mia-et-le-lion-blanc-151702l

Printre filmele care m-au bucurat cu energia lor benignă, cu felul în care ilustrează încă o dată faptul că iubirea este motorul tuturor lucrurilor şi că din iubire poţi să faci orice- este şi acest Mia şi Leul Alb – ce intră de astăzi în cinematografe.

Întotdeauna o opţiune prioritară pt mine, filmele de genul acesta sunt şi ocazii excepţionale pentru a aduce în discuţie ideea alegerii şi a priorităţilor în viaţă, felul în care îţi urmezi visul şi locul pe care îl ocupa iubirea în Univers şi în lumea interioară a fiecăruia.

Filmul de o simplitate absolută este în aceeaşi măsură frumos şi sincer, căci spune povestea universală a unei prietenii exepționale între o adolescentă rebelă nevoită să se mute de la Londra în Africa împreună cu familia, şi un leu alb- personaj aproape mitic- căruia Mia cea răzvrătită îi îngăduie să intre în lumea ei şi să îi cucerească inima. Drumul până la iubirea necondiţionată şi încrederea totală nu este uşor – mai ales când nu ai alt aliat decât un frate mai mare cu probleme emoționale- dar Mia este atât de puternică încât înţelege, integrează şi crede în legenda care o va ajuta să îşi salveze prietenul.

mia-et-le-lion-blanc-476038l

Pelicula lui Gilles de Maistre (cu experiență de director de imagine, scenarist, actor si producător) pune şi o altă problemă majoră- aceea a legislaţiei care permite vânarea animalelor sălbatice pe baza unui simplu permis pe care amatorii de senzaţii îl platesc- dorinţa lor de a omorî fiind exploatată oneros de traficanţi protejaţi de legi aberante şi crude ce încurajează vânătorii de trofee.

mia-et-le-lion-blanc-305305l

Deşi pare un film dedicat, faptul că a fost produs de The Kevin Richardson Foundation nu îi scade din merite- căci acesta conştientizare a felului meschin şi destructiv în care omul decide viaţa sau moartea unui animal/a unei specii – pentru amuzament sau orgoliu personal- este necesară, şi cu cât vor fi mai multe semnale de alarmă şi acţiuni ale celor cărora le pasă de natură- cu atât şansele de a schimba ceva cresc.

mia-et-le-lion-blanc-327903l

Excepţional de-a dreptul demersul regizoral al lui Gilles de Maistre, care urmăreşte povestea prieteniei dintre leul alb şi adolescenta Mia – în timp real- filmările derulându-se pe parcursul a trei ani pe care cei doi i-au petrecut împreună, aşa că dacă vă imaginaţi că este o peliculă care abundă de CGI, aflaţi că leul este …veritabil, ca şi iubirea Miei pe care o împărtăşeşte magnifica felină. Călătoria inițiatică a celor doi pare de-a dreptul miraculoasă- odată cu ea venind – conform legendei- și descătușarea energiei care clădește, pacifică și aduce laolaltă.

mia-et-le-lion-blanc-874979l

Frumos cinematografiat în simplitatea lui, scenariul pune în valoare personajele jucate credibil şi emoţionant, Daniah De Villiers- Mia , valorificând prietenia ei cu leul și într-o altă peliculă a anului trecut -L’enfant et le lion blanc- dovedind un curaj  excepţional care vine din iubirea şi respectul pentru fiinţele splendide cu care partajăm acest pământ.

mia-et-le-lion-blanc-850130l

Am remarcat-o si pe Melanie Laurent (Shosanna Dreyfus din Inglourious Basterds) într-un rol sensibil- mama Miei- ce nu îi pune nici o problemă acestei actrițe talentate cu un potențial subevaluat, a cărei asemănare izbitoare cu Nastassja Kinski nu poate să nu ne frapeze.

mia-et-le-lion-blanc-596321l

Lecţia pe care o serveşte acest film cu o energie minunată este aceea a încrederii în prietenie şi iubire şi mai ales a consecvenței de a lupta să păstrazi şi să aperi ceea ce iubeşti – așa că îl recomand din toată inima celor care își doresc un suflet luminos.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s