Excelent marchetat precum toate producţiile Marvel, Doctor Strange ne uimeşte în mod absolut la capitolul efecte speciale, aproape în acelaşi fel în care o făceau –deschizând însă drumuri – Matrix, Atlasul norilor sau Avatar. Evident că nu inovează însă în mod absolut, dar imaginativul este spectaculos, ca şi povestea în sine, una cu magi şi magie, care e veche de cât timp există lumea.Aşa că de la a fi un chirurg briliant, dar un om stăpânit de ego şi condus de orgoliul supradimensionat, doctorul nostru ajunge forţat de un accident să caute soluţii în zona disciplinelor spirituale, a esoterismului şi magiei, care îi deschide căi inimaginabile. Călătoria lui iniţiatică ce translează lumile, ce sondează microcosmosul şi macrocosmosul, este una dureroasă, în care trebuie să-şi abandoneze egoul şi să îşi înveţe puterile, dar care îi aduce aproape cunoaşterea într-un mod nebănuit.
Trebuie sa recunosc din start, că topul personal al filmelor de război s-a modificat după vizionarea filmului regizat de către Mel Gibson- Hacksaw Ridge-și asta datorită subiectului, inspirat de un caz real, a efectelor și a casting-ului. Referitor la acest ultim aspect am fost plăcut impresionat de distribuirea în roluri atipice a câtorva actori și aici îi voi aminti pe Vince Vaughn (deseori prezent în comedii ușoare, de genul Dodgeball, Wedding Crashers sau Break Up), în acest film interpretând rolul sergentului Howell, apoi Andrew Garfield, din valul nou de om păianjen, cu rol principal în povestea de război, talentatul Hugo Weaving (faimosul agent Smith din Matrix), în pielea unui soț cu grave tulburări de comportament după revenirea din război și Rachel Griffiths pe care am remarcat-o în Six Feet Under, în Hacksaw Ridge având rolul mamei personajului principal. 
6,9 PE SCARA RICHTER este un film special – şi asta nu doar datorită genului pe care îl aduce – musicalul- ci mai ales a felului în care o face: cu un umor de situaţie amar, cu personaje bântuite obsesiv de frici, cu compulsii de diverse feluri şi cu o ameninţare implicită în textul scenariului: apropierea iminentă a unui cutremur major. În plus este un musical în film, într-o manieră hollywoodiană (păstrând proporţiile!), propunere neaşteptată cu care Nae Caranfil ne surprinde după precedentul lui film, Closer To The Moon. Tot el semnează şi scenariul (ca de altfel la toate filmele lui), dar de data asta adaugă calităţii de regizor şi pe acelea de talentat compozitor şi textier! 
Fiecare creație a fraților Dardenne ne introduce într-un univers special în care ei fac regulile, urmărindu-și cu o tenacitate uluitoare țelurile artistice. Într-o simbioză rară, Jean Pierre si Luc ne propun de fiecare dată o emoție ce expandează gradual și ne problematizează cu o temă ce ne rămâne în minte. 
Cum să faci un film într-o manieră simplă și care să te facă să urli de furie? Păi…vorbești cu tânărul regizor Jeff Nichols, alegi o întâmplare adevărată și îl lași să scrie și scenariul. Loving este un film despre un cuplu interrasial ce înfrunta lumea în…1958. Am pus punctele de suspensie pentru că deși în prezent căsătoriile dintre persoane din rase diferite tind să devină o obișnuință, tot există probleme pe care un asemenea cuplu va fi nevoit să le înfrunte, cu toate că de la povestea familiei Loving au trecut aproape 60 de ani. 
Dacă e sâmbătă seară și plouă ciobănește, mi-am zis eu în barbă că e o vreme excelentă de ascultat Nigel Kennedy la Sala Palatului, un spațiu plin de oameni nerăbdători să îl asculte pe acest Peter Pan al muzicii clasice!
Radiotopic 