nigel-1Dacă e sâmbătă seară și plouă ciobănește, mi-am zis eu în barbă că e o vreme excelentă de ascultat Nigel Kennedy la Sala Palatului, un spațiu plin de oameni nerăbdători să îl asculte pe acest Peter Pan al muzicii clasice!

Prima oară a ajuns în România în 2005, cu ansamblul “Jarek Smietana” și apoi a mai tot venit cu alte ocazii, pentru că the nonconformistul violonist spune că ”România este țara lui George Enescu cu care simt că am o legătură directă”. George Enescu a fost profesorul lui Yehudi Menuhin, cel care l-a remarcat pe micuțul Nigel pe când acesta avea șapte ani și care i-a devenit profesor și mentor, finanțându-i chiar studiile muzicale.

nigelyehudiCu o modestie pe care o întâlnim doar la marile spirite, Nigel nu crede că a fost  un copil minune, de vreme ce, în urmă cu ceva ani, a declarat că de la 7 la 11 ani a progresat atât de puțin încât profesorii erau cât pe ce să-l dea afară.

Cum am ajuns în lojă am găsit programul prin care eram anunțați că vor fi două părți, prima dedicată muzicienilor Jarosław „Jarek” Smietana, Stéphane Grappelli, Isaac Stern și Mark O’Connor. Cu primul-cel mai mare chitarist de jazz al Poloniei și unul dintre cei mai mari din Europa- Nigel a înregistrat și a concertat deseori, și cu tristețe ne-a spus că lumea jazz-ului din Polonia nu mai e la fel după ce acesta s-a stins  în 2013 și ne-a rugat să fim atenți la un fragment din opera compozitorului polonez de film, Krzysztof Komeda. Despre ceilalți doi maeștri- Stéphane Grappelli și Isaac Stern- știam că i-au fost surse de inspirație pentru că nu contenește să îi pomenească de câte ori are ocazia, iar despre Mark O’Connor a povestit cât de versatil este și cât de reușită e combinația de country cu bluegrass, jazz și muzică clasică.

nigelkennedysalapalatului2016_01Prima parte a fost un omagiu adus acestor muzicieni dragi lui, iar felul în care a interacționat cu publicul reprezintă farmecul nigelian: calambururi, umor britanic, comportament copilăros, gesturi tandre, atitudine cocky! Peste toate acestea un simț muzical ieșit din comun și o bucurie fără margini de a cânta. Nigel e vesel, dar și trist, e malițios, dar și mărinimos, e elegant, deși e încălțat în pantofi sport (mare mirare că nu a venit cu tricoul celor de la Aston Villa!), dar e elegant în gesturi (sărută mâinile doamnelor și e cordial cu bărbații). Ceea ce atrage în mod special atenţia privitorului, judecând retrospectiv, este mișcarea lui scenică: când pare pierdut (deși este foarte atent) pe scenă, când icnește sau scoate un ye! care subliniază mulțumirea pentru execuțiile muzicale ale membrilor propriei trupe sau ale celor din orchestră. Ține ritmul cu piciorul ca un irlandez cherchelit, mai scapă o înjurătură, dar nu ofensează pe nimeni. Nu poți să te superi pe el și îți e drag de la primele cuvinte, pentru că are entuziasmul unui copil și pe copii nu ai cum să te superi.

nigelkennedysalapalatului2016_03În cea de a doua parte, adepții execuțiilor precise din Anotimpurile lui Vivaldi (dacă existau în sală) ar fi trebuit să plece, căci poate s-ar fi simțit lezați de ceea ce a urmat! Cu toate că nu vii la un concert Nigel Kennedy fără ca măcar să te documentezi cât de cât, ca să nu zic că ar trebui să îi fi ascultat măcar best of-urile! Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că Nigel îl iubește pe Vivaldi, dar o face  în felul lui. Și ne-a făcut și pe noi părtași la ritmurile anotimpurilor așa cum le percepe el: când bluesy, când flamenco, când mai întunecat, când mai luminos, când aducând a coloană sonoră, când a Pink Floyd sau Led Zeppelin sau chiar inserând , așa ca o boare,un fragment de cantată Bach. Să nu uităm că Nigel consideră că muzica clasică e pentru oricine și luptă împotriva snobilor care cred că ea se adresează unei elite.

Cei din orchestra simfonică Valahia din Giurgiu au rezonat elegant și au înțeles fiecare gest, bătaie din picior sau bate cuba a excentricului muzician! Au fost momente de tandrețe, mai ales la dialogul muzical dintre vioară și oboi.

nigelLa bis ne-a avertizat că ne va oferi nu una, cu două mostre irlandeze: una de la sudiști și alta de la nordiști, de fapt una rapidă și una lentă…

Dacă la cea săltăreață aveai senzația că pe scenă vor apărea elevii dansatorului şi coregrafului american Michael Flatley, la cea lentă mi-a tresărit inima:Londonderry Air (Danny Boy) este un adevărat imn al irlandezilor stabiliți în America și Canada, iar din acest cântec s-a desprins You raise me up, piesa compusă de duo-ul norvegiano-irlandez, Secret Garden, și care acum 13 ani a fost un succes în Statele Unite, cântată de Josh Groban! Nigel a vrut să ne frângă inima și a reușit, asta după ce ne-a făcut să chicotim aproape la fiecare frază pe care o rostea între execuțiile muzicale.

Felicitări pentru organizare și inspirație celor de la German Quality Entertainment (GQE) și mulțumiri Monicăi Apostol, PR Manager GQE!

Vă las să vedeți și să ascultați un vechi concert din anii 90, dar ceea ce s-a întâmplat pe 16 octombrie 2016 a fost de zeci de ori mai intens!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s