Radiotopic

Cea de-a 12 editie B-IFF si-a propus sa ne uimeasca si se pare ca reuseste aducandu-ne in atentie filme speciale, notabile, care ne dau de gandit, ne zgaltaie putin cu intelesuri profunde sau ne amuza intru linistea si echilibrul sufletului. Si desi vine dupa o cascada de alte festivaluri intamplate in ultimele doua saptamani ( NexT, DaKINO, Cinepolitica) reuseste sa aiba o identitate intr-atat de puternica incat sa polarizeze atentia publicului, dar si a criticii.

In ceea ce ma priveste, iubesc festivalurile, le astept, sunt emotionata si cand incep, si cand se termina si asta intr-un mod special, pentru ce reusesc sa puna ele in mintea si sufletul nostru , pentru energia condensata pe care o aduc si pentru ca intr-un fel aparte aduna un public special, care prefera alt gen de productii decat blockbusterele. Mai mult, circuitele festivaliere acorda sanse multor productii de a iesi in lume, caci filmele independente nu sunt promovate la paritate cu celelalte, evident din motive pur comerciale, asa ca avem ocazii limitate sa putem vedea unele din ele.

Competitia acestui an ne propune Ma Ma, filmul lui Julio Medem –cel care ne-a daruit si Lucia y el sexo, cu o Penelope Cruz surprinzatoare ca intotdeuana intr-o poveste de viata dura, L’avenir cu Isabelle Huppert al regizoarei Mia Hansen Love, A Dragon arrives!  povestea halucinanta a iranianului Mani Haghighi, Youtube Bazaar al lui Dan Chisu, Trois souvenirs de ma jeunesse, filmul cu note de umor pigmentat si cu ceva sexualitate al francezului Arnaud Desplechin, La fille du patron cu o nota pregnant sociala revendicandu-se din portretul clasei muncitoare franceze actuale- regizat de Olivier Loustau si Death in Sarajevo o interpretare libera dupa piesa Hotel Europa a filosofului francez Bernard-Henry Levy regizata de Danis Tanovic , un thriller despre nesfarsita tranzitie si despre felul in care istoria se repeta.

Sectiunea francofona ne aduce filmul lui Guy Edoin cu Monica Belluci, D´Ardennen al lui Robin Pront, Baden Baden in regia lui Rachel Lang, Un enfance al lui Philippe Claudel in timp ce Venezia ne propune El Clan al lui Pablo Trapero, Mita Tova al israelienilor Tal Granit si Aharon Maymon, El Desconocido in regia lui Dani de la Torre si Argentina al lui Carlos Saura.

D’ARDENNEN

Am remarcat thrillerul psihologic al regizorului Robin Pront, ce marcheaza debutul lui in lung metraj si care ar putea fi o trancriere libera a istoriei celor doi frati biblici Cain si Abel, pusa intr-un tipar cu fior autentic si cu un crescendo al tensiunii care tine finalul in chingi. Asa ca povestea celor doi mici escroci prinsi la locul faptei se transforma prin ispasirea unei pedepse doar de catre  unul dintre ei, intr-o drama veritabila, atunci cand la iesirea din inchisoare fratele incapabil sa se mai reinsereze social, posedat de gelozie si de frustrarea ca a platit si pentru ceilalti, se defuleaza furibund ucigand fara sens. Scenariul se dezvolta cu implicarea fara voie a celuilalt frate, fortat si moral, dar si prin legatura de sange sa ia parte la incercarea de a ingropa un cadavru. Din acest punct actiunea o ia la vale si antreneaza personaje, situatii si dezlegari dureroase, sfarsitul filmului, nedrept si partial imprevizibil, lasand filmul in suspansul respiratiei pe care ti-o tii in fata biruintei raului si a hazardului, intr-un carnagiu intolerant.

La FILLE DU PATRON

ste si el un debut in lung metraj, Olivier Loustau fiind si senarist si protagonist al acestui film pe care il marturisea a fi unul al incheierilor de capitol, dar si al inceputurilor.Pe de o parte avem o radiografie a clasei muncitoare intr-o perioada in care industria mica si mijlocie se destructureaza, fabrica de textile care e “cadrul” actiunii fiind in pragul falimentului. Pe de alta parte este o poveste de iubire surprinzatoare in care sunt prinsi aproape neverosimil fiica patronului si unul dintre muncitori. Elementul liant al tuturor situatiilor tensionate din fabrica si familie este echipa de rugby a textilistilor, singura care mai reuseste sa adune pe toata lumea si sa sparga cu energia participarii la meciuri frustrarile si durerile tuturor.Peste toate se detaseaza iubirea celor doi si felul in care se indreapta catre o rezolutie o asemenea relatie cu un final care da sperante si care dinamiteaza reguli si conveniente. Filmul este cu adevarat unul sincer, jucat convingator, dar care sufera de o oarecare schematizare a relatiilor, care nu aprofundeaza sentimente si evolueaza cu niste reactii de suprafata, acolo unde o abordare care sa nuanteze trairile personajelor ar fi adus un plus de valoare.

DEATH IN SARAJEVO

Pelicula lui Danis Tanovic se dezvolta pe doua planuri paralele majore care se inchid intr-un final absurd, ce vine sa ne demonstreze cat de usor poate sa vina moartea si mai ales, pe ce amanunte derizorii se bazeaza uneori un impuls care poate lua vieti.Unul dintre traseele filmului este comemorarea printr-o emisiune tv a unui eveniment care avea sa schimbe omenirea, asasinarea lui Frantz Ferdinand de la Sarajevo, care va duce la declansarea primul razboi mondial. Celalalt plan este viata interna a marelui hotel care gazduieste evenimentele, in care personalul e in pragul grevei si in care patronatul conduce in stil mafiot. Evenimentele se precipita, inserturile din emisiunea tv sunt prilejuri pentru ample explicatii ale istoriei, iar aparitia unui personaj surprinzator care se numeste Gavrilo Printip ( ca si ucigasul lui Franz Ferdinand) aduce un dialog alert, incisiv, cu pareri radicale.Filmul se incheie absurd,prilejuindu-ne panseul ca istoria este repetitiva si in nici un caz dreapta- ca si viata, de altfel!

A CHILDHOOD

Filmul in regia lui Philippe Claudel ne aduce o poveste trista a unui copil cu existenta chinuita ce nu ii prea lasa loc pentru copilarire. Obligat de lipsa mamei-  preocupata mai ales de viata ei dezagregata de alcool, droguri si relatii toxice- sa isi asume si grija pentru fratele mai mic, dar si gestionarea casei, Jerry se inchide in el, gasind din ce in ce mai greu supape si mai ales dorinta de a se bucura de viata. Asa ca momentele rare in care reuseste sa iasa din lanturile existentei lui dureroase sunt evadarile in natura sau sporadicele clipe in care socializeaza cu vanzatorii la piata sau cu o colega de care este indragostit in secret. Cel putin putem sa ne imaginam asta, caci personajul este fara mimica, inchis in el, si detasat de lumea sordida in care e nevoit sa traiasca, printr-o recluziune care nu prevesteste nimic bun.Rezolvarea este dura si inca o data Jerry este nevoit sa isi asume un gest definitiv, care insa marcheaza scoaterea familiei de sub incidenta iubitului mamei, personaj gregar, violent si fara scrupule. Asa ca Jerry il ajuta sa ia o supradoza si asa universul lui se deschide si il vedem capabil sa se bucure pe teren alaturi de un instructor de tenis si pentru prima oara capabil sa zambeasca, evident cu gandul la un viitor mai fast.

THE CLAN

Ultima pelicula a festivalului a fost The Clan a argentinianului Pablo Trapero, ce porneste de la evenimente reale si dezvolta un thriller interesant si acut, care insa are momente in care actiunea treneaza si devine repetitiva in mod nejustificat. Povestea halucinanta a unui personaj cu multe relatii la nivel inalt care transforma rapirea si crima intr-o afacere de familie, se dezvaluie inca de la inceput, asa ca devoalarea asta stirbeste din tensiune si dezactiveaza aproape interesul. Mecanismul prin care cei rapiti erau tinuti chiar in casa rapitorului si in pofida faptului ca se plateau rascumpararile, victimele erau impuscate-  pare grotesc, dar este aproape nimic fata de lipsa de scrupule si dementa cu care tatal familiei ii implica pe proprii copii in actiuni. Cand sunt demascati si prinsi de autoritati, tatal clameaza delirant nevinovatia, fiul cel mare- membru al echipei nationale de rugby- alegand sa se arunce de la etajul cinci in ziua procesului, supravietuind totusi si petrecandu-si tot restul zilelor in inchisoare.Povestea are atmosfera anilor ´80 ai unei Argentine dominate de coruptie la cel mai inalt nivel, si in care banul era cel care guverna, tendinta cumularda si insatietatea frizand patologicul.