscar. Cât despre Anthony- nu mai adaug decât că tot el este creatorul  unui alt scenariu excepţional , The Theory of Everything, un film  multi laureat pentru al cărui rol principal Eddie Redmayne lua un Oscar, un Golden Globe şi un Bafta în 2015.

(mai mult…)


Credeți-mă că „navetistul” ăsta regizat de spaniolul Jaume Collet-Serra e mai bine-n rol decât Taken-urile alea, cu fata lui Taken răpită şi salvată,  sau nevasta lui Taken pe care o recuperează devastând un oraş!  Dar eu pe Liam Neeson aș vrea să îl văd jucând  în roluri  „mari” precum cel al preotului Vallon din Gangs of New York (deși aici Daniel Day Lewis e „tata lor”), Valjean din Les Miserables, Ottway din The Gray sau chiar doctorul Jerome din Nell, unde era alături de  cea care urma să îi devină sotie -regretata Natasha Richardson, fiica actriței Vanessa Redgrave și a regizorului Tony Richardson!  Căci Liam este un actor special, un irlandez cât casa-are 1,93- 65 de ani și încă-i șade bine, are talent cu carul, voce de bubuie difuzoarele, așa că, gata cu agentul ăsta, că vorba aia: joci, nu joci, vremea actoriei trece!

(mai mult…)


Impresionant şi dinamic, acut şi migalos manufacturat, filmul lui Robin Campillo este radiografia unei crize (sociale şi individuale) scrise şi regizate cu pasiune şi jucate cu nesaţ, toate într-atât de vadite încât a convins juriul de la Cannes anul acesta  adjudecându-şi le Grand Prix. Cu experienţa de scenarist care îi livra lui Laurant Cantet materialul pt The Class, câstigător în 2012 de Palm d’Or, Campillo reuşeşte un scenariu amănunţit elaborat, cu inserturi şi suprapuneri neaşteptate cu intersecţii de planuri temporale şi acţiuni colaterale, şi momente eclatante de lumină şi muzică.

(mai mult…)


Happy End, ultima creaţie al lui Michael Haneke, este o dramă art house ce pare să condenseze temele ce străbat filmografia lui,  revendicându-se prin toate cele drept o urmare a tulburătorului “Amour” din 2012,  cu care triumfa la Cannes şi la Oscar.

(mai mult…)


Filmul lui Alexander Payne este departe de a fi  o comedie aşa cum este catalogat, reuşind să fie într-un mod uimitor aproape un SF- drama-fantasy care te pune pe gânduri. Căci dincolo de cele cateva secvenţe în care apare comicul de limbaj sau de situaţie, Mini-oamenii pune probleme acute ale vremii, precum poluarea, pauperizarea şi suprapopularea planetei.  Soluţia cinematogtafică găsită pare să ne îndrepte către o satiră a societăţii de consum, dar e mult mai mult.

(mai mult…)

SLENDER MAN

Posted: 04/01/2018 by michaelaplaton in Film

Slander Man va avea premiera pe 8 mai si este (evident ) un horror care valorifica personajul omonim care era un fenomen pe internet prin 2009 si care pare a fi responsabil de disparitia unui numar considerabil de copii si adolescenti, dar si de actiuni terifiante cu care a bantuit familii intregi ( in fapt arsenalul tuturor personajelor din filmele de gen) Fara nume cunoscute pe generic si regizat de Silvain White, francezul cu o vasta experienta de seriale si cel care este responsabil pt The Looser din 2010- cu un rol pentru care Idris Elba a castigat un BET Award si in care mai jucau Jeffrey Dean Morgan si Zoe Saldana, acest Slender Man pare sa fie …de speriat!!

 

Vertical Entertainment punctează major la Golden Globes!

Posted: 12/12/2017 by michaelaplaton in Film

cid:image001.jpg@01D2C81F.43F9C730Cea de-a 75-a ediţie a Globurilor de Aur și-a anunțați ieri nominalizații, iar printre titlurile care s-au bucurat de cea mai mare atenție se numără „The Post: Secretele Pentagonului”, „Pentru toți banii din lume”, „Jocuri Secrete” și „Un artist numit dezastru”, filme pe care Vertical Entertainment le distribuie pe marile ecrane din România la începutul anului viitor.

(mai mult…)