Uimitor de la primele cadre filmul lui Kore Eda este atât de excepţional manageriat regizoral şi totuşi atât de simplu ca poveste , încât aproape atinge perfecţiunea. Cu o viziune ce clădeşte scenariul cu minuţie ducându-l până într-un punct în care îl răsuceşte recalibrând totul în virtutea unei alte perspective, Shoplifters nu te lasă să întrevezi povestea, dar ţi-o clădeşte vizual şi emoţional cu mare artă.
Aflat la primul lui film în calitate de regizor şi co-scenarist- Bradley Cooper livrează cu această melodramă exact cantitatea necesară de love story, spusă cu tonul potrivit, jucată excelent într-o poveste de o simplitate cuceritoare, în fapt o dramă despre cum traumele copilăriei sapă răni insurmontabile în mintea şi sufletul personajului. Şi cu adevărat „a star is born”- căci Lady Gaga este o apariţie excepţională descotorosită de imaginea de produs de marketing – şi care lasa la vedere doar fata frumoasă şi talentată care ne cucereşte pur şi simplu. Căci dincolo de talentul ei incontestabil de cântăreață- este, iată- o actriţă înzestrată care în acest dipol Ally- Jackson face o figură mai mult decât frumoasă, reușind să-i dea o replică de pe poziții de egalitate lui Bradley Cooper- din ce în ce mai rafinat, mai complex și mai profund ca actor.
Nici nu mă îndoiam că Damien Chazelle va excela cu această nouă creaţie a lui, căci el îşi lăsa la vedere potenţialul încă de la Whiplash, trecând apoi prin La La Land, două filme care l-au adus în lumina reflectoarelor, căci au contorizat Oscaruri duium, plus sumedenie de alte premii importante.
Nu pot să afirm că filmul lui Ruben Fleischer este unul care inovează genul sau că ocoleşte clişeele, dar este neîndoielnic că „anti-eroul” pare să câştige teren, mai ales în inflaţia de super eroi care a luat cu asalt marile ecrane în ultimii ani. Aşa că punând laolaltă tot ce ar fi de interes pentru un public avizat şi dornic, acest action-adventure- SF- fantasy este un film care te face să pactizezi cu protagonistul, care nu e neapărat de la început unul pozitiv.
Indubitabil avem nevoie de poveste în existențele noastre uneori prozaice, iar orice producţie care ne-o dăruieşte cu talent şi elocvenţă cinematografică este una pe care o îmbrăţişăm spontan. Iar de vreme ce magia este un teritoriu fără frontiere, fantezia asemenea, nu mai e nevoie să argumentăm felul în care cele două concură pentru a ne atinge sufletele.
Filmul lui Paul Negoescu se înscrie în linia tradiţională a comediilor pe care publicul le iubeşte fără rezerve, la care aderă spontan dintr-o nevoie antrenată în anii comunismului de a râde chiar şi atunci când în viaţă nu pare să fie loc de amuzament. Iar crezul declarat al regizorului – de a le aduce zâmbetul pe buze spectatorilor- este materializat în această comedie light, permeabilă şi stenică, în care însă problemele existenţiale majore nu sunt ocolite. Căci nu poate fi ceva mai important decât asumarea propriei vieţi cu tot cu o relaţie şi un copil, iar personajul principal – deşi conferenţiar universitar, nu pare să se fi maturizat într-atât încât să ştie ce vrea să facă din şi cu viaţa lui.
Texturat la maximum, cu defecte şi hiatusuri, filmul lui Arnaud Desplechin este încă o demonstraţie a faptului că există imperfecţiuni perfecte. Căci pelicula are o logică a ei şi numai a ei, alambicările unui univers interior ce pare al autorului însuşi purtându-ne în lumea asta tragicomică, excesivă dar captivantă, introducându-ne personaje complexe şi paradoxale ce ne conving însă şi ne vrăjesc.
Clar în momentul acesta al anului ne dorim comedii, căci e încă vacanţă pentru mulți şi vrem să intrăm într-o energie benignă care să rimeze cu acest sfârşit august generos, iar Demi soeurs, filmul pe care şi-au unit forţele să-l regizeze Saphia Azzeddine şi François-Régis Jeanne, e tot ce ne trebuie, căci e light ca un şpriţ de vară şi chiar dacă dispare repejor în portofoliul vizionarilor noastre, o face lăsându-ne un gust plăcut. Aşadar vi-l recomand, căci este de astăzi în cinematografe, fiind una dintre premierele săptămânii.
Nu cred că poate nega cineva faptul că Mission Impossible 6 este unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului! Şi să nu fii fan, nu poţi să nu îl admiri pe Tom Cruise făcându-şi singur cascadoriile şi alergându-se pe apă, în aer şi pe sub pământ cu toţi răii planetei, într-o cursă ce ne aminteşte de Fast and Furious, într-atât e de spectaculoasă şi neverosimilă altundeva decât în spaţiul cinematografic. Dar de vreme ce am venit la film și am acceptat convenţia, primim şi personajul cu tot cu trupă, stil şi atitudine- aşa că nu prea ar avea nimeni de ce să se plângă/cârcotească sau ce să reproşeze.
Fără nici o urmă de cosmetizare, Loving Pablo este atât de frust şi de feroce cum însăşi lumea traficanţilor de droguri este, celebrul cartel Medellin deţinând supremaţia prin felul brutal şi primitiv în care îşi tranșa problemele- de la lupte şi rivalităţi interne, la parteneriate de circumstanţă. Iar felul în care Pablo Escobar reacţiona este aproape ireal, zâmbetul ascunzând de multe ori o cruzime greu de imaginat. Şi totuşi în sufletul acestui mafiot de temut încăpea şi iubirea, căci familia rămâne pe primul loc orice ar fi şi oricât de multe ar fi fost derapajele traversate.
Radiotopic 